O definitie actualizata a nanomaterialului este asteptata pana in septembrie sau octombrie a acestui an, a declarat un functionar al Comisiei Europene.
”Orarul de parcurs” a fost confirmat de Dr. Rafael Pérez Berbejal din cadrul Directiei Generale a Comisiei Europene pentru Sanatate si Siguranta Alimentara (DG SANTE), unitatea privind tehnologiile de prelucrare a produselor alimentare si a alimentelor noi. Vorbind la o reuniune cu partile interesate a Autoritatii Europeane pentru Siguranta Alimentara (EFSA ), care a avut loc la Bruxelles luna trecuta, el a declarat ca pragul de 50% pentru ca materialele sa poata fi calificate drept nano, va face obiectul unui act delegat din partea Parlamentului European, Comisiei. Acest prag – stabilit in urma cu cativa ani, atunci cand era adusa pentru prima oara in discutie nanotehnologia, in mod explicit, in conformitate cu regulamentul privind introducerea pe piata a alimentelor noi – este de cinci ori mai mare decat cel recomandat de catre EFSA, in 2012.
Cele doua institutii (EFSA si CE) au definitii diferite cu privire la ceea ce inseamna ”nano”. EFSA spune ca un nanomaterial este un produs obtinut prin nanotehnologie, ce contine unul sau mai multe elemente de dimensiuni de ordinul a 100 de nanometri, dar in trecut, Comisia a considerat ca un nanomaterial este un compus din “particule in stare nelegata”, dar si din aglomerari si agregari de particule.
Oamenii de stiinta spun ca nanotehnologia – orice tehnologie al carei rezultat finit e de ordin nanometric: particule fine, sinteza chimica, microlitografie avansata, s.a.m.d – are potentialul de a crea noi materiale si aparate in medicina, electronica, productia de energie si in domeniul biomaterialelor.
Utilizarea nanotehnologiilor in industria alimentara: beneficii si temeri
In ceea ce priveste produsele alimentare, se crede ca nanotehnologia detine un potential de reducere a zaharului, sarii si continutului de grasime, in potentarea aromelor si in reformularea continutului de nutrienti al hranei.
Un raport recent de cercetare (publicat luna trecuta), in Portugalia, a sugerat ca sistemele nano-purtatoare poate fi un mod simplu si accesibil pentru a proteja resveratrolul de fotodegradare si pentru a impulsiona absorbtia sa prin peretele intestinal.
Cu toate acestea, exista o serie de preocupari legate de protectia mediului si de siguranta in consum, cu privire la utilizarea noilor tehnologii. EFSA a declarat ca nanomaterialele “pot manifesta efecte toxice diferite fata de formele conventionale” de hrana.
Intr-o scrisoare adresata Comisiei in 2012, EFSA a informat ca: ”Avand in vedere incertitudinile actuale cu privire la siguranta utilizarii nanoingredientelor in consum, stabilirea unui prag de 10%, de exemplu (pentru utilizarea de nanoinggrediente in comppozitia unui produs, n.ed.), ar trebui sa fie luat in considerare, in Recomandarea CE, pentru aplicatiile tehnologice legate de alimentatie, in locul pragului propus in prezent (de 50%).”
O definitie ce exista in legislatia legata de informarea consumatorilor cu privire la alimente (FIC – Food Information to Consumers) – care a intrat in vigoare de anul trecut – s-ar fi pierdut ”pe drum”, inainte de a fi actualizat regulamentul privind alimentele noi, a declarat Pérez Berbejal la reuniunea mentionata.
Regulamentul actualizat privind noile alimente se va aplica de la 1 ianuarie 2018.
“Problema nano este in curs de analizare si evaluare in cadrul mai multor directii generale diferite din cadrul CE, unde nanotehnologia isi gaseste aplicabilitatea – in domeniul cosmeticelor, de exemplu.
