Rezultatul controalelor efectuate de inspectorii ANSVSA în luna mai

Inspectorii direcţiilor judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 6.142 de controale pe parcursul lunii mai.

Potrivit unui comunicat de presă emis de autoritate, verificările au fost efectuate la nivel național și au vizat unităţi din industria agroalimentară ce desfășoară activități în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe, legume fructe.

Inspectorii ANSVSA au verificat dacă sunt respectate condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele
alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).

Neregulile identificate au dus la aplicarea a 53 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 270.400 de lei.

În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi precum:

– neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă și fabricație cum ar fi:
neîntreținerea igienică a spațiilor de depozitare, întreținerea necorespunzătoare a spațiilor
tehnologice de producție – iluminare neprotejată, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanțe destinate operațiunilor de dezinfecție, neefectuarea operațiunilor de DDD în condițiile legislației specifice domeniului alimentar;

– neconformităţi privind monitorizarea și implementarea procedurilor bazate pe principiile
HACCP;

– neconformităţi legate de asigurarea trasabilității și conformității produselor alimentare
(etichetare, buletine analiză cu rezultate nesatisfăcătoare);

– neconformităţi privind întreținerea și igiena echipamentului de protecție sanitară a
personalului muncitor și/sau legate de atestarea stării de sănătate a acestuia;

– alte tipuri de neconformități (desfășurarea de activități neînregistrate sanitar-vetrinar și pentru siguranța alimentelor, neanunţarea începerii activităţii de către operatorii alimentari).

Sursa: ANSVSA

 

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Inspectorii ANSVSA au efectuat 9.655 de controale și au identificat nereguli privind igiena, trasabilitatea produselor, etichetarea și procedurile de autocontrol în unitățile care procesează...
Astăzi, o activitate în industria alimentară care să fie sigură și durabilă înseamnă: audituri mai frecvente, cerințe crescute din partea retailerilor, trasabilitate extinsă de-a...
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de pe piață a unui lot de înghețată comercializată în magazinele Lidl,...
Produsul poate fi returnat până la 15 iulie, iar clienții își vor primi banii înapoi. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a...
Autoritățile intensifică verificările după destructurarea unei rețele care vindea online sute de „tratamente-minune”. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor lansează un avertisment ferm...