România a plătit peste 5 miliarde de lei la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic care nu au fost reciclate, în perioada 1 ianuarie 2021 – 1 octombrie 2025. Suma, echivalentă cu aproape un miliard de euro, evidențiază costurile generate de performanțele insuficiente ale sistemului de colectare și reciclare, potrivit unei analize Deloitte România bazate pe date ale Ministerului Finanțelor.
Autorii analizei atrag atenția că reducerea cantității de plastic nereciclat trebuie să devină un obiectiv prioritar, atât pentru diminuarea presiunii asupra bugetului public, cât și pentru îmbunătățirea gestionării resurselor și dezvoltarea economiei circulare.
Contribuțiile României au depășit 5 miliarde de lei
Începând cu anul 2021, România a achitat anual sume importante către bugetul Uniunii Europene, în funcție de cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate.
Potrivit datelor prezentate în analiza Deloitte, contribuțiile au evoluat astfel:
- 2021: 568,44 milioane de lei;
- 2022: 967,52 milioane de lei;
- 2023: 1,077 miliarde de lei;
- 2024: 1,32 miliarde de lei;
- 1 ianuarie – 1 octombrie 2025: 1.125.859.520 de lei.
Totalul aferent perioadei analizate ajunge la 5.055.420.257 de lei, echivalentul a aproape un miliard de euro. Analiza este semnată de Adrian Teampău, director Taxe de mediu și Economie circulară, și Anca Andrei-Cimbru, manager Taxe de mediu și Economie circulară, în cadrul Deloitte România. Autorii subliniază că fiecare kilogram de ambalaj din plastic care rămâne nereciclat contribuie la creșterea bazei de calcul a contribuției naționale și, implicit, la presiunea asupra bugetului public.
Cum funcționează contribuția europeană pentru plasticul nereciclat
Începând cu 1 ianuarie 2021, statele membre ale Uniunii Europene plătesc o contribuție calculată în funcție de cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate. Mecanismul presupune aplicarea unei cote uniforme de 0,80 euro pentru fiecare kilogram, cu ajustări prevăzute pentru anumite state membre. În acest context, performanța sistemelor naționale de colectare și reciclare are consecințe financiare directe. Cu cât cantitatea de plastic nereciclat este mai mare, cu atât crește baza care determină contribuția datorată bugetului european.
Datele Eurostat publicate recent arată amploarea provocării la nivelul întregii Uniuni Europene. În 2024, fiecare locuitor al UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic. Dintre acestea, numai 15,3 kilograme au fost reciclate, în timp ce diferența de 20,6 kilograme a rămas nereciclată. Rata medie de reciclare a ambalajelor din plastic a fost de 42,4%. Cifrele evidențiază dificultățile cu care se confruntă statele europene în recuperarea și valorificarea materialelor plastice și necesitatea îmbunătățirii infrastructurii și a mecanismelor de gestionare a deșeurilor.
Colectarea separată trebuie să funcționeze în practică
Una dintre problemele evidențiate de Deloitte este diferența dintre existența formală a sistemelor de colectare separată și funcționarea lor efectivă. Potrivit autorilor, simpla amplasare a containerelor sau distribuirea sacilor destinați colectării selective nu garantează rezultate. Sistemul trebuie să asigure ridicarea regulată a deșeurilor, păstrarea separată a fracțiilor și informarea clară a cetățenilor cu privire la ambalajele care pot fi colectate.
Dacă deșeurile sunt preluate neregulat, amestecate ulterior sau sortate necorespunzător, eficiența colectării scade, iar cantitatea de materiale care ajunge efectiv la reciclare poate fi afectată. De aceea, accesul la colectarea separată trebuie să fie constant și funcțional, nu doar declarat la nivel administrativ. Informarea populației și organizarea eficientă a serviciilor de salubritate sunt componente importante ale unui sistem capabil să reducă volumul de plastic nereciclat.
Trasabilitatea, esențială pentru măsurarea reciclării reale
O altă direcție prioritară este verificarea traseului deșeurilor, de la generator până la instalația de reciclare. Pentru a evalua corect performanța sistemului, datele privind cantitățile colectate, sortate, respinse și reciclate trebuie să fie coerente și verificabile. Deloitte avertizează că raportarea unor cantități colectate sau sortate nu demonstrează automat că materialele au fost transformate în materie primă secundară. Fără trasabilitate, activitatea poate părea mai eficientă decât este în realitate.
În plus, producătorii, organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului, autoritățile locale, operatorii de salubritate, sortatorii și reciclatorii trebuie să utilizeze indicatori compatibili și comparabili.Cantitatea de ambalaje introdusă pe piață, cea colectată și cea reciclată efectiv reprezintă indicatori diferiți. Diferențele dintre aceștia trebuie explicate și documentate, astfel încât rezultatele raportate să reflecte situația reală.
Companiile pot reduce cantitatea de plastic nereciclat
Responsabilitatea pentru îmbunătățirea performanței sistemului revine și companiilor care introduc pe piață produse ambalate. Acestea pot contribui prin reducerea greutății ambalajelor, eliminarea componentelor greu de separat, alegerea unor formate compatibile cu infrastructura de sortare și creșterea conținutului reciclat. Totuși, potrivit analizei, asemenea decizii trebuie fundamentate pe date tehnice și pe cerințele aplicabile fiecărui tip de ambalaj. Modificarea unui ambalaj trebuie să țină cont de posibilitățile reale de colectare, sortare și reciclare, astfel încât schimbarea să aducă beneficii concrete.
Companiile au nevoie și de evidențe detaliate privind materialul, greutatea, formatul, destinația și canalul de comercializare al ambalajelor. Aceste informații sunt necesare pentru respectarea obligațiilor actuale privind răspunderea extinsă a producătorului și pentru pregătirea aplicării noilor cerințe europene referitoare la ambalaje și deșeurile de ambalaje.
Plata contribuției nu înlocuiește investițiile în reciclare
Autorii Deloitte subliniază că achitarea contribuției către bugetul Uniunii Europene nu rezolvă problemele structurale ale sistemului național de gestionare a deșeurilor. Plata nu creează automat infrastructură locală și nu compensează lipsa trasabilității sau deficiențele de colectare și sortare. Obiectivul principal trebuie să fie reducerea cantității de plastic nereciclat prin măsuri concrete: limitarea ambalajelor inutile, îmbunătățirea colectării separate și creșterea volumului de material reciclat efectiv.
Sumele achitate de România în perioada 2021–2025 reprezintă, potrivit analizei, o măsură clară a costurilor generate de progresul insuficient în acest domeniu. Reducerea lor depinde de capacitatea autorităților și a companiilor de a transforma colectarea și reciclarea în procese funcționale, verificabile și eficiente. În acest context, investițiile în infrastructură, date fiabile și responsabilitatea tuturor actorilor din lanțul de gestionare a ambalajelor sunt esențiale pentru diminuarea pierderilor de resurse și limitarea impactului financiar al plasticului nereciclat.
