MADR: Importăm 70% din ce consumăm în România

spot_img

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a precizat că, anul trecut, alimentele de bază importate de România au ajuns la valoarea de 1,2 miliarde de euro.

Potrivit Digi 24, MADR a precizat că, pe primul loc în topul celor mai importate alimente, se află carnea de porc (589 milioane de euro). În clasament urmează brânză și caș (263 milioane de euro), cafea (224 milioane de euro), ciocolată (211 milioane de euro), produse de brutărie, patiserie și biscuiți (207 milioane de euro).

Aurel Simion, secretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Dacă nu am fi avut seceta pedologică în toată regiunea de sud est, balanța comercială se echilibra cât de cât pentru că România este cunoscută că exportator de materie primă. Am ajuns să importăm 70% din ceea ce consumăm.” Federațiile ce reprezintă producătorii și procesatorii de alimente din România dau vina pe marile rețele comerciale.

Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta: „E o politică a marilor rețele comerciale care importă fiecare din țară din care provine, care aduc pe raft produsele românești la prețuri mai mari decât cele importate, iar lumea se îndreaptă evident spre cele mai ieftine”.

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Figuri-cheie ale lanțului trofic european - ediția 2025, publicată în decembrie, urmărește parcursul alimentelor noastre de la fermă la furculiță. Publicația acoperă întregul lanț...
La ESE 2026 ziua de 12 martie este construită pentru specialiștii din industria alimentară care gestionează conformitatea, siguranța, strategia și reputația companiei într-un context...
Într-o piață a suplimentelor alimentare aflată sub asediul promisiunilor terapeutice, granița dintre succesul comercial și riscul legal devine tot mai subțire. Conform Regulamentului 1924/2006, România,...
Artesana a devenit un reper de necontestat al lactatelor artizanale din România, o poziție câștigată nu prin scurtături, ci prin respectarea riguroasă a principiului...
Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, alături de reprezentanți ai autorităților centrale și lideri de opinie din sectorul agro-alimentar, au onorat cu prezența Gala Dinner ROaliment,...