A fost adoptat REGULAMENTUL (UE) 2022/566 AL COMISIEI din 7 aprilie 2022, de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește limitele maxime pentru reziduurile de flutianil din sau de pe anumite produse.
Limitele maxime de reziduuri (LMR) pentru flutianil au fost stabilite în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
În temeiul articolului 6 alineatele (2) și (4) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, a fost depusă o cerere de toleranță la import pentru flutianil utilizat în Statele Unite pe mere, cireșe (dulci), căpșuni, castraveți, dovlecei și pepeni galbeni. Solicitantul a furnizat date care arată că utilizările autorizate ale substanței respective pe respectivele plante de cultură în Statele Unite determină reziduuri care depășesc LMR-urile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 396/2005 și că sunt necesare LMR-uri mai ridicate pentru a se evita barierele comerciale la importul în UE al plantelor de cultură respective.
În conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 396/2005, cererea a fost evaluată de statul membru căruia i-a fost înaintată, iar raportul de evaluare întocmit de statul membru respectiv a fost înaintat Comisiei.
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a evaluat cererea și raportul de evaluare, analizând în special riscurile pentru consumatori și, după caz, pentru animale, și a emis un aviz motivat privind LMR propuse. Autoritatea a transmis respectivul aviz solicitantului, Comisiei și statelor membre și l-a pus la dispoziția publicului.
În ceea ce privește flutianilul din pepenii galbeni, autoritatea a concluzionat că datele prezentate sunt insuficiente pentru a stabili o nouă LMR. În ceea ce privește toate celelalte modificări ale LMR-urilor cerute de solicitant, autoritatea a concluzionat că datele prezentate sunt suficiente pentru a efectua o evaluare a riscurilor. Autoritatea a concluzionat, de asemenea, că modificările LMR-urilor cerute de solicitant sunt admisibile în ceea ce privește siguranța consumatorilor, pe baza unei evaluări a expunerii consumatorilor pentru 27 de grupuri specifice de consumatori din Europa. În concluzia sa, autoritatea a ținut seama de cele mai recente date privind proprietățile toxicologice ale substanței. Nici expunerea pe toată durata vieții la această substanță prin intermediul consumului tuturor produselor alimentare care pot să o conțină, nici expunerea pe termen scurt ca urmare a unui consum mare de produse relevante nu au indicat existența unui risc de depășire a dozei zilnice acceptabile sau a dozei acute de referință.
Pe baza avizului motivat al autorității și ținând seama de factorii relevanți pentru subiectul în cauză, modificările LMR-urilor propuse în prezentul regulament îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.
Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 a fost modificat în consecință: 0,01 mg/kg pentru fructe (cu excepția merelor unde LMR este 0,15 mg/kg; cireșelor dulci – 0,4 mg/kg; căpșunilor – 0,3 mg/kg; strugurilor 0,15 mg/kg); 0,01 mg/kg pentru legume (cu excepția castraveților și dovleceilor unde LMR este 0,03 mg/kg); cereale și oleaginoase, plante utilizate în producția zahărului și produse de origine animală – 0,01 mg/kg; ceaiuri, cafea, infuzii, cacao și roșcove, hamei, condimente și miere – 0,05 mg/kg.
Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.











