București, 26 aprilie, Hotel Diesel: seminarul SIC 2023 – platformă de informare sigură și dialog deschis între reprezentanții industriei alimentare din România și autoritățile de control, a reunit peste 70 de specialiști care au dezbătut cele mai arzătoare provocări din domeniul siguranței și igienei alimentare.
Seminarul informativ SIC 2023 a oferit participanților – specialiști din departamentele de calitate, producție și dezvoltare din companiile prezente și reprezentanți ai asociațiilor de profil – oportunitatea de a avea un dialog deschis și concludent cu autoritățile de control din industrie – ANSVSA, DSVSA – în care au adresat întrebări punctuale despre situațiile cu care se confruntă, oferind, în același timp, perspectiva lor asupra măsurilor pe care le văd utile din partea autorităților.
Evenimentul a fost deschis de Ioan Oleleu – vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor cu expunerea temelor stabilite pentru grupul de lucru: Regulamentul UE referitor la controlul oficial – Autocontrolul – modalități de colaborare între autoritate și operatori– Rechemări/Retrageri/Sistemul rapid de alertă – ghid de gestionare a situațiilor de urgență.
Ioan Oleleu a punctat încă din deschidere rolul clar și deschis al autorității, acela de a ajuta companiile să ofere consumatorilor produse sigure, de calitate, nu să închidă afaceri din industrie.
Ne dorim ca astfel de întâlniri deschise să se finalizeze cu soluții clare și direcții foarte bine definite, atât pentru operatori cât și pentru noi, ca autoritate. În perioada următoare, vom fi într-un proces amplu de analiză și reașezare a conceptului de controlul oficial. Vor fi domenii în care reiese clar din analizele de risc din teritoriu că va fi nevoie să relaxăm unele măsuri și domenii în care acestea se vor înăspri.
Seminarul a continuat cu prezentarea directorului executiv al DSVSA București, Ovidiu Zvorișteanu, din a cărui intervenție spicuim:
Astăzi laboratorul nostru are spre exemplu două aparate de detectare a reziduurilor de pesticide. Și lucrează doar 6 oameni în acest laborator. În urmă cu puțin timp aveam doar un singur aparat. La ora actuală este mult mai eficient din punctul de vedere al costurilor să trimitem probele pentru verificarea reziduurilor de pesticide la Viena. Este mai scump să prelucrăm probele în România, decât să le trimitem la Viena.
În cadrul grupului de lucru inițiat și condus de ANSVSA, operatorii au avut ocazia să prezinte realitățile din teren și problemele întâmpinate în activitățile zilnice, într-o discuție deschisă și concentrată pe soluții cu reprezentanții autorității.
M-am bucurat că după mulți ani am avut posibilitatea de a dialoga deschis cu ANSVSA, reprezentanții autorității care au fost prezenți fiind foarte bine pregătiți și răspunzând clar și deschis la orice întrebare adresată din public. Monica Ivan, Director Marketing Perutnina.
Întreaga tematică SIC 2023 a acoperit o vastă arie de subiecte de actualitate, iar structura le-a oferit participanților ocazia să beneficieze de discuții libere, networking de calitate și schimb de idei.
Participarea la seminarul SIC 2023 ca reprezentant al zonelor de producție din partea USAMV Cluj a fost de un real succes. Abordarea și dezbaterea subiectelor de interes au avut ca efect buna înțelegere legislativă prin transpunerea în exemple practice. Consider că participarea noastră la astfel de seminarii și grupuri de lucru facilitează informarea permanentă și corectă pentru a putea pune în aplicare noile tendințe cât și pentru a fi transmise viitorilor specialiști în industria alimentară. Cristina Colciar – Director DPPVA USAMV Cluj
Am încheiat cu succes un nou eveniment marca RO.aliment dedicat industriei alimentare din România. Ne-am dorit ca seminarul SIC 2023 să se concentreze în jurul ideii de dezbatere deschisă, în care operatorii, reprezentanții asociațiilor de profil și ai autorităților de control să expună situații concrete din teren și să găsească, împreună, soluții eficiente. Ne-am bucurat că întâlnirea a generat idei noi, conexiuni și răspunsuri care se vor transpune în calitatea produsului de la raft. Claudia Bocean, manager RO.aliment.
Mulțumim partenerilor, autorităților și participanților pentru încredere și colaborare. Împreună am transformat seminarul informativ Siguranță. Igienă. Calitate 2023 într-un punct de reper pentru colaborarea dintre reprezentanții industriei alimentare din România care au ca obiectiv siguranța consumatorului.
Ne revedem la SIC ediția 2024, dar până atunci, vă așteptăm la Maratonul Nutriție. Nutrienți. Sănătate, pe 21-23 mai, la Hotel Zenith, Mamaia, unde vom pune sănătatea pe primul loc!
Evenimentul îl are ca invitat special pe prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea și se desfășoară în premieră la malul mării. Claudia Ana Bocean, organizator.


Astăzi laboratorul nostru are spre exemplu două aparate de detectare a reziduurilor de pesticide. Și lucrează doar 6 oameni în acest laborator. În urmă cu puțin timp aveam doar un singur aparat. La ora actuală este mult mai eficient din punctul de vedere al costurilor să trimitem probele pentru verificarea reziduurilor de pesticide la Viena. Este mai scump să prelucrăm probele în România, decât să le trimitem la Viena.








