Ultima etapa a controalelor inspectorilor sanitari veterinari si pentru siguranta alimentelor s-a desfasurat in perioada 24 aprilie – 3 mai.
In acest interval au fost controlate 3.723 de unitati de depozitare a produselor de origine animala autorizate sau inregistrate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, piete agro-alimentare, targuri, unitati de tip hipermarket/supermarket, unitati de comercializare ale produselor alimentare de origine animala si nonanimala, precum si unitati de alimentatie publica.
Conform datelor furnizate de catre Directiile Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor judetene, rezulta ca neregulile constatate au fost sanctionate prin aplicarea unui numar de 383 de amenzi, in valoare totala de 402.500 de lei.
De asemenea, au fost emise 10 Ordonante de suspendare a activitatii, 6 Ordonante de interzicere a activitatii si au fost acordate 234 de avertismente.
Produsele alimentare, care au fost identificate ca fiind improprii pentru consumul uman, au fost retrase de la comercializare si au fost dirijate spre neutralizare. Este vorba despre 18.645 de bucati de oua si 5.300 de kg de produse alimentare de origine animala (carcasa miel, peste, produse din peste, carne, produse din carne, lapte si produse lactate).
Mentionam ca pe intreaga perioada premergatoare a Sarbatorilor Pascale, ANSVSA a asigurat, prin intermediul structurilor teritoriale, prezenta personalului de specialitate in regim de permanenta, inclusiv in zilele de sambata si duminica in toate pietele agroa-alimentare si in spatiile avizate si autorizate sanitar veterinar.
Totodata, fiecare Directie Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor judeteana a pus la dispozitia cetatenilor numere de telefon la care puteau fi sesizate abateri de la normele si cerintele privind siguranta alimentelor.
La nivelul Autoritatii centrale a functionat, in acelasi regim de permanenta, Call Center –ului ANSVSA, 0800 826 787, numar de telefon apelabil gratuit, din orice retea de telefonie.
In perioada mentionata, au fost sacrificati 75.890 de miei, atat in locuri amenajate temporar, cat si in unitatile de abatorizare autorizate sanitar veterinar, in care se asigura supravegherea sanitara veterinara.