Comunicat de presa: IBA organizeaza in perioada 11-12 decembrie 2017 conferinta „Cercetare în slujba societății – tradiție, inovare și oportunități”

RO.aliment are onoarea de a anunta organizarea conferinței „Cercetare în slujba societății – tradiție, inovare și oportunități”, ce se va desfășura pe 11 și 12 decembrie 2017, în Aula Mare a Facultății de Biotehnologii din cadrul USAMV București.

Datorită colaborării benefice pe care am avut-o cu dumneavoastră anul acesta, vă propunem să încheiem împreună acest an, într-o atmosferă plăcută conferită de acest cadru universitar.

Adresat comunității științifice, autorităților și companiilor care activează în industria alimentară, evenimentul are drept obiectiv stimularea inovării și diseminării de informații științifice și tehnice în domeniul alimentației și nutriției, ținând cont de obiceiuri și tradiții ale societății românești aflată în pragul sărbătorilor de iarnă. De asemenea, prin organizarea acestei conferințe se dorește creșterea gradului de conștientizare a societății privind importanța cercetării științifice din domeniul alimentației.

Este, totodată, o ocazie deosebită de a vă arăta sprijinul față de domeniul cercetării în industria alimentară și de a intra în contact cu viitorii specialiști, actualmente studenți. Sunt așteptați să participe reprezentanți ai companiilor din industria alimentară, furnizori de tehnologii, cadre universitare, elevi și studenți, reprezentanți ai asociațiilor și autorităților de profil.

Evenimentul este organizat de Institutul Național de Cercetare dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București, împreună cu Asociația pentru Morărit și Panificație din România – ASMP, Facultatea de Biotehnologii din cadrul USAMV București, Institutul Național de Mașini Agricole – INMA, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – IBNA și Asociația Food4Life, sub egida Ministerului Cercetării și Inovării.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe mesele europenilor din câteva colțuri ale lumii. O analiză publicată de FoodNavigator arată că zece...
Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne au devenit, treptat, un proiect de suflet la care se muncește cu perseverență în cadrul...
Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de trei ani cu giganții din industria băuturilor, care vor modifica mesajele de pe ambalaje pentru...
România a plătit peste 5 miliarde de lei la bugetul Uniunii Europene pentru deșeurile de ambalaje din plastic care nu au fost reciclate, în...
Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o poziție de referință pe piața locală a formării profesionale în siguranța alimentară — un domeniu...