Jumătate dintre operatorii economici controlați, din Giurgiu, au ajuns pe Lista Rușinii a ANPC

spot_img

Dat fiind situația nemaiîntâlnită – contrară unui număr impresionant de prevederi legale din domeniu – în care au fost surprinși mulți dintre operatorii economici din județul Giurgiu, controlați de comisarii ANPC, instituția se vede nevoită să introducă numele acestora, pe o adevărată Listă a Rușinii, după mai bine de 3 ani de când acest tip de ”clasament” a fost realizat ultima oară.

Aceasta conține numele operatorilor economici la care s-au înregistrat cele mai grave nereguli și abateri repetate”, se arată în comunicatul ANPC (vezi lista mai jos). Totodată, jumătate dintre operatorii economici controlați, din Giurgiu, au activitatea oprită temporar, în urma controalelor ANPC.

În perioada 22-26 august 2022, în cadrul campaniei Caravana Consumatorilor – prin care se doreștea realizarea unei abordări unitare a actului de control, la nivelul întregii țări, în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) – echipe mixte ale Comisariatelor Regionale din Regiunile Sud Muntenia și București-Ilfov au efectuat o serie de verificări la operatori economici care activează în comerț, producție și comercializare de pâine, produse de panificație și simigerie, precum și în alimentație publică, din județul Giurgiu. Au fost controlați 89 de operatori economici și, din cauza neregulilor majore constatate de echipele de comisari, le-au fost aplicate acestora sancțiuni de diverse tipuri:

– 150 amenzi contravenționale, în valoare de peste 1,5 milioane de lei; 

– oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de peste 190.000 lei;

– oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor a 44 de operatori economici, aproximativ jumătate dintre cei controlați;

– propunerea închiderii temporare a unității pentru o perioadă de până la 6 luni, pentru 19 puncte de lucru verificate.

Interesant este că, în urma fiecărei acțiuni de amploare, apar bârfe legate de implicarea politicului sau a te miri cărui altui interes. Este greu de crezut pentru unii că singura noastră sursă de inspirație sunteți dumneavoastră, consumatorii, și, în urma mesajelor primite, am ales să desfășurăm toate acțiunile de acest fel. Gândacii, mizeria și produsele neconforme nu au culoare politică. Încurajez toți consumatorii să ne transmită mesaje cu nereguli și, în timpul cel mai scurt, vom fi acolo”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Câteva dintre cele mai importante abateri constatate

  • La prestarea serviciului de alimentație publică

– condiții necorespunzătoarede desfășurare a activității:

– utilizarea unor spații de depozitare și blocuri alimentare insalubre, cu gândaci vii, insecte moarte

– utilizarea unor incinte de lucru neigienizate cu paviment deteriorat,

– utilizare unor materii prime nesigure: fără elemente de identificare și caracterizare, cu mucegai, cu data durabilității minimale depășită

– folosirea unor utilaje și instrumente detetriorate, neigienizate, cu strat grosier de grăsime întărită și praf

  • În secțiile de producție a pâinii și produselor de panificație

– folosirea unor spații de depozitare insalubre, păstrând materiile prime la temperaturi necorespunzătoare,

– utilizarea unor utilaje neigienizate,

– existența gândacilor vii în spațiile de lucru

  • În simigerii

– nerespectare temperaturii de depozitare a materiilor prime,

– folosirea unor spații neigienizate,

utilizare unor mijloace de măsurare fără verificare metrologică

  • În magazine

– comercializarea unor produse periculoase (jucării cu caracteristici care pot pune sănătatea și chiar viața copiilor în pericol) ,

– comercializarea unor produse alimentare cu caracteristici neconforme (cu modificări organoleptice, produse care prezentau arsuri de congelare etc.)

– comercializarea unor produse alimentare cu data durabilității minimale depășită

– comercializarea unor produse cu deficiențe de etichetare

– nerespectarea temperaturii de depozitare/expunere recomandate de producători,

– folosirea unor spații de depozitare/comercializare neigienizate, cu paviment deteriorat, instalații electrice cu improvizații,

– utilizarea unor vitrine de expunere a produselor neigienizate, cu strat gros de gheață, praf, resturi de produse, insecte,

– lipsa monitorizării temperaturii agregatelor frigorifice.

LISTA RUȘINII

RESTAURANTE

  • DIPLOMAT GARDEN SRL, Giurgiu – restaurant cu autoservire La Popa – Propunere de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni
  • AMON SRL, Giurgiu – Restaurant Perla – Închiderea unității pe o perioadă de până la 6 luni
  • MEDITERANEEAN DELICATESE SRL, Giurgiu – Taverna La Grecu – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • STAR IMPEX SRL – Mihăilești – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • INTER EXPRESS FOOD SRL, Giurgiu – restaurant La Ponton – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • GIRUX IMPREX SRL – Mihăilești – restaurant La Gheorghiță – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • GOOD FOOD SRL, Giurgiu – La Grătar – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • SPEACE EAGLES SRL, Giurgiu – Restaurant Trattoria – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • IANIS EVENTS SRL – Mihăilești – restaurant La Oloiu – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor

SECȚII PRODUCȚIE PÂINE SI PRODUSE DE PANIFICAȚIE

  • DOLCE PAN GOLD SRL, Giurgiu – PANESIM – Propunere de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni
  • DUNA PAN STAR SRL, Giurgiu – FARINSAN  – Propunere de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni
  • PAN DAVID SIM SRL, Mihăilești – Propunere de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni

FAST FOOD

  • GELIKOV GRANDY SRL – shaormeria GRANDY GRATAR – bd. CFR /Giurgiu – Propunere de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni
  • KEVINMARY PRODUCT SRL, Giurgiu – Shaormeria KILL THE CHICKEN – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • SOUVLAKI GRILL FOOD SRL – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • DRAGOȘ FOOD SRL / Mihăilești – fast food – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor

MAGAZINE

  • LUCI ȘI IULI SRL, Giurgiu – 4 magazine – Propunere de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni, pentru 3 dintre magazine
  • MIKYSI SRL, Giurgiu – Carmangeria LA TOFAN – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • DANY RO 1975 SRL, Mihăilești – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • FAMI NOTARA SRL, Mihăilești – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor

COFETĂRII

  • FRANCO SRL, Giurgiu – Cofetăria FRANCO – Oprirea temporară a prestării activității până la remedierea deficiențelor
  • ARGO 91 SRL, Giurgiu – Cofetăria ARGO – Propunere de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Autoritățile intensifică verificările după destructurarea unei rețele care vindea online sute de „tratamente-minune”. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor lansează un avertisment ferm...
Un scandal de proporții lovește industria alimentară europeană, după ce autoritățile italiene de concurență au sancționat dur trei dintre cei mai importanți producători de...
Lucian Teodor Rus a fost numit director general al Direcției Generale Control și Supraveghere Piață din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), într-un...
Ca în fiecare an, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) participă la întâlnirea anuală cu industria alimentară, organizată în cadrul RO.aliment...
Între 9 și 20 iunie 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat o amplă campanie de verificări în industria de morărit și...