Uniunea Europeană a revenit asupra unei decizii luate în primăvară și a stabilit că SAMe disulfat tosilat, un ingredient folosit în suplimentele pentru dispoziție, articulații și ficat, nu este un „aliment nou”. Producătorii îl pot folosi în continuare în suplimente fără autorizația europeană care costă ani și bani. Răsturnarea, venită după intervenția Italiei, este rară și arată cât de fragilă poate fi clasificarea unui ingredient deja aflat pe piață.
SAMe (S-adenozil-L-metionina) este o substanță pe care organismul o produce singur, din aminoacidul metionină. Participă la procese de bază, de la reglarea ADN-ului la metabolismul neurotransmițătorilor, și se vinde ca supliment pentru starea de spirit, articulații și ficat. Forma disulfat tosilat este o sare stabilizată, folosită pentru că SAMe se degradează ușor și altfel ar fi greu de pus în tablete sau capsule.
De la „aliment nou” la ingredient acceptat, în cinci luni
În UE, un ingredient este considerat „aliment nou” dacă nu a fost consumat în mod semnificativ înainte de 15 mai 1997. Un astfel de ingredient are nevoie de o autorizație prealabilă, cu evaluare de siguranță la EFSA, înainte de a fi vândut.
| Data | Ce s-a întâmplat |
|---|---|
| Februarie 2016 | Italia consideră SAMe disulfat tosilat un ingredient consacrat în suplimente, nu un aliment nou |
| 20 mai 2026 | La capătul unei consultări inițiate în Lituania, Comisia îl clasifică drept aliment nou, din lipsă de dovezi de consum înainte de 1997 |
| Septembrie 2026 | Statele membre reanalizează cazul, ținând cont de evaluarea italiană |
| Octombrie 2026 | Ingredientul este reclasificat ca „ne-nou” în suplimente alimentare |
Dovezile italiene nu au fost perfecte: cea mai mare parte a documentelor comerciale erau ulterioare anului 1997. Ele au arătat însă cum se leagă mențiunile mai vechi despre SAMe de forma stabilizată folosită astăzi. Potrivit lui Jerome Le Bloch, șeful afacerilor științifice la firma de consultanță FoodChain ID, este neobișnuit ca un stat membru să conteste cu succes concluzia altuia.
Ce câștigă producătorii
Decizia se aplică în toate cele 27 de state membre și elimină riscul ca produsele cu SAMe să fie retrase de pe piață sau să aștepte o autorizare. O cerere de aprobare ca aliment nou presupune studii de siguranță, un dosar la EFSA și, de regulă, câțiva ani de așteptare. Pentru un ingredient vândut deja de ani de zile, asta ar fi însemnat costuri mari fără niciun câștig de siguranță.
Efectul imediat asupra pieței va fi totuși limitat, pentru că SAMe era deja disponibil legal. Beneficiul principal îl au companiile care amânaseră lansarea unor produse din cauza incertitudinii. Ele pot intra acum pe piață în lunile următoare, într-un segment în creștere, cel al suplimentelor pentru o îmbătrânire sănătoasă. Clasificarea nu înseamnă însă o libertate totală. Producătorii trebuie să respecte în continuare regulile naționale, de exemplu limitele zilnice de 200 mg în Croația și 250 mg în Italia.
Problema de fond: reguli aplicate inconsecvent
Cazul SAMe readuce în discuție felul în care UE decide ce este și ce nu este „aliment nou”. Le Bloch dă câteva exemple: proteina din fasole mung este considerată nouă pentru că este concentrată de trei ori, în timp ce proteina din linte, concentrată de 2,5 până la 4 ori, nu este. La fel, drojdia de bere îmbogățită cu fier este aliment nou, dar mucegaiul kōji îmbogățit cu minerale nu, deși procesul este asemănător.
O astfel de clasificare se poate schimba doar printr-o nouă consultare formală, ca în cazul SAMe. Lipsa de transparență îi expune pe producători unor contestații neașteptate și poate distorsiona concurența, pentru că un furnizor poate fi blocat în timp ce un rival cu o substanță similară rămâne pe piață. Luca Bucchini, director al firmei de consultanță Hylobates, a cerut ca deciziile să fie centralizate la Comisia Europeană, pentru a fi aplicate la fel tuturor.
Ce înseamnă pentru consumatori și pentru România
Pentru cumpărători, decizia înseamnă că suplimentele cu SAMe rămân pe rafturi și pe site-urile de comerț online din toată Uniunea, inclusiv din România. Clasificarea ca „neînou” privește însă statutul juridic al ingredientului, nu eficiența lui. Ea nu confirmă beneficiile promovate pe ambalaje și nu transformă suplimentul într-un medicament. Producătorii și importatorii români trebuie să respecte în continuare regulile naționale privind suplimentele alimentare, inclusiv procedura de notificare înainte de punerea pe piață. Pentru companiile care vând în mai multe țări, diferențele dintre limitele naționale, precum cele din Croația și Italia, rămân un cost de conformare.
Pe termen lung, cazul arată un câștig și un risc. Câștigul este că sistemul european se poate corecta atunci când apar dovezi noi. Riscul este că, atât timp cât regulile sunt aplicate inconsecvent, orice ingredient vândut de ani de zile poate fi pus din nou sub semnul întrebării.
