Programul pentru Școli este unul cu impact național, care modelează obiceiurile alimentare ale copiilor. Astfel, numai 67% dintre copiii din urban și 58% din cei din rural obișnuiesc să ia micul dejun în fiecare dimineață. Dintre aceștia, o treime nu consumă lapte sau brânzeturi mai mult de o dată pe săptămână.
Programul pentru Școli, cunoscut de publicul larg prin denumirea tradițională „Laptele și cornul”, și-a consolidat rolul de pilon al politicilor educaționale și nutriționale din România, după mai bine de două decenii de funcționare continuă. Conceput inițial în anul 2002 ca un sprijin alimentar pentru preșcolari și elevi, programul s-a transformat gradual într-o inițiativă complexă, care îmbină aportul nutritiv cu activități educaționale menite să susțină adoptarea unui stil de viață sănătos.
Datele centralizate pentru anul școlar 2023–2024 arată amploarea intervenției: aproximativ 8 milioane de litri de lapte au fost distribuiți către peste 900.000 de elevi. Sprijinul alimentar se acordă săptămânal, prin trei porții de lapte, două porții de produse lactate, două porții de fructe sau legume și cinci porții de produse de panificație. Aceste alimente sunt furnizate uniform, indiferent de mediul în care trăiesc copiii sau de situația materială a familiilor lor.
Pentru anul școlar 2025–2026, bugetul total destinat programului depășește 822 de milioane de lei, ceea ce marchează o creștere de peste 8% față de anul anterior. De asemenea, valorile porțiilor au fost ajustate astfel încât să reflecte evoluțiile economice: 0,8 lei pentru porția de fructe și legume, 1,18 lei pentru lapte și produse lactate și 0,76 lei pentru produsele de panificație.
Un program validat de părinți și de populația generală
În septembrie 2025, o cercetare realizată de AHA Moments la solicitarea APRIL – Asociația Patronală Română din Industria Laptelui – a evaluat percepția publicului asupra programului. Eșantionul reprezentativ a inclus peste o mie de respondenți, dintre care o treime erau părinți ai copiilor beneficiari.
Studiul indică un nivel ridicat de încredere și apreciere în rândul populației:
-
86% dintre respondenți consideră că programul trebuie continuat și în viitor.
-
83% apreciază consumul zilnic de lapte ca fiind benefic pentru sănătatea copiilor.
-
82% văd programul drept un sprijin esențial pentru copiii din familii cu venituri reduse.
-
73% cred că produsele oferite contribuie la formarea unor obiceiuri alimentare sănătoase.
Percepția pozitivă se menține atât în mediul urban, cât și în mediul rural, inclusiv în București și Ilfov, astfel încât programul se confirmă ca una dintre puținele măsuri sociale și educaționale cu un grad ridicat de acceptare publică la nivel național.
Recomandările părinților pentru îmbunătățirea programului
Deși susțin majoritar continuitatea Programului pentru Școli, respondenții au semnalat și o serie de aspecte care ar putea fi optimizate pentru a crește impactul asupra copiilor. Printre cele mai frecvente propuneri se numără:
-
creșterea cantității de lapte distribuit, pentru a asigura un aport nutritiv adecvat;
-
menținerea distribuției și pe durata vacanțelor, mai ales în comunitățile defavorizate;
-
introducerea unor produse adaptate copiilor cu alergii alimentare;
-
implementarea consecventă a componentei educaționale, cu accent pe nutriție și mediu;
-
îmbunătățirea ambalajelor, astfel încât produsele să poată fi păstrate mai mult timp;
-
asigurarea unei distribuții regulate, întrucât în unele școli produsele ajung doar câteva zile pe săptămână;
-
verificarea calității și a termenelor de valabilitate înainte de distribuire.
Totodată, mulți respondenți au propus integrarea programului într-un pachet unitar alături de „Masa Sănătoasă”, cu scopul de a oferi un mic dejun sănătos și, eventual, un prânz pentru copiii din România. Relevanța acestei propuneri este subliniată de datele Institutului Național de Sănătate Publică, potrivit cărora doar jumătate dintre copiii din România consumă micul dejun zilnic.
Un instrument important în lupta împotriva abandonului școlar
Contextul socio-economic actual accentuează importanța programului. România continuă să înregistreze cea mai mare rată de abandon școlar din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat, în timp ce peste 41% dintre copii sunt în risc de sărăcie și excluziune socială. În aceste condiții, suportul alimentar gratuit acordat prin program reprezintă o măsură care stimulează participarea școlară și sprijină copiii vulnerabili.
Raportul Ministerului Educației pentru anul școlar 2022–2023 indică o rată de cuprindere școlară de doar 74,9% în rândul populației cu vârste între 3 și 23 de ani, ceea ce reflectă necesitatea continuării și extinderii programelor complementare care pot contribui la menținerea copiilor în sistemul de învățământ.
Prin aportul nutritiv oferit zilnic, Programul pentru Școli are capacitatea de a reduce presiunea asupra familiilor cu venituri reduse și de a oferi copiilor un motiv suplimentar pentru a participa la ore.
O poveste de succes pentru procesatorii români de lapte
Pe lângă rolul social și educațional, programul are și un impact economic considerabil. Mulți producători și procesatori locali de lapte au crescut odată cu implementarea lui, dezvoltându-și capacitatea de producție, investițiile și operațiunile logistice.
Potrivit APRIL, membrii asociației procesează peste 80% din laptele materie primă din România și angajează aproximativ 65% din forța de muncă din industria laptelui. Pentru aceștia, programul reprezintă un parteneriat stabil cu autoritățile, care oferă predictibilitate și sprijină dezvoltarea regională.
Industria locală contribuie atât la furnizarea produselor, cât și la componenta educațională, prin inițiative care promovează consumul de lapte românesc și explică elevilor procesul prin care laptele ajunge de la fermă în școli.
O inițiativă europeană cu tradiție, adaptată nevoilor actuale
De la introducerea sa în România în anul 2002, programul a evoluat în funcție de recomandările europene și de cerințele comunităților. În 2017, România a fost inclusă oficial în Programul pentru Școli al Uniunii Europene, consolidând dimensiunea educațională și accesul la resurse comunitare.
Astăzi, programul este considerat un exemplu de inițiativă cu impact dovedit, având o istorie de aproape cinci decenii la nivel european. Prin uniformitatea pachetului alimentar și prin accesibilitate, contribuie la reducerea diferențelor dintre mediile socio-economice și la oferirea unui start egal pentru toți copiii.











