Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a verificat modul în care respectă prevederile legale în domeniu 15 operatori economici care își desfășoară activitatea în zona comercială Piața Alba Iulia (Bulevardul Decebal, Bulevardul Burebista), din Capitală, în domeniul alimentației publice. Acțiunile s-au desfășurat în cadrul programului Academia Comisarilor – care vizează specializarea prin acțiuni tematice dedicate, a celor mai tineri comisari ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Președintele ANPC a spus că unele dintre regulamentele europene probabil nu sunt traduse în olandeză. El a mai declarat că pretinșii profesori la europenism par repetenți la materiile importante ce țin de siguranța consumatorilor, de viața și de sănătatea acestora.
Din 15 operatori controlați doar unul a scăpat nesancționat. Alți 6 au primit avertismente.Astfel, în urma acțiunilor de control efectuate, au fost aplicate diferite sancțiuni, după cum urmează:
– amenzi contravenționale în valoare totală de 120.000 lei
– 6 avertismente
– oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 5 operatori economici.
Operatorii economici sancționați au fost: RTH Premium Services S.R.L. (Restaurant ZEZ), Delicatese Decebal VIP S.R.L. (XO Lounge), Kamberoglu S.R.L (Restaurant Cigeristan), Lollypop Bar S.R.L. (Restaurant Lollypop), Pad Thai Asia S.R.L. (Restaurant Pad Thai), Galex Impex S.R.L. (Cofetăria Casa Lica), Calitatea S.R.L. (Pink Cafe&Lounge), Loka Lounge SRL (Restaurant Loka), Plus Trans Internațional S.R.L. (Restaurant TRAFFIC), Duman Oriental Business S.R.L (Restaurant Duman), Diversity Store S.R.L (Restaurant TRESS LOUNGE), Gatto Cafe Srl(Restaurant Gatto Lounge), Anuka Caffe S.R.L. (Restaurant Mon Chere), Arogant Lounge S.R.L. (Restaurant Arogant),
Abaterile constatate de comisarii CRPCR București-Ilfov au fost:
– utilizarea la preparare a unor produse cu data durabilității minimala depășită
– folosirea unor materii prime și produse finite congelate și refrigerate fără elemente de identificare sau cu ambalate cu dublă etichetare
– ingredientele alergene menționate în lista meniu nu sunt evidențiate distinct la fiecare preparat individual, în unele cazuri, chiar lipsa menționării lor
– unele ingrediente din listele meniu sunt înlocuite, în preparate, în realitate, cu produse de o calitatea inferioară
– folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu rugină, chedere rupte, cu ventilatoare cu acumulări de praf
– folosirea unor agregate de bucătărie (hotă/plită etc.) cu grăsime arsă
– folosirea bureților de sârmă și a ustensilor de bucătărie depreciate, rupte
– schimbarea stării termice a produselor si preparatelor, care sunt depozitate la temperaturi de -18 grade C, deși conform mențiunilor de pe etichetă condițiile de păstrare sunt prevăzute la 0-4 grade C sau depozitarea unor preparate calde în agregate frigorifice
– existența peretilor cu plăci de faianță crăpate sau lipsă a tavanului neigienizat, cu praf, pânze de păianjen, pete de fum, iar la nivelul tubulaturii, cu praf și grăsime, a pavimentului cu acumulare de impurități
– expunerea spre vânzare către consumatorul final a unor preparate care nu au menționat faptul ca provin din produs congelat
- colectarea reziduală realizată în recipiente de plastic fără capac.
Control extins și la furnizori
În urma acțiunilor de verificare desfășurate de Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov la unitățile de alimentație publică din zona comercială Piața Alba Iulia din sectorul 3 al Capitalei (Bd. Decebal și Bd Basarabia), a fost extins controlul la furnizori ai acestora. Mai exact, acestea au pornit de la verificările efectuate la SC AROGANT SRL (Restaurantul ”Arogant”), unde au fost constatate deficiente la produsele din carne ambalată cu care era aprovizionată unitatea.
„Cred că unele dintre regulamentele europene nu sunt traduse în olandeză. Mă miră acest fapt, pentru că, nu de puține ori, Olanda ne-a scos la tablă să ne explice cum este cu Europa, ce avem de respectat și, ascultându-ne, pe noi, ca la şcoală, ne-au lăsat corijenți. Interesant este că pretinșii profesori par repetenți la materiile importante ce țin de siguranța consumatorilor, de viața și de sănătatea acestora.
Nu știu dacă ceea ce fac anumiți operatori economici olandezi este un mod de lucru acceptat și pentru piața din țara lor. Activitatea lor este strict reglementată de Regulamentul 853/2004 cu privire la comercializarea produselor din carne sau pește. Cu toate acestea, îl încalcă în mod flagrant, și Olanda continuă să ne țină lecții de moralitate europeană. Probabil, mii de tone de produse provenite din America de Sud sunt achiziționate de aceste firme, în variantă proaspătă, în sensul refrigerat, nu congelat, sunt transportate în Olanda și congelate acolo, la câteva luni de la punerea lor pe piață, în țara de origine – congelate lent, având in vedere acumulările de sânge, lichid și gheață din interiorul ambalajelor, precum și arsurile de congelare evidente – și vândute, apoi, pe piața din România, cu toate că acest lucru, repet, este strict interzis de actele normative europene.
Mai mult decât atât, aceștia emit documente și prelungesc termenul durabilității minimale sau de expirare, cum se spune în mod popular, cu încă un an, cel puțin. Nu știu cum se spune în olandeză ”rușine”, dar mi-ar plăcea să învăț. Nu suntem pelicanii Europei! Am tot repetat acest lucru, în ultimii câțiva ani. Le-aș trimite și eu carnea românească, în aceleași condiții, și aș vrea s-o văd în farfuriile celor care ne țin lecții despre comunitatea europeană. Nu s-a vândut, în termen, produsul, îl congelăm noi aici și îl trimitem lor spre a fi păpat, își spun, probabil. În plus, cu ambalajele având un aspect de calitate îndoielnică, aceste produse ne sunt servite ca premium cu toate că, legal, ar trebui aruncate.
Trist este că pentru a rula o astfel de afacere este nevoie de complici și, din păcate, constatăm că și i-au găsit printre ai noștri. Sper ca, măcar în această luptă, autoritățile române se strângă rândurile să-i notificăm la Comisia Europeană și să le arătăm că trebuie să fim respectați” – Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Furnizorii controlați au fost:
1. SC OCEANIS SEAFOOD EUROPA SRL – Depozit Popesti Leordeni
2. SC ROMPEX DISTRIBUTION SRL – depozit sat Cosoba, comuna Cosoba, județul Giurgiu.
În urma acțiunii au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase din circuitul consumului uman, circa 2,8 tone de carne, urmând ca verificările documentelor celor două companii să continue în zilele următoare.
Produsele retrase de la comercializare au fost sigilate, până la finalizarea documentului de control, urmând să fie predate către o firmă de neutralizare.
Dintre cele mai importante deficiențe constatate de comisarii CRPCR București-Ilfov menționăm:
– la depozitul situat în județul Giurgiu angajații operatorului economic prezenți în unitate au refuzat, la început, accesul în perimetrul de desfășurare a activității a organelor de control
– o parte din produse aveau eticheta aplicată pe care data durabilității minimale era depășită, produsul fiind refrigerat
– la aceleași produse, eticheta aplicată pe bax menționa prelungirea datei limită de consum inițială și schimbarea stării termice în produs congelat
– ușa depozitului și perdeaua frigorifică aveau cantități considerabile de gheață în exces și urme de șoc mecanic pe exteriorul ușii de depozitare
– o altă parte din produse, importate din America de Sud, purta o dublă etichetare similară: cea a producătorului, care menționa produsul refrigerat, cu o anumită dată a durabilității minimale și cea a distribuitorului, pentru un produs congelat, cu o altă dată de expirare (neconcordanța se referă la informațiile legate de producție, ambalare și dată limită de consum în sensul în care distribuitorul nu respecta recomandările, condițiile de păstrare/ depozitare și de consum atribuite de producător).