Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a pledat pentru educarea tinerei generaţii în vederea „răsădirii” dragostei de pământ şi de activitatea agricolă, informează Agerpres.
El a adăugat că liceele agricole trebuie să devină platforme de excelenţă pentru universităţile de profil.
„Dragostea faţă de pământ şi faţă de această nobilă activitate – agricultura – trebuie însămânţată în inimile copiilor noştri încă de mici. Cred că e foarte important să ne uităm şi către perioada de educaţie gimnazială a tinerelor generaţii. Poate că mulţi dintre copiii noştri consideră că roşiile excepţionale pe care România le are, ardeii, castraveţii, laptele, brânza, vin pe Facebook, printr-un telefonaş. Lucrul acesta ştim cu toţii că nu este posibil şi trebuie să le răsădim dragostea faţă de pământ şi de activitatea agricolă şi asta o putem face, evident, doar prin educaţie”, a declarat Chesnoiu, la aniversarea a 170 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV).
Ministrul Agriculturii a precizat că a luat decizia ca, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, atenţia să fie îndreptată către şcoala gimnazială. În viziunea sa, liceele agricole trebuie să devină platforme de excelenţă în livrarea materialului către universităţile de profil.
„Învăţăm din trecut, ne raportăm întotdeauna prin activitatea zilnică la prezent, dar trebuie, prin cercetare şi prin cunoaştere, să avem răspunsurile pregătite şi pentru provocările viitorului. Şi asta nu se poate face decât în cadrul cursurilor universitare în aceste instituţii-fanion pe care România le are. (…) Este extrem de important să ne uităm în trecut pentru a putea să ne proiectăm viitorul. Agricultura României s-a dezvoltat odată cu ţara şi cred că a fost pilonul de bază a construcţiei a ceea ce România este astăzi”, a menţionat Chesnoiu.
Ministrul a amintit că „potenţialul agricol al ţării noastre este unul excepţional şi poate fi dus mai departe doar prin oameni educaţi, raportaţi la toate provocările viitorului şi pregătiţi să răspundă prin cunoaştere acestor provocări”.
„Evident că este o situaţie cu care ne confruntăm, care va lăsa urme adânci în ceea ce se întâmplă, dar agricultura României, industria alimentară, toate sectoarele de activitate din agricultură beneficiază de produsul dumneavoastră. Nu este din punctul meu de vedere însă suficient. (…) Există această perioadă în care ne punem tot felul de întrebări, dacă lumea va trece într-adevăr printr-o criză alimentară, deşi cred că în România putem vorbi mai mult de un risc potenţial al unei crize economice – populaţia să nu-şi poată permite cumpărarea anumitor alimente – în niciun caz de penurie de alimente, pentru că nu există perturbări majore în aprovizionarea cu alimente a populaţiei. Dar fac aceasta menţiune pentru că traversăm, în schimb, o perioadă dificilă”, a adăugat ministrul.