Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a închis din nou Hala Obor, în urma neregulilor găsite într-un control.
Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov s-a deplasat la Hala Obor din București, o locație supusă controlului periodic. Autoritatea informează, printr-un comunicat de presă cum că abateri majore se repetă la fiecare nouă verificare.
Drept urmare, societatea care administrează Hala și operatorii economici de acolo au fost amendați. În plus, au primit măsuri complementare de reparare a spaţiului şi de remediere a stării de curăţenie şi a echipamentelor folosite, care nu au fost duse la îndeplinire sau realizate parţial.
„Hala Obor trebuie să iasă la pensie. Personal am participat la acţiunea de control din 2019, ocazie cu care administratorii acestui spaţiu ne-au promis că vor proceda la renovarea lui completă. Au mai urmat acţiuni similare şi singurul lucru substanţial obţinut au fost tot promisiunile. Înţelegem perfect că această hală reprezenta o sursă de produse pentru persoanele în etate, din zona respectivă, datorită preţurilor mici. Dar, în situaţia de faţă, ieftin se dovedeşte a fi un pericol pentru sănătatea consumatorilor. Lipsa flagrantă de curăţenie şi siguranţă trebuie oprită aici. Modul de desfăşurare a activităţilor comerciale este desprins din anii ’70. Indiferent cât se vor supăra de tare unii consumatori pe acţiunea noastră am făcut-o şi pentru siguranţa acestora. Sunt convins că acest mesaj ferm va fi un imbold pentru renovarea halei şi întoarcerea ei pe piaţă într-un mod corespunzător”, a afirmat Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
În urma verificărilor a 28 de operatori economici, care activează în Hala Obor, comisarii au aplicat mai multe sancţiuni:
- amenzi contravenţionale în valoare de 171.000 de lei,
- au dispus oprirea temporară a prestării de servicii a 14 operatori economici până la remedierea deficienţelor,
- a fost propusă închiderea temporară a unităţii (Hala Obor) pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru săvârşirea repetată a unor abateri sancţionate de organele de control în decurs de 6 luni de la prima constatare.
În ceea ce priveşte Hala Obor, deficienţele constatate aici au fost: existenţa, în continuare, a unor pavimente cu denivelări sau spărturi, tranzitarea unor fire electrice în zone circulabile, existenţa, în continuare, a unor margini ale zonelor placate cu gresie (în hala de peşte) sparte, ciobite sau lipsă, prezenţa, la nivelul gurilor de scurgere a apei în reţeaua de canalizare, a unor protecţii metalice desprinse parţial şi care pot produce leziuni consumatorilor, existenţa, în hala de comercializare a peştelui, a unei porţiuni asimilate unui acoperiş, care prezintă, pe suprafaţă, porţiuni de rugină, obiecte abandonate sau resturi de ambalaje şi praf acumulat.
Sursa foto: ANPC
Dintre cele mai importante nereguli întâlnite de comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov la ceilalţi 27 de operatori economici, se menţionează: igienă precară a spaţiilor de depozitare şi vânzare, existenţa unui paviment deteriorat, cu acumulare de apă, impurităţi, praf, materii organice şi a tavanului cu pete de mucegai şi condens, nerespectarea condiţiilor de temperatură pentru păstrarea produselor din peşte (ex.: existenţa unor produse din peşte depozitate în baxuri, fără gheaţă), utilizarea unor lăzi frigorifice nefuncţionale cu prezenţă de rugină.