Diminuare a producţiei mondiale de plastic

Pentru a treia oară de la debutul erei industriale, producţia mondială de plastic a scăzut în 2020, cu 0,3% comparativ cu anul precedent, din cauza crizei sanitare, a anunţat joi Asociaţia Europeană a Producătorilor de Plastic, informează AFP.

În Europa, anul trecut au ieşit de pe porţile uzinelor 55 de milioane de tone de plastic, o scădere de 5,1% în ritm anual. Această tendinţă a fost şi mai accentuată în cazul Franţei, unde producţia de plastic a scăzut cu 11% în 2020, a precizat joi asociaţia PlasticsEurope.

De asemenea, consumul global de plastic a scăzut anul trecut cu 7,5% la nivel global, un declin mai puternic decât media europeană (minus 4,7%).

În rândul sectoarelor de activitate, industria auto a fost cea mai afectată, în condiţiile în care numeroase uzine şi-au oprit activitatea, astfel că în Europa consumul de plastic al acestui sector a scăzut cu 18,1% în ritm anual.

La nivelul întregii planete, “cu 367 milioane de tone de plastic produse în 2020, faţă de 368 milioane de tone în 2019, a fost vorba de cea de a treia scădere mondială înregistrată după război, după cea intervenită în 1973, în momentul primului şoc petrolier, şi cea din 2008, din cauza crizei financiare subprime”, a declarat directorul general de la PlasticsEurope, Eric Quenet.

Însă, această încetinire globală a producţiei de plastic în 2020, ca urmare a impactului crizei Covid-19 asupra economiei mondiale, a fost atenuată de continuarea creşterii producţiei de plastic în China, cu 1%, comparativ cu 2019, subliniază PlasticsEurope.

China, ţară care în 2010 producea un sfert din plasticul mondial, furnizează în prezent o treime din totalul global, după o dublare a producţiei sale în ultimul deceniu, de la 64 de milioane de tone în 2010 până la 117 milioane de tone în 2020.

În ceea ce priveşte Europa, reunind aici cele 27 de state membre ale Uniunii Europene plus Marea Britanie, Norvegia şi Elveţia, vechiul continent producea 21% din plasticul mondial (adică 56 milioane de tone) în 2010, în timp ce în prezent mai produce doar 15% (55 milioane de tone).

Chiar dacă în tone, America de Nord şi-a majorat volumul producţiei de plastic în ultimul deceniu (de la 53 milioane de tone în 2010 până la 70 milioane de tone în 2020), graţie noilor unităţi de polimeri a căror competitivitate se bazează pe exploatarea gazelor de şist, ea a reuşit doar să îşi menţină cota de piaţă la 19% din producţia mondială în 2020, faţă de o cotă de 20% în urmă cu zece ani.

Sursa: https://www.agerpres.ro/economic-extern/2021/06/10/pandemia-de-coronavirus-a-provocat-o-diminuare-a-productiei-mondiale-de-plastic–728670

Actualitate

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de trei ani cu giganții din industria băuturilor, care vor modifica mesajele de pe ambalaje pentru...
România a plătit peste 5 miliarde de lei la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic care nu au fost reciclate, în...
Trecerea de la plastic la hârtie este promovată intens ca una dintre cele mai simple soluții pentru reducerea poluării și atingerea obiectivelor de sustenabilitate....
Utilizarea medicamentelor GLP-1 produce o transformare vizibilă în obiceiurile de cumpărături din Marea Britanie, unde gospodăriile care includ astfel de utilizatori au redus cheltuielile...
Blocajele din energie și petrochimie ridică prețurile și împing companiile spre alternative sustenabile. Conflictul din Orientul Mijlociu începe să producă efecte economice neașteptate la nivel...