Viorel Marin (Presedinte ANAMOB)-Ministrul Mediului e varf de pom de iarna in problema reciclarii ambalajelor

0
1461

Au trecut doi ani si jumatate de la reducerea TVA-ului la paine si produse de panificatie, perioada in care industria de profil si-a savurat in liniste succesul fiscal. Intre timp alte amenintari par sa acopere cerul senin de deasupra morarilor si brutarilor. Importurile de aluat congelat si legea reciclarii ambalajelor coroborate cu o putere scazuta de cumparare a romanului si cu mentalitatea comunista a acestuia reprezinta factorii care scot industria panificatiei din starea de “dolce far niente” in care s-a aflat in ultima perioada.

logo-anamob

Presedintele ANAMOB, Viorel Marin, trage un semnal de alarma in privinta inadaptarii atat a sectorului pe care il patroneaza la mediul concurential actual, cat si a fermierii care s-au trezit anul acesta ca au pierdut lupta comerciala in bazinele Marii Negre si a Marii Mediterane.

Rares Habeanu: In ce situatie se gaseste in acest moment sectorul de panificatie? Lucrurile par sa fi intrat pe un fagas normal. Este liniste sanatoasa sau este linistea dinainte furtunii?

Viorel Marin: La ora actuala industria de panificatie din Romania are anumite probleme. Una ar fi piata de desfacere. In continuare sunt foarte multi agenti comparativ cu numarul de consumatori, respectiv cererea de piata. Exista o concurenta acerba, o batalie fantastica pe preturi care din pacate are ca rezultat o productie de slaba calitate dar care, asa cum o cer consumatorii, trebuie sa fie mai ieftina. Avem o clasa in crestere dar inca relativa mica de consumatori in Romania care sa doreasca si sa plateasca pentru un produs de calitate si asta creeaza mari probleme in dezvoltarea firmelor. Foarte multe au investit in tehnologii si specializari pe care nu le pot folosi la valoarea. Principala problema a noastra este piata saraca din Romania care a considerat intodeauna ca painea ar trebui sa fie, daca se poate, pe gratis. Si din punctul asta de vedere influentele in calitate au fost majore si inca ne luptam sa promovam produse mai de calitate si sa orientam cultura clientului roman spre produsele de panificatie care sa aiba o calitate, nu neaparat legat de aspect si gust, cat nutritiva.

RH: Asadar, spuneti ca problema calitatii din sectorul de panificatie este pusa: 1-pe seama puterii scazute de cumparare a consumatorului si 2-pe seama mentalitatii sale.

panificatie1VM: Exact. Consumatorul roman ar dori intr-o mare masura sa aiba o paine cu care sa isi sparga si capul, dar pe care sa nu plateasca nimic. Incercam sa-i scoatem din cap ideea preconceputa care o avea imediat dupa ’89 -“Acum suntem liberi sa mancam si noi paine alba.” Painea alba este cea mai proasta, din punct de vedere nutritiv, de pe piata. Pentru el a ramas fixata ideea ca franzela este o paine deosebita, cand de fapt franzela este un produs foarte simplu, fara multe ingrediente si care nici valoare nutritiva deosebit de mare nu are. Mentalitatea se va schimba greu din din cauza lipsei de cultura de la nivelul populatiei.

RH: Cum apreciati declaratia lui Nini Sapunaru care spunea ca zilnic intra in Romania 25 de camioane pline cu aluat pentru paine si alte produse de patiserie care se vand in supermarketuri?

VM: Din pacate asta este metoda tehnologica pe care noi am prezentat-o industriei noastre de mai mult timp. Le-am spus foarte clar membrilor nostri ca in Europa occidentala si in tarile dezvoltate s-a dezvoltat acest sistem de produse si aluaturi congelate care au fost create sa depaseasca barierele pe care le are in mod normal un produs proaspat. Produsul proaspat trebuie consumat de cele mai multe ori in vecinatatea locului unde a fost produs. El avea in mod normal o durata de viata de 24-48 de ore. Cu alte cuvinte putin atacabil de o concurenta indepartata. Odata cu anii a aparut aceasta tehnologie de congelare care a anulat acest avantaj al produsului proaspat traditional. Pentru ca aceste produse in stare congelata pot fi mentinute pe o perioada lunga de timp, pot fi transportate la distante foarte mari si sunt usor de preparat, fara echipamente supersofisticate. Ganditi-va ca aceste produse ies poaspete din cuptor direct la tine acasa sau in restaurant. Situatia de astazi putea fi foarte usor de combatut prin investitii majore in Romania care sa faca aceleasi tipuri de produse si atunci diferenta ar fi facut-o costurile de transport. Din pacate, in Romania tehnologia de congelare dar este inca dezvoltare. Si atata timp cat cererea a inceput sa creasca in special pe piata retailului si pe piata HORECA , ea va fi satisfacuta din oferta romanesca, dar diferenta va veni din import. NU am date ca ar veni astfel de produse congelate care sa prezinte defecte sau care sa poata afecta sanatatea consumatorului. Dar in principiu, stiind cum este aceasta tehnologie, daca se respecta parametrii, in mod normal, calitatea nu poate fi afectata. Este o problema, dar in raspunsul nu trebuie dat decat de industria romaneasca care trebuie sa se replieze rapid, sa se treazeasca la timp, pentru ca altfel se va indrepta spre pierzanie. Am avut colegi care s-au dus in Austria si au venit cu o imagine complet schimbata asupra brutariei. Acolo sunt unitati foarte mari care produc toate sortimentele congelate, apoi marfa este trimisa la distante mari in toata Austria, iar la brutaria de la capatul tunelui produsul este doar incalzit si vandut.

RH: Legea 321, legea supermarketurilor, dezbatuta mai bine de o luna in Comisia pentru Agricultura din Camera Deputatilor, va ajuta intr-un fel in aceasta concurenta cu produsele de import?

VM: Legea 321 ar trebuie sa aiba un rol important in a nu bloca accesul unui portofoliu de produse romanesti care sunt cel putin de aceeasi calitate cu produsele din import. De a elimina unele avantaje care sunt obtinute mai mult sau mai putin legal de anumite importuri, in timp de noi avem suficiente produse romanesti care cel putin sunt de aceeasi calitate. Aici trebuie sa fie rolul ei principal. Un alt rol, sa zicem, cu potential in viitorul apropiat, este acela de a mentine aceste premise pentru cresterea unor sortimente romanesti acolo unde pe moment nu satisfac in totalitate cerintele pietei.

RH: Cum vedeti, ca specialist, declaratia ministrului Achim Irimescu despre salamul care este spalat cu otet, despre branza careia i se schimba saramura si este repusa pe raft? Sunteti in asentimentul lui Nini Sapunaru, care a spus ca ar trebui sa controlam fiecare tir care intra in Romania cu alimente si nu doar 5% prin sondaj asa cum se intampla acum?

VM: Evident, controlul ar trebuie sa fie cat mai complet. Pentru ca in felul acesta ai feri consumatorul roman de unele probleme car er fi foarte grave legate de sanatate. Capacitatea de control ar trebuie sa fie evaluata de organele de specialitate si de resursa umana care ar trebui alocata pentru asa ceva. Poate ca ar trebui sa ne gandim la niste mijloace mai inteligente de control care sa nu necesite o resursa umana foarte numeroasa. Sunt multe solutii pe care pe unele le-am mai prezentat la intalnirile cu diferite autoritati de control. Sunt total de acord ca toate situatiile prezentate sau de tipul celor prezentate de domnul Achim Irimescu incalca cel putin o reglementare importanta legata de protejarea sanatatii consumatorului, deci aceste lucruri trebuie pedepsite si eliminate cu desavarsire, indiferent de cine si cum le face. Mai ales ca produsele incriminate sunt produsele care prezinta un grad mare de risc pentru sanatate in momentul in care si-au depasit termenul de valabilitate si apoi sunt “cosmetizate” si mentinute pe rafturile magazinelor. Masura este foarte corecta si trebuie aplicata, iar aici rolul primordial trebuie sa-l aiba autoritatile competente din domeniu: ANSVSA si ANPC.

RH: Ati vorbit de calitate la inceput. Simtiti ca Romania este o tara de mana a 10-a si ca aceste doua institutii, ANSVSA si ANPC, ar trebuie sa se implice mai mult, inclusiv pe zona produselor de panificatie?

VM: In mod normal controlul trebuie sa fie facut la absolut tot ce foloseste populatia. Indiferent de origine si provinienta. Controlul trebuie sa fie total. Ce am observat in utlima vreme este ca autoritatile au avut o aplecare deosebite in a controla agentii romani. Si, in special, de a controla aceeasi agenti romani care produc la vedere, care nu se ascund si care sunt tinta unor controale perpetue, in timp ce sunt si agenti romani care raman in afara unei evaluari a calitatii si sigurantei produselor lor. In ceea ce priveste importurile, impresia lasata este ca acest control a lipsit cu desavarsire. Iar ceea ce am recomandat ANSVSA-ului si ANPC-ului este sa fie autoritati adevarate care sa se ocupe de politicile de protectie si protejare a sanatatii populatiei Romaniei indiferent de cine produce, de cine importa sau de unde se importa acele produse. Relatiile politice intre state nu au voie sa interfereze cu aceste procese indiferent de natura acestor relatii.

RH: O alta problema este pretul cerealelor. Laurentiu Baciu (n.r.presedinte LAPAR) spunea ca pretul este mic in acest moment din cauza lipsei cereri pe piata internationala. Dumneavoastra resimtiti un blocaj pe piata cerealelor? Unde ne vom gasi la toamna cand vom recolta urmatoarea cultura si silozurile vor fi deja pline cu recoltele precedente?

produse_de_panificatie_1

VM: Problema pretului la cereale comporta mai multi factori de influenta si ca dovada poate explica ceea ce se intampla acum cu preturile. Din punctul meu de vedere, principala cauza o reprezinta avertismentele in privinta cresterii numarului de oameni pe planeta, fenomen ce ar duce la foamete, din cauza randamentului agricol scazut. S-a trecut intr-un mod destul de grav cu vederea cu toate acestea la orizont peste 50-100 de ani. Cu alte cuvinte erau foarte bune atentionarile pentru a ne preocupa mai mult de conservarea mediului inconjurator, a mediului care permite producerea de alimente intr-un mod preventiv spre acel orizont, dar s-a trecut usor momentul in care vom avea nevoie de mai multa hrana si toata lumea a inceput sa produca de azi pentru ceea ce ar trebuie sa se intample intr-o suta de ani. Si, evident, ca in acest moment pe fondul unor tehnologii mai avansate care permit productii din ce in ce mai mari, a tehnologiilor de refacere a mediului, tari cu potential agricol important, dar care nu produceau cereale au intrat de cativa ani in categoria stateor producatoare de cereale. Astfel India si Pakistan au ajuns mari producatoare de cereale, desi acum 10 ani nici nu putea fi vorba de asa ceva. Ca sa nu mai spun ca au mai aparut si alte efecte colaterale: anumite fenomene de foamete remarcate in momentul actual in lumea asta. Zone afectate de foamete prezentate de Organizatia Mondiala a Sanaatii, de FAO. Acolo exista foamete nu pentru ca nu exista hrana sau potential de hrana la nivel mondial, ci acolo nu exista hrana din doua motive: una la mana – tarile astea sunt departe de sursele de hrana si distanta includea niste costuri cu caracter prohibitiv, iar a doua la mana – aceste zone sunt foarte sarace si nu putea asigurau hrana respectivei populatiei care suferea din cauza ca nu avea bani sa o cumpere. Toate aceste fenomene au creat un sentiment ca trebuie sa producem din ce in ce ma mult. Ei bine pretul petrolului am vazut unde a scazut, implicatiile pe costuri de transport sunt minore, deci a ajuns ca o distanta Brazilia – Egipt sa nu mai conteze, astfel incat Argentina sau SUA sa nu mai fie eliminiate din start de socoteala costurilor de transport, pentru ca distantele astea din punct de vedere al costului nu mai conteaza. Argentina a concurat cu succes pe piata Mediteranei graul francez. Ce mai putem sa spunem? Stocurile de care vorbim sunt extrem de mari, iar cerere globala despre care se spune ca nu mai exista, este aceeasi. Numai ca cererea particulara pe o zona sau alta a scazut pe fondul realizarii unui nivel de productie mai mare, unor conditii climatice care nu au ma fost atat de rele la nivel global ca pana acum. Atunci, evident, ca dispare o cerere, sa zicem, adresata graului romanesc. Dar asta nu inseamna ca cererea a devenit mai mica. Cererea moraritului nu a devenit mai mica in Romania dar noi am produs foarte mult grau. S-a atras atentia in ultimii trei ani, vedeti ca trecem cu stocuri de la un an la altul din ce in ce mai mari. Acest lucru se pare ca nu a actionat la nivel de management si planificare al fermierilor. Mai ales ca ei se obisnuisera cu niste preturi mult mai mari de cum 7-8 ani. Hai sa ne aducem aminte ca se apela pretul de interventie european si era o politica de interventie europeana care e in vigoare si acum dar care nu o mai aplica nimeni. De ce? Pentru ca pretul de interventie calculat era de 100 de euro pe tona. Ce fermier mai are nevoie sa apeleza la interventie cand piata este la 200 de euro pe tona. Se vede ca a avut loc un salt de venituri la fermeri in ultimii 4-5 ani pe care ca nu l-au compensat cu investitii intr-un sistem de managemen si de predictie. Cum sa produc, ce sa produc, cat sa cheltui astfel incat sa nu ajung in asemenea situatii?

RH: Care ar fi solutia acum? In anii urmatori vor produce mai ieftin si vor vinde mai ieftin fermierii? Sau o parte din ei vor disparea si pe piata va fi o concurenta mai mica care se va adapta cererii la momentul actual?

VM: Fermierii trebuie sa-si faca niste socoteli foarte exacte asupra cheltuielilor de productii si asupra unui nivel de prognoze al preturilor in care sa ia in calcul toate modalitatile de a reduce costurile. Nu i-am vazut sa actioneze la un nivel angregat la achizitia de imputuri, negociere de tip portofoliu cumulat, virtula, per ansamblu la un grup mare de fermieri. Sistemul romanesc in care fiecare face de capul lui si nu se asociaza a incepu sa fie depasit in anumte zone. Dar nu a capatat un caracter de generalitate. Se mai vorbeste, am pus si eu intrebarea asta: in ce conditii subventia este un sprijin si in ce conditii subventia este un pericol si un risc pentru fermieri? Pentru ca subventia incasata de fermieri privita din punct de vedere al unei contabilitati de firma reprezinta un venit. Parerea mea este ca fermierul a avut imaginea veniturilor totale obtinute din agricultura inclusv cu subventiile, dar nu a realizat ce de fapt subventia nu este partea pretului pe care l-a obtinut pe ceea ce a facut. Si in momentul in care el a mers pe aceasta idee a cazut un pic in plasa. Subventi probabil ca ar fi trebui planificat nu ca un venit din productie, ci ca un venit suplimentar care poate ar fi trebuie investit in alte lucruri utile. Poate intr-o analiza de management mai profunda, in analize de piata, in nivelul de calificare, in optimizarea costurilor de productie, in inovarea unor produse, in a cauta, in a cerceta mai bine pe piata. Sa cheltuie si pe zone in care pana acum toata lumea statea mai scrie intr-o revista, mai spune la televizor, mai zice un presedinte de asocitatie o informatie. Dar nu toate informatiile culese de prin telefon sau din media sunt intotdeauna relevante sau foarte potrivite unei firme. Aici va fi foarte mult de lucrat si va fi greu pentru ca piata va fi in continua cadere pe fond stocurilor si nimeni nu-ti da pret de mila. Nu exista mila. Aici trebuie sa-ti dimensionezi foarte clar afacerea, costurile, piata. Poate ca frenezia de a lucra mii de hectare se reduce la a lucra doar 1000 de hectare, dar sa le lucrezi eficient. Noi vedem de multe ori firmele mari si adevarate care au prognoza, au predictie, care au un management performant, acum intuiesc preludiul unei crize. Sa zicem preludiu la modul optimist, ca poate e mai mult decat un preludiu. Si au loc fenomene de contractie. Si asta inseamna fenomen de cotractie, ma retrag mai in gaoacea mea unde pot ramane in continuare viabil. Noi nu stim sa facem treaba asta. Noua ne este frica, ca pierdem piata, ca pierdem clientii. Pai da, dar cum ii tii? Cu bani adusi de acasa? In momentul in care aduci bani de acasa esti in faliment. Oricum pamantul tarii nu il va lua nmeni. Ca il va lucra unul de aici sau unul din alta parte asta ramane de vazut. Pamantul ramane tot aici, tot aici va produce. Dar ar fi foarte bine ca productia asta sa fi realizata si administrata de romani. Este dorinta noastra a tuturor, dar depinde si de ei.

RH: Legat de problema ambalajelor, de reciclare. Cat de mult va afecteaza? Spunea Nini Sapunaru ca din punctul lui de vedere pentru 2015 va trebui sa plateasca procesatorii, dar 2016 se negocizeze. De cealalta parte presedintele Pro Agro, Emil Dumitru, spunea ca pe 14 aprilie vor iesi in strada.

ambalajeVM: Modul de gestiune al deseurilor a fost facut voit prost pentru unii si voit bine pentru altii. Dupa cum vedem, sunt acuzate acte normative care au favorizat o activitate infractionala. Vina apartine in primul rand autoritatii de stat. Au fost elaborate si au fost mentinute proceduri in absenta sau fara a se remarca vreun tip de control care sa verifice ca lucrurile se intampla sau nu se intampla. Vedem ca vin zvonuri ca din 10 OTR-uri, 8 sunt deja cu sechestru pus, dar stai sa vezi ca nu sunt 8, sunt 7, sunt 9. Nu iese fum fara foc. O buna parte din ele au sechestru pentru ca au incalcat legea. Instrumentele care au fost create sa gestioneze acest sistem de o maniera coerenta nu si-au facut treaba. Prin actele legislative incriminate ca fiind pentru favorizarea infractorului li sa iertat responsabilitatea pe care o aveau inclusiv prin nume. Presedintele Comisie de Agricultura spune ca industria va trebuie sa plateasca pentru 2015, de ce? Pentru ca printr-un act abuziv a fost pusa sa plateasca in locul celui care trebuia sa fie responsabil. El are dreptate din ce punct de vedere? Acel act e in vigoare, e analizat, e suspectat de infractiune dar nimeni nu l-a abrogat, nimeni nu a pus nimic in loc. Exista o practica universala. Legea in vigoare isi face efectele. Vrei sa-i stopezi efectele? Anuleaza-o, pune alta in loc, dar efectele facute pana cand a fost anulata nu pot fi negate. D-asta am discuat cu e si le-am spus ca solutia pentru trecut nu este prin act legislativ, pentru ca nici un act legislativ nu are nevoie sa aiba efect anterior. Singura care poate produce efecte juridice pe un act anterior este….justitia. Firmele, pe acea lege proasta, vor fi incarate cu niste costuri pentru 2015, dar ele snt impinse in mod deliberat spre justitie care este singurul loc in care ele pot sa-si anuleze acele datorii. Cred ca acest lucru a vrut domnul Sapunaru sa spuna, nu ceva de genul “le platiti si gata, considerati-le piederi”. “Le platiti pentru ca asa a fost legea, dar mergeti si luptati-va pentru ca intre timp cineva va dovedi” Nu stiu de ce le ia asa de mult timp sa demonstreze ca aia a fost in favorizarea infractorului, cand e eliminata clar responsabilitatea OTR-ului impusa cu multi ani inainte. Aici ministrul mediului e suspectat ca e varf de pom de iarna, iar cei care stau sub varful pomului de iarna, stiu ce se petrece acolo si pur si simplu profita ca ministrul nu se pricepe, nu se implica si mentin acest statut care este daramator pentru o parte din industrie. Cauta cineva vinovatii pentr tergiversare? Pentru ca si tergiversarea asta trebuie pedepsita. Am vrut functionari publici care sa nu fie maturati de valurile politice care schimba partidul de la guvernare la anumite intervale si atunci se schimbat de la portar la ministru. Am vrut stabilitate in minster, am vrut memorie institutionala in ministere. Am vrut sa fie platiti bine, sa fie indepedenti in momentul in care elaboreaza si promoveaza actul de administrare. Dar ce facem cu incompetenta, reaua credinta si cu lipsa de responsabilitate? Acel functionar public, nu am nimic impotriva, sa stea acolo o mie de ani daca atat e in stare sa traiasca. Dar daca face greseli, sa plateasca. Nu neaparat ca au facut o ilegalitate. Prin propria lor inactivitate , incompetenta si lipsa de responsabilitate nu produc ceee ce trebuie sa produca sau produc cu intarziere. Vreau sa vad ca cine efectueaza un un act de administrare sau de justitie in Romania, cu adevarat are responsabilitatea deciziei pe care o ia, inclusiv materiala.

RH: Aceasta lege ar putea sa stopeze din efectele benefice ale reducerii TVA-ului? Adica sa revina evaziunea fiscala la moda?

VM: Se poate ajunge la evaziune fiscala, dar nu evaziunea fiscala e pericolul la ce se intampla cu legea ambalajelor. Pericolul major este ca cele mai afectate intreprinderi din punct de vedere al greutatii ambalajului sau al volumului mare de produse ambalate, nici sa mai ajunga sa creasca pretul la raft, pentru ca ele vor disparea. Aici este pericolul mare. Pur si simplu de a inchide si de a baga artificial in faliment intreprinderi pe un segment in care altii sau indestulat si au furat cu legea in mana.