”Nereguli” ale Legii nr. 150/2016 – Ce intelegem prin “produs proaspăt” sau prin “lantul scurt”

spot_img

O temă arzătoare, respectiv o serie de prevederi ale Legii nr. 150/2016, vor fi dezbătute la  SINN| Siguranță. Igienă. Neconformități. Nereguli, eveniment organizat în zilele de 21-22 februarie 2017, la București, Hotel Ramada North, de către Revista Roaliment, atat pentru zona de industrie alimentara cat si pentru suplimente alimentare.

Unele dintre problemele nerezolvate (am spune chiar create) de apariția Legii nr. 150/2016, sunt două importante definiții cu privire la procesele și procedurile reglementate în acest act normativ, respectiv termenii de ”lanț scurt” și ”produs proaspăt”. Niciunul dintre ele nu are o explicație lipsită de echivoc, care să ferească pe viitor, pe cei supuși respectivelor reglementări, de interpretări peste sau pe lângă lege, interpretări care, bineînțeles sunt generatoare de amenzi din partea autorităților.

Invitatii speciali, Mihai Visan – Director Executiv ROMALIMENTA, Dana Tanase – Director General ARC, Dorin Cojocaru – Presedinte APRIL, Emil Dumitru – Director General PROAGRO, Stefan Padure – Presedinte APAR, invitat MADR, Florin Capatana – Vicepresedinte AMRCR, Gerald Filip Flintoaca  – membru consiliu director PRISA, Dr.Tatiana Onisei – Sef.Serviciu SNPMAPS, Cristina Pricop  – Director Executiv ADRFR, conf. univ. Farm. Soroceanu Valentina Colegiul Farmacistilor, 1 invitat MADR vor detalia și explicita problemele legate de lipsa de claritate a acestor termeni și va arăta posibilele consecințe ale lipsei de precizie a acestora, cu implicații importante asupra activității companiilor din industria alimentară.

Într-un dialog cu specialiști, avocați și autorități, la SINN| Siguranță. Igienă. Neconformități. Nereguli se vor oferi o serie de posibile soluții legate de definirea acestot termeni, soluții care să fie în acord cu reglementările europene și cu interesele tuturor actorilor pieței.

Recent, preşedintele APRIL, Dorin Cojocaru, se arăta sceptic cu privire la finalitatea procesului demarat de Comisia Europeană împotriva României: „Până la urmă vom lua amendă pentru că nu se înţelege să se schimbe legea. Nu s-a ţinut cont de propunerile noastre. Noi am prevăzut asta. A fost o campanie populistă despre produsul românesc.  În continuare se merge pe treaba asta. Nu îi interesează partea tehnică a problemei. Până nu încetează această campanie populistă în presă şi politicianistă în Parlament făcută de oameni care habar nu au cu ce se mănâncă nici relaţia comercială cu un hipermarket, nici siguranță alimentară, nici regulamentele europene, o să mergem din lac în puţ.”.

DORESC SA MA INSCRIU (formular si tarife)

21 februarie – suplimente alimentare … 5 locuri libere

22 februarie – industria alimentara … 3 locuri libere

Taxa de participare 150 euro + TVA/zi/pers

 

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca noile reguli europene privind ambalajele și deșeurile de ambalaje să țină cont de particularitățile industriei...
CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori de produse de tip Döner Kebab și Shaorma din România, își confirmă prezența în calitate...
Din 2012, Artesana aduce gustul pur și autentic pe mesele românilor, devenind un pilon important în rândul producătorilor de lactate artizanale. Secretul brandului constă...
Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care Comisia Europeană a autorizat o afirmație de sănătate, după mai bine de 15 ani de...
Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult decât un resort, este un ecosistem 100% sustenabil. Pentru anul acesta compania aduce în fața...