Restaurantele din România în fața unui nou standard european pentru bunăstarea puilor

Care sunt restaurantele care adoptă Angajamentul European pentru Pui?

Conform studiului “Consumatorul modern și alegerile etice: Pui crescuți în condiții de bunăstare”, tot mai mulți consumatori consideră esențial ca puii să fie crescuți fără acceleratori de creștere, iar jumătate dintre aceștia declară că și-au schimbat obiceiurile de consum în ultimul an, mulți dintre ei în favoarea produselor considerate mai sănătoase sau mai etice. În acest context, noul clasament analizează restaurantele incluse în evaluare care au adoptat Angajamentul European pentru Pui și
evidențiază actorii care fac progrese, dar și pe cei care rămân în urmă în asumarea unor standarde superioare de bunăstare a animalelor.

Necesitatea îmbunătățirii standardelor de creștere industrială a puilor este susținută atât de cercetări științifice, cât și de opinia publică. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a publicat un aviz științific semnificativ în 2023, solicitând o schimbare substanțială a sistemelor de producție pentru a se alinia mai bine la nevoile de bunăstare ale puilor.

De ce este necesar un angajament pentru bunăstarea puilor?

În sistemele convenționale de creștere, cei mai utilizați hibrizi de carne, precum Ross 308 și Cobb 500, sunt selecționați genetic pentru a crește foarte rapid. Acest ritm accelerat de dezvoltare este asociat cu numeroase probleme de sănătate și bunăstare, inclusiv afecțiuni ale picioarelor, probleme cardiovasculare, dureri cronice și, în unele cazuri, chiar incapacitatea de a merge.

În plus, majoritatea puilor de carne sunt crescuți în hale aglomerate, cu o densitate de aproximativ 19–21 de păsări pe metru pătrat. În aceste condiții, fiecare pasăre dispune de un spațiu echivalent cu dimensiunea unei coli A4, ceea ce limitează semnificativ posibilitatea de a se mișca și de a-și manifesta comportamentele naturale.

Angajamentul European pentru Pui (European Chicken Commitment) urmărește îmbunătățirea acestor condiții prin reducerea densității de creștere, utilizarea unor rase cu creștere mai lentă și asigurarea unor standarde superioare de bunăstare pe întreg parcursul vieții animalelor.

Prin asumarea acestui angajament și prin stabilirea unor cerințe clare pentru furnizori, restaurantele pot contribui la îmbunătățirea condițiilor în care sunt crescuți puii din lanțurile lor de aprovizionare și la reducerea suferinței animalelor.

Ce restaurante au răspuns dialogului și au adoptat Angajamentul European pentru Pui?

Până în prezent, un singur restaurant inclus în acest raport, Eggland, și-a asumat public angajamentul de a utiliza carne de pui provenită din sisteme de creștere care respectă criteriile Angajamentului European pentru Pui (European Chicken Commitment – ECC).

Dintre celelalte restaurante evaluate, două și-au exprimat interesul față de Angajamentul European pentru Pui, însă nu au făcut încă un angajament public formal. Alte trei au furnizat informații în cadrul procesului de evaluare privind aprovizionarea cu carne de pui, fără a adera în prezent la angajament.

Pentru restul restaurantelor evaluate nu a fost identificat un angajament public și nici o intenție de aderare comunicată în cadrul procesului de evaluare. Totodată, informațiile disponibile public nu oferă suficiente detalii despre proveniența cărnii de pui sau despre rasele utilizate.

Statement Alexandra Ștefan- Coordonator proiect, a declarat:

Este inacceptabil ca practicile convenționale de creștere a puilor să fie încă tolerate, iar lipsa de transparență să fie considerată o normalitate. Consumatorii sunt cei care vor determina schimbarea și care, așa cum au făcut-o și până acum, ne vor ajuta să convingem companiile că adoptarea unor standarde mai ridicate de bunăstare este necesară, firească și trebuie implementată cât mai rapid. Noi vom continua să informăm, să educăm și să aducem în atenția publicului realitățile din spatele sistemelor
actuale de creștere, până când schimbarea va deveni realitate.

⇒ Raportul integral este disponibil aici.

⇒ Poze cu puii din fermele industriale: aici.

Un apel la transparență

Asociația F.R.E.E. încurajează toate restaurantele din România să adopte standarde mai ridicate de bunăstare a animalelor, să comunice transparent cu consumatorii și să își asume Angajamentul European pentru Pui. Totodată, organizația invită consumatorii să folosească platforma intreabaunrestaurant.ro pentru a solicita informații despre proveniența cărnii de pui și pentru a contribui la creșterea transparenței în industria restaurantelor.

Despre Asociația F.R.E.E.: Asociația F.R.E.E. este o organizație neguvernamentală care militează pentru protecția și drepturile animalelor din fermele industriale din România, promovând transparența în industria alimentară și adoptarea unor standarde stricte de bunăstare animală.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Uniunea Europeană a revenit asupra unei decizii luate în primăvară și a stabilit că SAMe disulfat tosilat, un ingredient folosit în suplimentele pentru dispoziție,...
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea unor competențe științifice specializate este esențială pentru evaluarea noilor tehnologii alimentare, precum carnea cultivată și...
Extinderea tratamentelor pe bază de GLP-1 începe să producă efecte care depășesc cu mult zona medicinei și a sănătății. Pe măsură ce tot mai...
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru prima dată o opinie pozitivă privind utilizarea cannabidiolului (CBD) într-un produs alimentar, într-un moment important...
S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A. ca ingredient alimentar nou în Uniunea Europeană, a primit o evaluare științifică favorabilă din partea...