A fost înființată prima asociație a producătorilor din zona montană

spot_img

Secretarii de stat Emil Dumitru și Aurel Simion s-au întâlnit cu reprezentanții zonei montane, prilej cu care a fost constituită Asociația Produs Montan, prima asociație a producătorilor din zona montană.

Potrivit comunicării Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), organizația cuprinde șase membri fondatori, care produc și comercializează produse ce beneficiază de mențiunea de calitate Produs Montan.

În prezent, Registrul Național al Produselor Montane cuprinde 255 de producători ce dețin 1021 de produse care au obținut mențiunea de calitate Produs Montan, toate regăsindu-se pe site-ul www.produsmontan.ro și în aplicația Catalogul Produselor Alimentare Certificate (CPAC).

„Evenimentul a constituit un factor de încredere pe care producătorii îl acordă schemei de calitate produs montan și a creat, totodată, premisele pentru dezvoltarea asociației prin posibilitatea de accesare a pieței europene, dar și de accesare a fondurilor destinate produselor certificate pe o schemă de calitate”, se arată în comunicatul MADR.

Secretarul de Stat Aurel Simion i-a felicitat pe membrii asociației pentru această inițiativă importantă în dezvoltarea activității lor, îndemnându-i să-și conserve brandul pentru a-și proteja produsele.

Secretarul de stat Emil Dumitru i-a informat pe participanți despre stadiul elaborării Planului Național Strategic și a prezentat beneficiile accesării submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole – componenta investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană”, cu o alocare de peste 12 milioane de euro. Oficialul a relevat necesitatea unor măsuri care să genereze valoare adăugată și impact economic pentru locuitorii zonelor montane.

Conducerea Ministerului a reiterat importanța educației alimentare în școli pentru promovarea consumului de produse autohtone. Consumând produse locale, îndeosebi preparate montane, contribuim la menținerea activităților agricole tradiționale în zona montană, la dezvoltarea gospodăriilor montane, precum și la menținerea populației în zonele de munte.

Sursa: MADR

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu, a oferit redactiei noastre un interviu prin care prezinta o...
Reprezentanţii industriei de procesare a cărnii din România solicită autorităților acordarea de împrumuturi bancare cu dobândă mică, procurarea materiilor prime şi plata salariilor, informează...
Producţia internă de legume, lapte şi grâu este suficientă la ora actuală pentru asigurarea consumului de alimente pentru români, a declarat secretarul de stat...
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale anunta producatorii/procesatorii de produse agroalimentare ca pot solicita, online, eliberarea atestatului pentru produse traditionale in conformitate cu prevederile Ordinului...
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a lansat vineri, la INDAGRA, Catalogul Produselor Alimentare Certificate, o aplicatie pentru telefoane mobile care gaseste "drumul" catre...