Tarifele impuse de SUA alimentează tensiunile comerciale: industria alimentară europeană reacționează dur

Anunțul președintelui american Donald Trump privind introducerea unor tarife comerciale globale în cadrul noii inițiative „Ziua Eliberării” a declanșat reacții puternice în industria alimentară și a băuturilor din Uniunea Europeană.

Noile măsuri tarifare, care includ un nivel de bază de 10% și un tarif specific de 20% aplicat produselor din UE, afectează exporturile de vin, bere, brânzeturi, ciocolată, ulei de măsline și alte produse agroalimentare.

O lovitură pentru exportatorii europeni

Tarifele, în prezent amânate cu 90 de zile trebuiau să intre în vigoare în două etape: de la 5 aprilie, tarifele de bază, iar din 9 aprilie, cele suplimentare. UE se confruntă cu o taxă de 20% asupra produselor sale, în timp ce China și Vietnamul sunt vizate de tarife chiar mai mari (de 54% inițial și de 125% în prezent), respectiv 46%. Regatul Unit, în schimb, a primit un tratament mai blând, cu un tarif de doar 10%.

Asociațiile europene de profil avertizează că aceste măsuri vor produce efecte negative semnificative asupra relațiilor comerciale transatlantice, locurilor de muncă și economiilor rurale europene.

Reacția industriei alimentare

„Decizia SUA este profund regretabilă”, a declarat un purtător de cuvânt al Food Drink Europe, adăugând că schimburile comerciale agroalimentare între UE și SUA, evaluate la aproximativ 40 de miliarde de euro anual, susțin reziliența lanțului de aprovizionare și diversitatea ofertei pentru consumatori.

Asociația CELCAA (Comitetul european de legătură pentru comerțul cu produse agricole și agroalimentare) a catalogat tarifele drept „dezamăgitoare și îngrijorătoare”, afirmând că acestea subminează dezvoltarea unor noi relații comerciale și pun în pericol continuitatea existentă.

Vinul, în linia întâi a impactului

Sectorul vinului este printre cele mai afectate, SUA fiind o piață cheie pentru exportatorii europeni. În 2024, UE a exportat vin în valoare de 4,88 miliarde de euro în SUA, ceea ce constituie 28% din totalul exporturilor de vin ale blocului comunitar.

Marzia Varvaglione, președinta Comité Européen des Entreprises Vins (CEEV), a avertizat că aceste tarife vor provoca pierderi economice importante, concedieri și stagnarea investițiilor. „Piața americană este esențială pentru sustenabilitatea economică a industriei vinului din UE. Nu există o alternativă comparabilă”, a declarat ea.

Berea europeană, penalizată suplimentar

Tarifele afectează în mod direct și sectorul berii, în special în cazul produselor ambalate în doze de aluminiu, care vor suporta o taxă suplimentară de 25%. Brewers of Europe a criticat decizia și a atras atenția asupra lipsei de claritate privind aplicarea taxelor — dacă vor fi vizate toate formele de ambalare sau doar cele din aluminiu.

Organizația a subliniat că această măsură amenință viabilitatea economică a miilor de producători europeni de bere și creează o instabilitate semnificativă în industrie.

Brânza europeană, în defensivă

Alexander Anton, secretarul general al Asociației Europene a Produselor de Lactate (EDA), a declarat că măsura este complet nejustificată. El a subliniat că brânzeturile europene nu concurează direct cu produsele lactate americane, servind un segment de piață de nișă care aduce varietate și calitate.

Anton a atras atenția asupra faptului că brânzeturile din UE reprezintă mai puțin de 2% din consumul total din SUA, astfel că impactul asupra fermierilor europeni este disproporționat. „Aceasta este o lovitură pentru economiile rurale din Europa și pentru principiile comerțului echitabil și bazat pe reguli”, a afirmat el.

Uleiul de măsline – costuri suplimentare de producție

Walter Zanre, CEO al companiei Filippo Berio, unul dintre marii exportatori de ulei de măsline, a explicat că tarifele vor echivala cu o majorare de 20% a costurilor materiilor prime. Deși toate țările exportatoare sunt afectate în mod egal, costurile sporite riscă să fie transferate asupra consumatorului final.

„În ultimii doi ani am fost nevoiți să ne adaptăm constant la creșterea costurilor. Acum va trebui să facem față unei noi provocări comerciale”, a precizat Zanre.

Impact economic transatlantic

Răspunsurile venite din partea industriei alimentare europene scoate în evidență pericolele escaladării unor măsuri comerciale unilaterale. Actorii din sectorul agroalimentar susțin că tarifele vor afecta nu doar producătorii europeni, ci și consumatorii americani, care vor avea de suportat prețuri mai mari și o diversitate redusă de produse.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Granițele dintre nutriția sportivă și alimentele obișnuite se estompează, iar acest lucru obligă brandurile specializate să își redefinească strategiile. Dacă până recent produsele destinate...
Un litigiu din SUA ar putea schimba modul în care sunt prezentate dozele pe ambalajele suplimentelor. Un proces colectiv deschis în Statele Unite împotriva companiei...
Curtea Supremă a SUA a decis că tarifele impuse în baza Legii privind puterile economice în situații de urgență internațională (IEEPA) depășesc autoritatea prezidențială....
Ce-ar fi dacă verificările de rutină ale calității ar putea face mai mult decât să asigure conformitatea? Stefan Welker de la Industrial Physics explorează...
Alternativele pe bază de plante la brânzeturi se apropie tot mai mult de gustul și textura celor tradiționale, datorită progreselor în fermentație și tehnologiilor...