Semnal major de la Strasbourg: Parlamentul European recunoaște accesul la hrană ca drept fundamental. Ce înseamnă acest vot pentru cele 9 Bănci pentru Alimente din România

spot_img

BUCUREȘTI, 25 februarie 2026 – Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR
salută votul recent din Parlamentul European, care plasează activitatea băncilor pentru alimente în centrul viitoarelor politici sociale ale Uniunii.

Adoptarea a două amendamente cheie la Raportul privind dezvoltarea unei noi strategii UE de combatere a sărăciei reprezintă un pas istoric: trecerea de la percepția ajutorului alimentar ca act strict caritabil, la recunoașterea sa ca pilon de stabilitate socială și drept fundamental.

În contextul pregătirii noii Strategii UE de combatere a sărăciei, preconizată pentru mai 2026, europarlamentarii au transmis un mesaj politic ferm prin adoptarea a două direcții esențiale:

  1. Recunoașterea accesului la hrană ca drept fundamental al omului, subliniind
    nevoia acută de sprijin pentru cei aflați în dificultate economică și socială, într-un
    moment în care aproape 9% dintre europeni nu își permit o masă completă la fiecare
    două zile.
  2.  Necesitatea asigurării unei finanțări adecvate pentru băncile pentru alimente,
    recunoscând rolul lor vital în oferirea de sprijin material și incluziune socială. Textul
    subliniază că aceste organizații trebuie să dispună de „capacitate operațională adecvată” pentru a răspunde rapid insecurității alimentare.

Mai mult decât logistică: O infrastructură a demnității

Această evoluție legislativă de la Strasbourg validează modelul pe care Federația Băncilorpentru Alimente din România îl construiește de ani de zile. FBAR, în calitate de membru cu drepturi depline al Federației Europene a Băncilor Alimentare (FEBA) conectează România la acest succes de advocacy și întâmpină cu bucurie succesul acestui demers. Votul confirmă faptul că băncile pentru alimente nu sunt doar mecanisme de redistribuire a surplusului, ci soluții structurale în lupta împotriva sărăciei.

„Votul de la Strasbourg confirmă o realitate pentru care milităm neobosit în România: hrana nu trebuie să fie o incertitudine, ci un drept. Faptul că Parlamentul European subliniază necesitatea finanțării adecvate pentru structuri ca ale noastre este un semnal vital.

Rețeaua noastră a depășit stadiul de simplu intermediar; suntem astăzi o infrastructură logistică critică pentru sute de comunități vulnerabile. Pentru a continua să transformăm tonele de surplus în ajutor concret și să menținem standardele de siguranță alimentară, avem nevoie de resurse, nu doar de recunoaștere morală. Acest amendament sperăm să deschidă calea spre mecanisme de finanțare care să ne asigure sustenabilitatea” a declarat Romuald Bulai, Președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România – FBAR.

Impactul FBAR: Solidaritate cuantificabilă

În timp ce la nivel european se discută strategii pentru 2026, în România, nevoia de intervenție este imediată. Rețeaua FBAR (București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați) funcționează ca un scut social:

⇒ În anul 2025, Băncile pentru Alimente au redistribuit peste 12 mii de tone de produse, dintre care peste 10 mii de tone, alimente salvate de la risipă
⇒ Peste 325.000 de persoane vulnerabile au fost sprijinite prin produsele care ajung la ele prin intermediul asociațiilor partenere.
⇒ Costurile logistice (transport, depozitare, lanț frigorific) reprezintă o provocare constantă, pe care o finanțare adecvată, așa cum propune Parlamentul European, ar
putea să o amelioreze.

Apel la implicare

Recunoașterea europeană ne onorează, dar foamea nu așteaptă strategii viitoare. Invităm
companiile din România să ni se alăture acum, fie prin donarea surplusului de produse, fie prin sprijin financiar, pentru a menține operațională această rețea de solidaritate.

Pentru parteneriate și sponsorizări, îi puteți contacta la: office@bancapentrualimente.ro.

Despre Banca pentru Alimente

Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR și cele nouă Bănci Regionale din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați formează o rețea națională de solidaritate care salvează zi de zi hrană de la risipă și o transformă în sprijin real pentru comunitățile vulnerabile.

FBAR este membru al Federației Europene a Băncilor pentru Alimente – FEBA, iar de la înființare, din 2016, până la finalul anului 2025, Rețeaua Băncilor pentru Alimente a colectat peste 41 de mii de tone de produse, transformate în peste 76 de milioane de porții de hrană, distribuite prin peste 800 de ONG-uri partenere către 325.000 de persoane vulnerabile.

Peste 37 de mii de tone sunt alimente salvate de la risipă, peste 3 mii de tone colectate prin Colecta Națională de Alimente și aproape 1.400 de tone produse non-food. Suntem principala organizație din România care salvează hrana de la risipă pentru a o dona celor în nevoie.

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
În perioada vacanțelor, tentația cumpărăturilor excesive și a porțiilor mari  comandate la restaurant crește semnificativ risipa. Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România propune un ghid...
Într-o societate în care ritmul zilnic ne face adesea să privim hrana ca pe un simplu bun de consum, realitatea din comunitățile vulnerabile ne...
Într-un context în care România aruncă anual peste 3 milioane de tone de alimente, discuția despre sustenabilitate tinde adesea să se oprească la comportamentul...
Într-o piață globalizată unde prețul dictează adesea volumul, Indicația Geografică rămâne singura armă capabilă să transforme originea într-un activ financiar și să deschidă porțile...
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat lansarea unei noi sesiuni de finanțare destinată investițiilor în procesarea și marketingul produselor agricole românești, prin măsura...