ANPC: Amenzi de 7,7 milioane de lei, în primele două săptămâni ale Comandamentului de iarnă

În acest an, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară acțiuni de control în zonele de vacanță de iarnă, din România, respectiv în Bucovina, Brașov, Sibiu, Maramureș, Valea Prahovei, Băile Felix și Băile Herculane, în cadrul structurii special create, în mod tradițional – “Comandament de iarnă 2023”. Sunt arătate și exemple de bune practici.

Începând cu 5 decembrie 2023 și până pe 10 ianuarie 2024, ANPC va monitoriza permanent în zonele de vacanță de iarnă, din România, predilecte pentru turiști în acest sezon, pentru ca vacanța acestora să se desfășoare în cele mai bune coondiții, conform prevederilor legale în vigoare arată ANPC într-un comunicat de presă recent.

Activitatea Comandamentului, până pe 19 decembrie 2023, a vizat 1.273 de operatori economici care își desfășoară activitatea în toate zonele menționate.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate următoarele sancțiuni: 1.350 amenzi contravenționale în valoare totală de circa 7,7 milioane lei; 587 avertismente; oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de aproximativ 375.000 lei; oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor, pentru 121 de operatori economici. Pentru unii dintre operatorii economici a căror prestare a serviciilor a fost oprită temporar, a fost propusă închiderea unității, pe diferite intervale de timp, sau chiar închiderea definitivă a locației. Aceștia sunt: Ideal Creativ Concept SRL – restaurant, Băile Herculane (propunere de închidere definitivă); Crema Cafe & Lounge SRL – restaurant, Caransebeș (propunere de închidere temporară pe o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni); II Ștefan Mioara – magazin mixt, Topleț, județul Caraș Severin (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni); Compact Trust SRL – restaurant, Slatina Timiș, județul Caraș Severin (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni); La Ceaunu Piatra Scrisă SRL – restaurant, Armeniș, județul Caraș Severin, (propunere de închidere temporară pe o perioadă de până la 6 luni).

”Aștept momentul, când vom avea comandamente, în care nu vom fi nevoiți, să aplicăm sancțiuni! Până atunci, între interesele economice meschine ale celor care se vor consiliați să își facă curat sau să nu aibă produse “expirate” și interesele consumatorilor, le alegem permanent pe cele din urmă!Turismul românesc are nevoie de o schimbare de mentalitate, așa cum deja unii operatori economici dovedesc că se poate!” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Principalele abateri constatate:

  • utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare,
  • schimbarea stării termice a produselor alimentare
  • utilizarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
  • lipsa verificării metrologice a mijlocului de măsurare
  • condiții igienico-sanitare precare, în blocul alimentar: paviment deteriorat, instalație electrică improvizată, depuneri de praf și resturi alimentare în colțurile încăperilor, prize și întrerupătoare neigienizate, chedere ale agregatelor frigorifice rupte și neigienizate, mobilier uzat, prezența insectelor, ustensile neprofesionale (veselă din lemn), tavan și pereți neigienizați
  • depozitarea în frigider a unor paste fierte și porționate, contrar prevederilor legale
  • lipsa graficului de schimb al uleiului de prăjire
  • lipsa alergenilor individualizați în lista meniu
  • lipsa ingredientelor, aditivilor și a mențiunii “Provine din produs congelat”, în lista meniu
  • depozitarea produselor direct pe paviment
  • lipsa prețului pe unitate de măsură
  • lipsa mijloacelor de protecție impotriva insectelor
  • neafișarea serviciilor suplimentare în unitățile de cazare, inclusiv a tarifelor a orei de sfârșit a zilei de cazare, precum și a altor informații relevante, lipsa regulamentelor de utilizare saună, a piscinei, a registrului de evidență a calității apei etc.
  • lipsa huselor de protecție pentru saltea si a covoarelor antiderapante în băi
  • folosirea unor prosoape uzate, a unor saltele și lenjerii neigienizate, pătate, cu fire de păr
  • comercializarea unor produse textile fără a avea menționate pe etichetă compoziția fibroasă, traducerea în limba română, fără date de identificare: producător/importator, adresă, date de contact, provenind din diferite țări
  • folosirea unor autorizații de funcționare expirate.

Exemple de bune practici

În urma verificărilor desfășurate de echipele de control formate din comisari ANPC din toată țara, au fost constatate însă și numeroase exemple de bune practici, în servicii oferite turiștilor, în vacanța de iarnă.

Exemplificăm câteva locații unde oferta către consumatori respectă întru totul prevederile legale, ceea ce demonstrează că ”omul sfințește locul”: Hotel Angel Sofia, Fălticeni, județul Suceava;

Pensiunea La Conac în Bucovina, Gura Humorului, județul Suceava; Hotel Minerva, Băile Herculane; Pensiunea Sarah Celline Leon, Gărâna, județul Caraș Severin; Crescătoriile de păstrăv, Băile Herculane.

Actualitate

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Inspectorii ANSVSA au efectuat 9.655 de controale și au identificat nereguli privind igiena, trasabilitatea produselor, etichetarea și procedurile de autocontrol în unitățile care procesează...
Un scandal de proporții lovește industria alimentară europeană, după ce autoritățile italiene de concurență au sancționat dur trei dintre cei mai importanți producători de...
Între 9 și 20 iunie 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat o amplă campanie de verificări în industria de morărit și...
Tetra Pak și Mega Image, împreună cu partenerii Maspex, TOMRA și Brai Cata, au extins primul proiect pilot din Europa dedicat colectării ambalajelor din...
Comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Ilfov au efectuat un control la una dintre cele mai mari fabrici de panificație din județ,...