Fragedo, brandul lider al categoriei cărnii de pui, înregistrează o creștere cu aproximativ 23% a valorii evaluate de Brand Finance® România 50 2026, ajungând la 123 de milioane de euro, fiind cel mai bine clasat brand alimentar din România. Într-un clasament dominat de branduri din telecom, banking, retail și energie, Fragedo, brandul fanion al TRANSAVIA, urcă o poziție față de anul trecut, până pe locul 14.
Performanța vine în anul în care TRANSAVIA marchează 35 de ani de activitate, în care compania a construit constant, unul dintre cele mai solide modele de business din industria alimentară românească, intergrat 100%, de la bob la furculiță, cu facilități proprii, precum și cel mai valoros portofoliu de mărci deținut de un producător local alimentar. Valoare cumulată de 126 milioane EUR, evaluată de Brand Finance® România 50 2026, consolidează locul 4 în clasamentul celor mai valoroase portofolii de branduri din România, ocupat de afacerea de familie cu sediul central în Alba, cea mai bună poziționare pentru o companie din sectorul alimentar, cu capital 100% românesc.

Theodora Popa-Liteanu, Vicepreședinte TRANSAVIA spune:
Performanța companiei TRANSAVIA și brandului nostru, Fragedo, confirmă o tendință tot mai clară în comportamentul consumatorilor: încrederea nu se câștigă peste noapte sau prin laudă proprie, ci se construiește în timp, iar brandurile care rămân relevante sunt cele care livrează calitate înaltă în mod consecvent, fac lucrurile firesc și comunică onest și transparent. Am construit această companie ca afacere de familie, fără scurtături, cu viziune, disciplină și așa cum trebuie, indiferent de presiunile externe, cu responsabilitate față de oameni, față de parteneri și față de comunitățile în care activăm. Clasarea noastră în Brand Finance® România 50 2026 confirmă că adevărata performanță vine atunci când crești în timp ce ești relevant, credibil și ales de oameni, an după an.
Astăzi, TRANSAVIA este liderul pieței de carne de pui din România și unul dintre cei mai mari producători alimentari cu capital românesc, care exportă aproximativ 30% din producție pe piețe internaționale. Cu peste 2.300 de angajați și operațiuni în 9 județe din țară, compania este unul dintre contribuitorii importanți la bugetul de stat prin taxele plătite direct, datorită profitului generat an de an, dar și indirect datorită efectului de multiplicare pe care îl are în economie: de la locurile de muncă susținute direct și indirect la parteneri, la investițiile realizate constant în dezvoltarea producției, a modernizării și până la contribuția pe care o are în dezvoltarea comunităților în care operează.
Carnea de pui Fragedo este produsă într-un sistem complet integrat, de la bob la furculiță, cu facilități deținute, care permit control complet. Puii provin exclusiv din fermele proprii (reproducție, incubație, creștere), sunt hrăniți cu hrană pregătită în propria Fabrică de Nutrețuri Combinate, cu ajutorul nutriționiștilor veterinari, pe baza cerealelor și a florii-soarelui cultivate de Divizia Vegetală. Puii sunt procesați în abatoarele performante și în fabrica de procesare modernă din cadrul companiei.
Fiecare etapă este monitorizată prin sisteme riguroase de control și testare în cele cinci laboratoare proprii, care umăresc numeroși indicatori, atât pentru materia primă, cât și pentru produsele finite, pentru a asigura siguranță și trasabilitate completă. Gama variată de produse naturale și gustoase este ușor de integrat în orice stil de viață și în orice dietă echilibrată: de la pui grill, piept dezosat, pulpe, aripioare sau ficăței, până la produse condimentate, gata de gătit, precum Fragedo Delicii Urbane sau Fragedo Crunch Your Lunch. Cu o abordare centrată pe siguranță deplină, calitate înaltă constantă, gust autentic și valori nutritive superioare, Fragedo este recunoscut de șapte ani consecutiv drept „Nr. 1 Brand for Kids” de către Forbes România, fiind ales de către părinți „cea mai de încredere marcă de carne în topul încrederii acordate de părinți brandurilor care se adresează și copiilor”[iii].
Cel mai bine vândut brand de carne de pui se remarcă și prin inovațiile utile propuse, precum SmartCook by Fragedo, primul asistent AI de gătit din România, care sugerează consumatorilor idei pentru rețete rapide și personalizate, în funcție de ingredientele alese. Foarte ușor de accesat, scanând codulQR de pe ambalaje sau direct pe site-ul companiei, acest asistent este un instrument practic, mai ales pentru cei grăbiți, dar pasionați de mese bune sau pentru cei care vor să își facă rapid liste de cumpărături eficiente.
Brand Finance® este cea mai mare firmă independentă la nivel global în consultanța privind evaluarea brand-urilor, fondată în 1996, cu scopul conectării brand-urilor cu profitabilitatea afacerii. Compania evaluează peste 5.000 de brand-uri în fiecare an, în toata lumea și în toate sectoarele, publicând peste 100 de rapoarte anual. Un Raport de Evaluare de Brand prezintă în detaliu ipotezele, sursele de date și calculele efectuate pentru a ajunge la valoarea brand-ului. Topul portofoliilor de mărci include peste 40 de mărci locale bine-cunoscute, cele mai valoroase dintre acestea fiind și prezentate individual în clasamentul principal al celor mai valoroase 50 branduri din țară.
[i] FRAGEDO este brandul numărul 1 în vânzările raportate pentru categoria de carne de pui proaspată (în valoare și în volume), conform estimărilor RetailZoom – pentru anii 2023, 2024 și 2025 pentru piața de retail alimentar – rețele internaționale (fără Lidl). RetailZoom este un furnizor de servicii de cercetare de piață, specializat în monitorizarea și raportarea datelor de vânzări pentru diferite canale de comerț cu produse de larg consum din România – RetailZoom raportează date de vânzări scanate (primite de la retailerii parteneri) integrate cu vânzări de date estimate sau extrapolate pentru urmatoarele formate de magazine IKA: hipermarketuri, cash & carry, mini si supermarketuri, convenience. Monitorizarea pieței bunurilor de larg consum din retail este realizată prin raportare de indicatori de vânzări precum valoarea, volumul, bucățile, prețurile medii ponderate și distribuția produselor (conform metodologii specifice).
[ii] https://static.brandirectory.com/reports/brand-finance-romania-50-2026-ro-preview.pdf.
[iii] Conform sondajului realizat de D&D research în august 2025, realizat telefonic (CATI) pe un eșantion de 1015 mame de copii până în 5 ani, în August 2025.
Despre TRANSAVIA
TRANSAVIA este liderul pieței avicole locale și una dintre cele mai importante afaceri de familie cu capital 100% românesc. Cu un portofoliu puternic de branduri, precum Fragedo (carne de pui premium) și Papane (semipreparate din carne de pui), TRANSAVIA se poziționează și ca lider în zona de capital de brand, deținând cel mai valoros portofoliul de mărci din industria alimentară, conform topului Brand Finance® Romania 2025. Fragedo, marca emblemă a companiei, este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) a primit dreptul de a purta pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ce atestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate.
De 35 de ani, TRANSAVIA este singurul mare producător din regiune care controlează întregul lanț de producție, de la cultivarea cerealelor până la produsul finit livrat consumatorilor. Toți puii provin exclusiv din fermele proprii (reproducție, incubație și creștere) și sunt procesați doar în facilitățile deținute, asigurând trasabilitate completă și standarde constante de calitate și siguranță deplină. În fiecare an, în fermele localizate în 9 județe, abatoarele și fabrica de procesare deținute, afacerea de familie produce peste 120.000 de tone de carne de pui, respectând cele mai înalte standarde de calitate și siguranță alimentară, confirmate prin certificări prestigioase internaționale.
Începând cu 2019, compania publică Rapoarte de Sustenabilitate, consolidându-și angajamentul față de transparență, responsabilitate și guvernanță solidă. În plus, TRANSAVIA este singura companie românească semnatară a Codului de Conduită al Uniunii Europene privind Practicile Responsabile Comerciale și de Marketing în Sectorul Alimentar.
Pentru mai multe informații, vizitați https://transavia.ro/.











