Noua echipă de conducere Romalimenta preia mandatul, fixându-și obiective extinse pentru industria alimentară

Federația Patronală Romalimenta a finalizat procesul intern de alegeri pentru completarea echipei de conducere, după retragerea dlui Sorin Minea din funcția de președinte. Decizia vine după o perioadă îndelungată în care acesta a avut un rol esențial în reprezentarea industriei alimentare din România, fiind unul dintre cei mai vizibili și activi lideri ai sectorului. Conducerea federației a supus votului structurile interne, iar rezultatul a adus atât continuitate, cât și o schimbare importantă la vârful organizației.

Romalimenta își completează structura de conducere după retragerea lui Sorin Minea.

Noua echipă este formată din profesioniști cu experiență îndelungată în domeniu, fiecare reprezentând organizații relevante pentru industria alimentară la nivel național. Astfel, dl. Aurel Popescu, președinte ROMPAN, preia mandatul de președinte al Federației Romalimenta, în timp ce funcțiile de vicepreședinți sunt ocupate de dna Dana Tănase, director executiv al Asociației Române a Cărnii, și d-na Rodica Țenu, director al Departamentului Regulatory and Scientific Affairs Nestlé care își continuă mandatul.

Aurel Popescu, președinte al Federației Patronale Române din Industria Alimentară Romalimenta este și președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN). În această calitate, Aurel Popescu este o voce activă în spațiul public, oferind frecvent interviuri și luând poziții cu privire la problemele cu care se confruntă industria, cum ar fi costurile energiei, prețul materiilor prime (grâu) și stabilitatea pieței.

Este absolvent al Academiei de Studii Economice București, promoția 1974 și a ocupat de-a lungul timpului diverse funcții în domeniul morăritului și panificației (de ex. Șef serviciu – Centrala Industrială de Morărit și Panificație, președinte ROMPAN etc).

Dana Tănase, vicepreședinte al Federației Patronale Române din Industria Alimentară Romalimenta este director executiv al Asociației Române a Cărnii (ARC) din 2016. De profesie medic veterinar, anterior a ocupat funcția de director al Direcției de Siguranța Alimentelor de Origine Animală din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Este, de asemenea, vicepreședinte al Federației Europene a Industriei Cărnii (CLITRAVI) din 2019. În cadrul ARC, Dana Tănase reprezintă interesele industriei cărnii din România, abordând aspecte legate de tehnologia procesării cărnii, legislația aferentă, siguranța alimentara, precum si aspecte legate pesta porcină africană și situația pieței.

Rodica Țenu, vicepreședinte al Federației Patronale Române din Industria Alimentară Romalimenta, deține funcția de director al Departamentului de Regulatory and Scientific Affairs al Nestlé Romania, este absolventă a Facultății de Medicină Veterinară din București și a masterului de Nutriție și Siguranță Alimentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București. Cu experiența și expertiza în domeniile de dezvoltare a produselor, nutriție, siguranță alimentară și legislație, Rodica Țenu este un participant activ în grupurile de lucru și în discuțiile oficiale cu reprezentanți ai guvernului pe teme relevante din domeniile menționate.

Sorin Minea, membru onorific al federației

Federația transmite că dl Sorin Minea rămâne alături de organizație în calitate de membru onorific, ca semn al aprecierii pentru activitatea și dedicarea depuse în anii în care a condus Romalimenta. Prezența sa în calitate de membru onorific menține continuitatea expertizei sale în domeniu, dar și legătura cu proiectele de lungă durată derulate la nivelul industriei alimentare. Rolul său simbolic în federație este considerat important pentru menținerea dialogului permanent între generațiile de lideri din domeniu.

Prioritățile noii conduceri: dialog instituțional și competitivitate

Dezvoltarea unei relații constructive cu instituțiile statului rămâne unul dintre obiectivele asumate de noul președinte, dl Aurel Popescu. Federația își propune să intensifice colaborarea cu autoritățile din domeniile economic, fiscal și sanitar-veterinar, pentru a susține un cadru legislativ stabil și predictibil. În același timp, Romalimenta vizează consolidarea competitivității sectorului alimentar și creșterea vizibilității companiilor românești pe piața europeană.

Subiecte precum siguranța alimentară, etichetarea corectă a produselor, condițiile de muncă în industria alimentară, dar și participarea la campanii internaționale de informare a consumatorilor rămân direcții de acțiune prioritare. Federația este implicată în programe europene precum Safe2EatEU, dedicate creșterii nivelului de educație și informare în rândul consumatorilor.

Despre Romalimenta

Romalimenta reprezintă majoritatea asociațiilor și patronatelor din industria alimentară și a băuturilor, alături de companii procesatoare românești și străine. Romalimenta reunește majoritatea asociațiilor și patronatelor din industria alimentară, alături de mari firme procesatoare, atât autohtone, cât și străine, pentru a promova etica profesională și comercială și pentru a susține interesele societăților comerciale din această ramură. Este semnatara Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură.

Federația se implică activ în dezbateri publice și întâlniri cu autoritățile , abordează chestiuni legate de etichetarea corectă a produselor, siguranța alimentară, legislația fiscală și alte reglementări care afectează industria. De asemenea, participă la campanii europene de informare a consumatorilor, cum ar fi Safe2EatEU.

Prin noua structură de conducere, federația își propune să continue reprezentația unitară a intereselor industriei alimentare, într-o perioadă în care sectorul se află într-un proces continuu de transformare și adaptare la standardele europene.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Românii ar putea resimți un nou val de scumpiri la alimente imediat după sărbătorile pascale, într-un context economic tot mai tensionat. Semnalul vine direct...
La ESE 2026 ziua de 12 martie este construită pentru specialiștii din industria alimentară care gestionează conformitatea, siguranța, strategia și reputația companiei într-un context...
Industria cărnii a fost tema principală a celei de-a doua zile a RO.aliment SHOW 2025, care a reunit cercetători, reprezentanți ai industriei alimentare și...
Discuțiile inițiate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) cu reprezentanții structurilor asociative din diverse domenii a continuat, pe 22 noiembrie 2024, cu cei...
La Galați, prima zi a ediției a 10-a a arătat că siguranța alimentară a devenit o variabilă economică. Procesatorii plătesc pentru autocontrol, laboratoare și...