Scăderi de prețuri la cele 14 grupe de alimente, în top legumele și fructele

Preţurile medii ale alimentelor de bază din marile lanţuri comerciale au scăzut cu până la 34%, în contextul aplicării prevederilor ordonanţei privind plafonarea adaosurilor comerciale, cele mai mari reduceri fiind la fructe şi legume, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenţei.

Preţul mediu al cărnii a scăzut cu până la 12,1%, în timp ce preţul mediu al lactatelor a înregistrat o reducere de până la 12,3% la 1 august faţă de iunie. Laptele, vizat în continuare de acordul voluntar privind reducerea preţului, a raportat o scădere de 5,3%, ajungând să coste, în medie, 5,05 lei. Preţul laptelui proaspăt românesc înregistrase, din luna mai, reduceri, în medie, de 20% în cea mai mare parte a magazinelor, în urma acordului menţionat, se precizează într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.

“Comparativ cu preţurile medii din luna iunie, la 1 august, cele mai mari reduceri aplicate de marile lanţuri de retail s-au înregistrat la fructe şi legume. Preţul strugurilor a înregistrat o scădere medie de aproape 34%, fiind urmat de prune, al căror preţ a scăzut cu circa 30%, cartofi (28,4%), ardei gras (27,5%), ardei Kapia (25,6%), morcovi (24,2%) şi pepene (22,2%)”, subliniază sursa citată.

Celelalte produse care se regăsesc în coşul de bază, precum pâinea, uleiul, ouăle, zahărul şi mălaiul au înregistrat şi ele reduceri de preţ.

“În urma analizei, am remarcat scăderi ale preţurilor, ce depăşesc 40% în cazul unor produse disponibile în anumite magazine, cum ar fi pepenele, aripile de pui, ceapa şi ardeii Kapia, şi chiar 50%, dacă vorbim de morcovii, prunele, strugurii şi cartofii din anumite lanţuri de retail”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Dintre produsele vizate de reducerea adaosului comercial, doar la mere roşii s-a constat o creştere de 3,6%, până la preţul de 3,9 lei, cauza fiind sezonalitatea, recolta merelor fiind realizată toamna, a explicat Consiliul Concurenţei.

La 1 august 2023, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care stabileşte măsuri temporare de combatere a creşterii excesive a preţurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeţi vrac şi zahăr.

Produs

Reducere (%)

Struguri

-33,74

Prune

-29.79

Cartofi

-28,42

Ardei gras Bianca -27.59

-27,59

Ardei Kapia

-25,64

Morcovi

-24,24

Pepene

-22,25

Castraveți

-19,24

Ceapă

-17,91

Pâine

-13,11

Brânză

-12,3

Aripi pui

-12,19

Iaurt

-11,28

Făină

-10,68

Pulpă pui

-8,91

Mălai

-8,75

Tacâmuri pui

-8,31

Pui Grill

-6,23

Lapte

-5,39

Ouă

-5,31

Carne porc lucru

-4,21

Ulei

-3,85

Zahăr

-3,44

Spată porc

-0,85

Mere roșii

3,65

Sursa: Consiliul Concurenței

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Industria alimentară are un nou cuvânt de ordine pentru vara anului 2026: „fricy”, un termen care reunește două caracteristici aparent opuse – aromele fructate...
Uniunea Europeană intră într-o nouă etapă a luptei cu poluarea cu plastic, iar primele efecte vor fi vizibile chiar din luna august. Un regulament recent...
O simplă discuție despre conținutul de zahăr din sucul de portocale a declanșat, la nivel internațional, o dezbatere mult mai amplă despre nutriție, obiceiuri...
Oamenii de știință trag semnale de alarmă din cauza substanțelor chimice din alimentele obișnuite. Numai în ultimele 12 luni, emulgatorii au fost asociați cu leziunile...
Consiliul Concurenței trage un semnal de alarmă privind prelungirea măsurii de plafonare a adaosurilor comerciale la alimente de bază, introdusă prin OUG nr. 67/2023. În...