Etichetele și ambalajele joacă un rol important în industria lactatelor, de la protejarea produselor până la modul în care acestea sunt prezentate consumatorilor.
Rottaprint are un rol important în susținerea industriei lactatelor prin soluții adaptate pentru etichete autoadezive și folii tipărite.
Compania se ocupă de realizarea etichetelor autoadezive și termocontractibile, utilizate pentru identificarea clară și sigură a produselor, dar și a capacelor din aluminiu și PET, esențiale pentru închiderea și protejarea alimentelor.
În plus, sunt dezvoltate ambalaje pentru unt, folii imprimate care asigură atât protecția, cât și informarea consumatorilor.
Dacă îți dorești o perspectivă actuală asupra modului în care etichetele și foliile imprimate contribuie la calitatea și prezentarea produselor lactate, acest subiect va fi abordat la RO.aliment SHOW 2025 în data de 13 octombrie la USAMV & Hotel Radisson Cluj-Napoca, unde Mihaela Chifor, director de marketing Rottaprint, va susține prezentarea: «Soluții pentru etichete și folii imprimate specifice preparatelor din lapte».
Despre Mihaela Chifor
Mihaela Chifor este Director Marketing la Rottaprint, cu peste 16 ani de experiență în marketing, acumulată în industrii diverse precum telecom, asigurări și tipografie. Ea coordonează strategii de comunicare și proiecte orientate către sectorul B2B.
În rolul său, Mihaela asigură coerența brandului Rottaprint, gestionează prezența companiei la evenimente și supraveghează inițiativele de cercetare a satisfacției clienților, contribuind la dezvoltarea unor soluții sustenabile și adaptate pieței.
Despre Rottaprint
Rottaprint este prima și cea mai mare tipografie flexografică din România, cu o experiență de peste 34 de ani în producția de etichete autoadezive și folii imprimate.
Fondată în 1991 la Apahida, Cluj, ca o afacere de familie cu capital 100% românesc, compania a devenit un jucător internațional, cu centre logistice în țară și în Europa, și comenzi livrate în 15 țări de pe două continente. De asemenea, Rottaprint a prioritizat îmbunătățirea gamei de produse, introducând materiale sustenabile pentru etichetele shrink, cu până la 40% conținut reciclat, precum și folie shrink cu protecție UV.
Cu o cifră de afaceri de peste 34 milioane de euro în 2024, Rottaprint se remarcă prin investiții constante în tehnologie, dezvoltarea de soluții sustenabile și un angajament ferm față de inovație și formarea continuă a echipei.
Pentru a afla mai multe despre Rottaprint, vizitați site-ul: https://rottaprint.com/ro/.
RO.aliment SHOW 2025 aduce împreună profesioniști și companii din industria alimentară în perioada 13–15 octombrie, la USAMV & Hotel Radisson Cluj-Napoca. Fii parte dintr-un eveniment unde se discută inovații, soluții și viitorul pieței!
ULTIMELE ZILE DE ÎNSCRIERI – PARTICIPĂ LA ROASHOW 2025
Fie că ești producător, furnizor de ingrediente și tehnologii, retailer sau reprezentant al autorităților, participarea la acest eveniment îți oferă acces direct la know-how, trenduri și networking strategic.










