Carne de pui obținută în laborator, servită la restaurant

Un restaurant din Israel a început să servească preparate cu carne de pui obținută în laborator, informează AFP, potrivit Digi 24.

Clienții restaurantului pot să vadă, prin ferestre, laboratorul în care tehnicienii produc carnea.

În laborator, celulele extrase din ouă de pui fertilizate sunt cultivate în bioreactoare şi hrănite cu lichide de origine vegetală bogate în proteine, grăsimi, zahăr, minerale şi vitamine. Datorită acestor lichide nutritive, celulele se dezvoltă la fel ca în corpul animalului şi devin ţesut muscular şi grăsime. La sfârşitul procesului, lichidul este îndepărtat din reactorul din care este colectată carnea artificială.

Singapore, prima țară care a comercializat carnea crescută în laborator

Prima țară care a aprobat comercializarea cărnii crescute în laborator, realizată din proteine pe bază de plante este Singapore, unde în decembrie 2020 a fost servită în premieră carne de pui artificială la un restaurant.

Prima friptură „in vitro”, concepută din celule stem de vacă de un om de ştiinţă olandez de la Universitatea Maastricht, Mark Post, a fost prezentată în 2013.

Producţia mondială de carne se preconizează că va creşte cu 15% până în 2027, a indicat în 2018 FAO, agenţia ONU pentru alimentaţie şi agricultură.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
NASA Space Apps Challenge ajunge în premieră la Alba Iulia, în 14–15 noiembrie 2026, iar TRANSAVIA, compania care a introdus și dezvoltat în sectorul...
Fragedo, brandul lider al categoriei cărnii de pui, înregistrează o creștere cu aproximativ 23% a valorii evaluate de Brand Finance® România 50 2026, ajungând...
Puiul de Crăiești, un brand care păstrează rădăcinile locului din care a pornit și continuă valorile fondatorilor – grija reală, munca bine făcută, sinceritatea...
De la „comfort food” la inovație, soluțiile de panetare schimbă jocul în industria alimentară și devin factori strategici de diferențiere. Inspirate de gastronomia globală și...
AAylex ONE a participat la Sial Paris 2024, prezentând o gamă mult mai largă de specialități din carne de pui – COCORICO – gata...