Ieri, 20 martie 2025, a avut loc o întâlnire de lucru a membrilor APRIL, la care au participat 27 de companii din industria laptelui, reprezentând peste 60% din laptele procesat în România. Întâlnirea a durat câteva ore, timp în care s-au analizat problemele de actualitate din filiera laptelui împreună cu ministrul agriculturii, Florin Ionuț Barbu și dr. med. vet. Alexandru Bociu, președintele ANSVSA.
RO.aliment vă prezintă în exclusivitate declarația Președintelui APRIL, Dorin Cojocaru.
Prima parte a întâlnirii s-a concentrat pe problemele aflate în responsabilitatea Ministerului Agriculturii, care vizează direct procesatorii de lapte.
Ministerul Agriculturii a prezentat măsuri de sprijin pentru industria laptelui, programe de investiții pentru reducerea costurilor de producție prin dezvoltarea investițiilor în energie neconvențională din cadrul Programelor AFIR, analiza situației Investalim și alte strategii de susținere a întregii filiere a laptelui, precum și politici pentru dezvoltarea competitivității industriei românești din acest domeniu și reducerea dependenței de importuri a materiei prime.
Reglementări și impact economic
- Analiza filierei laptelui din perspectiva disponibilității materiei prime și a costurilor asociate colectării și procesării
- Inițiativa și propunerea CE de modificare a Directivei 633 (Legea 81/2022) privind “Practicile Comerciale neloiale.”
- Impactul plafonării adaosului comercial la lapte – având în vedere că prețul laptelui a fost plafonat la 7 lei în aprilie 2023 și este inclus și acum pe lista alimentelor de bază prin OUG 67/2023 și OUG 152/2024, plafonare care urmează să expire în iunie 2025, industria a solicitat clarificări privind intenția Guvernului de a o prelungi sau nu.
APRIL a cerut ministrului un sprijin privind clarificarea atribuțiilor și competențelor în ceea ce privește activitatea de control a autorităților pentru a evita abuzuri, confuzii și presiuni suplimentare asupra producătorilor, procesatorilor și comercianților din partea autorităților de control.
Un alt subiect discutat cu ministrul Barbu a fost viitorul industriei laptelui în perspectiva noilor tendințe geopolitice din Europa și a piețelor internaționale, din punct de vedere al restricțiilor tarifare din piață.
Perspective economice și geopolitice
- Fluctuațiile pieței internaționale, în special în SUA și impactul acestora asupra industriei laptelui.
- Un semnal de alarmă îl reprezintă investițiile Poloniei în mega-capacități de procesare a laptelui și cărnii, care vor reduce costurile produselor lactate ale vecinilor noștri. Există perspectiva ca Polonia să se retragă din piața chineză, ceea ce creează riscul ca volumele mari de lapte crud procesat să fie direcționate spre zona Europei de Est și Balcani, inclusiv România. Acest fenomen va crea perturbări pe piețele zonale.
„Am propus găsirea unor soluții pentru accesul pe piețele externe UE, inclusiv țările arabe. Este necesar un suport european și/sau guvernamental pentru a facilita exportul produselor lactate, mai ales în contextul fluctuațiilor economice preconizate pentru 2026-2027.”, spune Dorin Cojocaru.“
Combaterea și prevenirea bolilor epidemice (asemănător celei de Febra Aftoasă, PRM) și impactul asupra industriei – riscuri și soluții de acoperire și prevenire a pierderilor economice
Procesatorii au confirmat faptul sectorul lactatelor NU a fost afectat întrucât volumele de lapte aduse din Ungaria erau deja reduse (estimat la 4,92% din laptele procesat), fiind perioada postului Paștelui. Să nu uităm că România exportă lapte crud și lapte procesat către țările balcanice anual, în proporție de aproximativ 20%.
Previziuni și soluții pentru viitor, discutate cu ministrul Florin Barbu
Vânzările rămân volatile și volumele sunt în scădere, iar procesatorii caută soluții pentru atenuarea efectelor negative cauzate de lipsa de predictibilitate asupra costurilor de producție, prețului materiei prime și instabilității pieței lactatelor.
Procesatorii de lapte au apreciat și au mulțumit ministrului pentru suplimentarea finanțării Măsurii DR22 privind investițiile în tehnologizarea procesării laptelui. Au fost finanțate încă 19 dosare pentru retehnologizarea procesării laptelui.
Ministerul Agriculturii a oferit asigurări privind sprijinul continuu pentru sectorul zootehnic și procesare, deoarece adăugarea de plus valoare la produsele vegetale este esențială pentru economia României.
Totodată, ministrul a prezentat „Programul 50.000 de vaci și juninci”, prin care se vor crea ferme noi sau se vor dezvolta cele existente. Rolul acestui program de investiții este de a asigura suficiența de materie primă pentru procesare, de a reduce spre zero importurile de materie primă și de a încuraja exportul de lapte și produse lactate.
Programul AFIR pentru suplimentarea fondurilor privind finanțarea panourilor fotovoltaice a fost un alt subiect de interes.
S-au purtat discuții despre o posibilă certificare a calității – crearea unei instituții de stat, împreună cu USAMV, pentru stabilirea unor standarde naționale de calitate a produselor lactate, astfel încât consumatorul român să beneficieze de produse de calitate, conforme și cu o valoare corespunzătoare prețului plătit.
În a doua parte a întâlnirii s-au discutat problemele industriei de lactate în relația cu ANSVSA – Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Febra aftoasă și impactul asupra industriei
Președintele autorității, doctorul Alexandru Bociu, a ținut să sublinieze că, în condițiile în care Germania și Ungaria au impus restricții, în România s-a trecut mai ușor peste „criză”, datorită bunei colaborări pe întreg lanțul și a înțelegerii necesității aplicării măsurilor de prevenție, autocontrol și biosecuritate – măsuri identice cu cele din perioada pandemică.
Cu această ocazie, președintele Alexandru Bociu a cules informații direct de la procesatori privind relațiile de colaborare și control din diferite județe ale țării.
Siguranța alimentară și standardele de calitate în pragul sărbătorilor pascale
În cadrul întâlnirii, președintele ANSVSA a discutat cu procesatorii despre materia primă colectată, acordând o atenție specială aflatoxinelor, micotoxinelor și normelor de igienă aplicabile în procesarea laptelui și a produselor lactate. Odată cu apropierea sărbătorilor pascale, se estimează o creștere a vânzărilor, ceea ce impune un nivel sporit de control și conformitate pentru a avea produse sigure pe piață.
„Deși industria se confruntă cu tarife crescute în ceea ce privește energia, transportul și salariile, iar facilitățile fiscale au fost eliminate, obiectivul principal rămâne menținerea unui standard ridicat de calitate”, a declarat președintele ANSVSA, dr. Alexandru Bociu.
📢 Concluzii:
Întâlnirea a fost una tehnică și pragmatică, marcând un dialog sincer și transparent între industrie și autorități. Colaborarea rămâne esențială pentru identificarea celor mai bune soluții la provocările actuale și viitoare.
„Mai presus de orice, noi trebuie să oferim produse conforme la raft, adaptate la cerințele puterii de cumpărare ale pieței din România, dar fără a face rabat la siguranța alimentară și calitate”, a întărit la final Dorin Cojocaru, președintele APRIL.
RO.aliment, prezentă la întâlnire, apreciază efortul autorităților și al procesatorilor de a participa la acest dialog esențial pentru viitorul filierei laptelui.