În cadrul seminarului informativ ESE – Etichetare. Siguranță. Etică., organizat de RO.aliment la Sheraton București, în perioada 11-12 martie Monica Mariana Neagu, director al Direcţiei Siguranţa Alimentelor de Origine Nonanimală din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), va prezenta principalele repere legislative și operaționale care vizează sectorul suplimentelor alimentare, din perspectiva autorității de control.
Evaluarea unităților pentru înregistrare
Un prim punct al intervenției îl reprezintă elementele analizate în procesul de evaluare a unităților care fabrică, depozitează și comercializează suplimente alimentare, în vederea înregistrării acestora. Vor fi detaliate criteriile urmărite de autoritate, documentația necesară și responsabilitățile operatorilor economici în raport cu cerințele legale.
Prezentarea va include exemple și studii de caz privind riscurile generate de utilizarea materiilor prime vegetale și de etapele de producere, depozitare și comercializare a suplimentelor care conțin produse de origine vegetală și preparate ale acestora. Vor fi discutate măsurile de prevenire și control, precum și conduita recomandată în situațiile în care apar neconformități sau incidente.
Organizarea programelor de autocontrol
Un alt subiect esențial îl constituie modul în care operatorii trebuie să își organizeze programele de autocontrol, astfel încât să asigure monitorizarea constantă a siguranței produselor, trasabilitatea și conformitatea cu legislația aplicabilă.
În final, vor fi prezentate dezvoltările aflate în curs în ceea ce privește activitatea de control a ANSVSA în domeniul suplimentelor alimentare, precum și direcțiile de acțiune avute în vedere pentru consolidarea cadrului de supraveghere și aplicare a normelor.
Despre Monica Neagu
Monica Mariana Neagu este inginer tehnolog de industrie alimentară, Director al Direcţiei Siguranţa Alimentelor de Origine Nonanimală din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu o vechime de peste 25 de ani în administraţia publică centrală, activând în zona reglementării şi implementării cadrului legislativ european şi naţional în domeniul siguranţei alimentelor.
Este membru al Forumului Consultativ EFSA, cu atribuţii privind consilierea EFSA cu privire la chestiuni științifice, programul de activităţi şi prioritizarea acestora în special în chestiuni legate de evaluarea și comunicarea riscurilor existente şi a celor emergente. Este Punct național de contact pentru Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (RASFF), având atribuţii de coordonare a acestui sistem la nivel național, precum şi responsabilităţi ca punct de contact pentru urgențe în cadrul Sistemului de Asistenţă şi Cooperare Administrativă.
Monica Neagu este punct de contact Codex Alimentarius pentru România, iar în perioada asigurării preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene (2019) a coordonat activităţile grupului de lucru din domeniul contaminanţilor alimentari, a prezidat şedinţele de coordonare de la Bruxelles pentru formularea şi susţinerea opiniei UE la şedinţele plenare internaţionale. A fost membru al echipei şi manager de proiect în cadrul unor proiecte derulate cu finanţare din partea CE şi EFSA în domeniul managementului crizelor şi al consumului de alimente la nivel naţional.












