Dialab Solutions: Partener de încredere pentru siguranța alimentară la 🫐 RO.aliment SHOW 2026

Dialab Solutions, unul dintre distribuitorii de diagnostic de top din România, se alătură ediției aniversare de 10 ani a RO.aliment SHOW, care se va desfășura în perioada 4-7 octombrie, la Galați. Compania a fost fondată ca afacere de familie in urma cu peste 20 de ani și are astăzi sediul central în București, de unde coordonează șase centre regionale: Ploiești, Constanța, Iași, Cluj, Timișoara și unul în Chișinău. La eveniment, Dialab Solutions va fi prezentă cu stand de prezentare pentru a identifica nevoile specifice ale laboratoarelor din industria alimentară și de a lega noi parteneriate.

De peste trei decenii, Dialab Solutions furnizează soluții performante pentru piețele de diagnostic clinic și veterinar, dar și pentru cercetarea științifică și siguranța alimentară. Toate aceste domenii sunt acoperite de companie printr-un portofoliu structurat pe cinci direcții:

  • Imunohematologie – soluții avansate pentru testarea sângelui și diagnosticul transfuzional;
  • Diagnostic Clinic – soluții complete de diagnostic pentru diverse patologii;
  • Diagnostic Molecular – sisteme avansate pentru extracția acizilor nucleici, cât și de amplificare real-time PCR și truse de reactivi pentru diagnostic molecular.
  • Cercetare Științifică – instrumente și reactivi pentru biologie moleculară, studiul proteinelor și alte aplicații de cercetare;
  • Diagnostic Veterinar și Siguranța Alimentară – gamă completă pentru testarea alimentelor, apei, mediului și diagnosticului veterinar.

În spatele acestei game complete stă o rețea de peste 30 de parteneri internaționali de top din domeniul diagnosticului, printre care: Bio-Rad, Sartorius, Avantor, Fujirebio sau Atila BioSystems – nume care confirmă seriozitatea companiei. Dovada cea mai recentă a venit chiar de la unul dintre ei: compania a fost desemnată 2025 Europe Top Performer – Life Science de către Bio-Rad Laboratories, în cadrul ceremoniei EMEA Awards 2026, desfășurată la Atena.

Obiectivul principal al Dialab Solutions este acela de a oferi soluții personalizate și complete, concepute special pe fluxurile de lucru ale fiecărui laborator în parte. Pentru a face acest lucru, compania și-a format o echipă de vânzări și service extrem de specializată, care lucrează în permanență pentru a depăși așteptările clienților. Totodată, colaborează îndeaproape cu toți furnizorii săi, cu scopul de a asigura produse și servicii de înaltă calitate.

Printre cele cinci direcții ale companiei, diagnosticul veterinar și siguranța alimentară răspund cel mai bine intereselor comunității RO.aliment. Testarea alimentelor, a apei și a mediului este, până la urmă, punctul în care precizia de laborator devine responsabilitate față de consumatorul final.

Modul în care Dialab Solutions își construiește parteneriatele este ghidat de un principiu simplu:

„Fiind o afacere de familie, ne tratăm și sprijinim clienții și partenerii ca pe o familie!”

Aceasta abordare explica cel mai bine evolutia companiei de-a lungul anilor, de la o afacere de familie la un distribuitor prezent astăzi în șase orașe din România și unul în Republica Moldova.

Cât de sigur poate fi un produs alimentar dacă nu este susținut de instrumentele adecvate de testare și diagnostic?
Este întrebarea la care Dialab Solutions poate răspunde cu argumente concrete, prin soluțiile sale dedicate testării alimentelor, la RO.aliment SHOW 2026.

Cui îi este adresat RO.aliment SHOW?

  • producători și procesatori din industria alimentară
  • furnizori de ingrediente, echipamente, tehnologii, ambalaje, laborator, logistică și servicii
  • specialiști din producție, calitate, R&D, achiziții, marketing și management
  • companii interesate de retail, listare, diferențiere și dezvoltare de produs
  • autorități, universități, cercetători și asociații profesionale

Înscrierile la ROASHOW 2026 sunt deschise!

Rezervă-ți locul astăzi și explorează noi oportunități în industria alimentară!

PACHETE DE PARTENERI & STANDURI PRODUCĂTORI

PREZENTARE GENERALĂ ROASHOW 2026

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
TCE AGRICULTURA®, brand românesc născut dintr-o pasiune pentru agricultură și susținut de un sistem integrat ce reunește agricultura, zootehnia și producția alimentară, participă în...
Povestea Cirast Food începe în 2001, din pasiunea pentru calitate și dorința de a aduce pe piața românească ingrediente de încredere pentru industria alimentară....
Calculează Emisii este o companie românească de consultanță în sustenabilitate, care sprijină producătorii și furnizorii din industria alimentară să răspundă cerințelor tot mai frecvente...
Elopak, furnizor global de soluții pentru ambalarea produselor alimentare lichide în cutii de carton, aduce la RO.aliment SHOW 2026 o perspectivă centrată pe sustenabilitate...
ULMA Packaging, producător și furnizor de soluții complete de ambalare, participă în calitate de partener la ediția aniversară a 10 ani de RO.aliment SHOW...