32.000 de cereri pentru microgranturi în domeniul agroalimentar

Ministerul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) informează că au fost depuse peste 32.000 de cereri pentru microgranturi în domeniul agroalimentar.

Lista nominală cu cererile de finanțare depuse în cadrul apelului pentru Măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, în conformitate cu datele primite de la administratorul tehnic al platformei IMM RECOVER (Serviciul de Telecomunicații Speciale – STS), a fost postată pe site-ul oficial al APIA și poate fi vizualizată accesând acest link. Aceasta cuprinde toate cererile de finanțare depuse, precum și pre-evaluarea automată realizată de sistemul informatic.

Potrivit documentului postat de APIA, din cele 32 153 de solicitări primite 953 nu sunt eligibile, reprezentând aproape 3% din total.

În ceea ce privește LISTA FINALĂ a beneficiarilor, menționăm că la realizarea acesteia se va ține cont de prevederile art.8 din OUG nr.61/2022 – „Cererile de finanțare depuse în cadrul apelurilor de proiecte sunt selectate la finanțare în ordinea depunerii, cu respectarea criteriilor de eligibilitate stabilite în Ghidul solicitantului, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și în limita fondurilor alocate, conform art. 4 alin (2)”.

Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 61 din 6 mai 2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, sunt eligibili beneficiarii care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 6 și care fac dovada că cheltuielile efectuate din microgranturi potrivit art. 7, alin. (1) sunt în legătură cu activităţile/subactivităţile codului CAEN pentru care s-a solicitat finanţare.

„MADR mulțumește fermierilor pentru interesul deosebit manifestat pentru accesarea acestei forme de sprijin și va continua demersurile de identificare a unei surse de finanțare care să răspundă cât mai bine nevoilor solicitanților care activează în domeniul agriculturii și industriei alimentare, aflați în situația de a nu obține finanțare prin această măsură ca urmare a epuizării plafonului disponibil. Totodată, asigurăm fermierii că instituțiile subordonate MADR, responsabile cu implementarea măsurilor de sprijin, vor lucra la o mai bună coordonare metodologică și vor intensifica eforturile de debirocratizare privind actele necesare accesării măsurilor gestionate, pentru a simplifica și eficientiza accesul fermierilor la fondurile disponibile”, precizează MADR în comunicat.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Florin Barbu revine la conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în noul Guvern condus de Luca Niculescu. Oficialul, distins în 2024 cu Premiul...
NUTRIVA, fabrica de nutrețuri combinate a Holdingului Familia Safir, a obținut certificarea internațională GMP+ Feed Safety Assurance (FSA) Module 2020, unul dintre cele mai...
La ESE 2026 ziua de 12 martie este construită pentru specialiștii din industria alimentară care gestionează conformitatea, siguranța, strategia și reputația companiei într-un context...
Într-o piață a suplimentelor alimentare aflată sub asediul promisiunilor terapeutice, granița dintre succesul comercial și riscul legal devine tot mai subțire. Conform Regulamentului 1924/2006, România,...
Ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, alături de reprezentanți ai autorităților centrale și lideri de opinie din sectorul agro-alimentar, au onorat cu prezența Gala Dinner ROaliment,...