Competiția “Ora de bun gust” – Gustul ales 2022, care medaliază cele mai bune produse alimentare românești, își va desemna câștigătorii pe data de 7 decembrie.
“Ora de bun gust” – Gustul ales 2022 – ediția a 7-a, vă prezintă un nou produs intrat în competiția celor mai bune produse alimentare românești: Mici Extra Usturoi din Carne de Porc și Vită – DIANA. Micii Extra Usturoi din Carne de Porc și Vită – DIANA , un produs de referință al companiei, sunt preparați dintr-un mix de carne proaspătă de porc și vită, la care se adaugă condimente atent selecționate. Plusul de usturoi specific acestei rețete îi face mult mai aromați decât varianta clasică de mici. Gustul, savoarea și prospețimea sunt cele care fac diferența.
Carnea este atent mărunțită pentru a obține o textură potrivită. Gustul este pus în valoare folosind doar condimente naturale: usturoi, cimbru, boia și piper. Astfel preparată, carnea este lăsată la maturat, timp în care gusturile se întrepătrund, aceasta frăgezindu-se și ingredientele combinându-se perfect.
Al doilea produs înscris în competiția “Ora de bun gust” – Gustul Ales, ediția a 7-a de compania DIANA este Ceafă crud uscată.
Ceafa Crud Uscată este un produs din gama de specialități DIANA, preparat după o rețetă perfecționată de-a lungul anilor, prin care carnea este afumată folosind doar lemn de esență tare și apoi maturată cu multă grijă timp de două până la trei săptămâni, pentru a obține un gust desăvârșit. Savuros, aromat, remarcabil prin echilibrul de gust și delicatețe, produsul poate fi servit ca atare.
Cârnații Trandafir DIANA, realizați după o rețetă neschimbată de peste 20 ani, sunt produși din carne de porc atent aleasă și tocată grosier. Carnea este condimentată cu sare, cimbru, usturoi și odată ce cârnații au fost formați sunt lăsați la afumat folosind doar fum din lemn de esență tare, pentru a se transforma într-un produs din carne desăvârșit! Cârnații Trandafir, înseamnă tradiție, respect pentru bucătăria românească și pasiune.
Salamul Afumat DIANA abundă în carne de porc tocată cu grijă și amestecată printr-un proces minuțios alături de condimente, procedeu prin care aromele se întrepătrund, iar carnea se frăgezește. Cu amestecul obținut sunt umplute membranele care apoi sunt fierte și afumate la fum lent folosind doar lemn de esență tare. Astfel, gustul cărnii capătă o savoare deosebită, apropiată de bucatele tradiționale româneşti. Salamul Afumat DIANA este un produs de tradiție al companiei, fiind și unul dintre cele mai bine vândute de-a lungul anilor.
Cârnăciorii cu cașcaval sunt un produs dedicat amatorilor de combinații de gusturi, Cârnăciorii cu cașcaval sunt preparați din carne de porc atent aleasă, în combinație cu o cantitate generoasă de cașcaval. Au o textură densă, iar savoarea este garantată atunci când sunt preparați pe grătar sau în tigaie și gustul cărnii afumate se combină cu cașcavalul topit. Carnea și ingrediente sunt controlate, lotizate și identificate pe tot fluxul de producție în vederea realizării trasabilității.
Grupul DIANA, sub brandul comercial Pescăria Magic, înscrie în competiția celor mai bune produse alimentare românești “Ora de bun gust” – Gustul Ales, ediția 7, și alte două produse: File de Hering Afumat și Salată cu Icre de Crap de la Pescăria Magic.
Fileul de Hering Afumat este un produs care își găsește locul în orice bucătărie, atăt pentru pasionații de gătit, care îl vor integra armonios în rețete elaborate, căt și pentru cei mai puțin implicați, care îl vor servi ca atare, pe post de gustare rapidă. Gata de servit ca atare sau ca ingredient pentru salate, este un produs care se distinge prin consistenţa densă şi suculența specifică peştelui afumat ca la carte. Introdus constant în meniu, oferă beneficii majore pentru sănătate, fiind o sursă importantă de vitamine, minerale și de acizi grași Omega 3.
Salata cu Icre de Crap de la Pescăria Magic este un produs preparat din icre de crap și ulei vegetal de floarea soarelui, din ingrediente mixate în proporțiile ideale pentru a obține o salată de icre de cea mai bună calitate, ca acasă. Salată cu Icre de Crap de la Pescăria Magic se remarcă atât prin gustul delicios și textura delicată și catifelată, cât și beneficiile pentru dietă ale crapului de calitate. Este o salată de icre de crap preparată cu migală, din materii prime atent selecționate. Șarjele de icre și ingrediente sunt controlate, lotizate și identificate pe tot fluxul de producție în vederea realizării trasabilității.
Pescăria Magic este o linie de afaceri a Grupului DIANA, care include o fabrică modernă de depozitare, prelucrare, procesare, ambalare și livrare a peștelui și produselor din pește și o rețea proprie de magazine. Pescăria Magic din Râmnicu Vâlcea folosește tehnologii de ultimă oră în industrie, armonizate cu experiența de peste 15 ani a personalului propriu, în prepararea și în comercializarea produselor din pește. Calitatea produselor Pescăriei Magic, realizate după rețete proprii, are la bază peștele de origine controlată, românesc sau din import.
Despre DIANA
DIANA este o companie românească de succes, ce își consolidează o poziție competitivă pe o piață exigentă și în continuă schimbare. Compania DIANA a fost fondată în 1991 și se află astăzi în topul abatoarelor din România, ocupând și un loc important în topul producătorilor de preparate din carne cu capital 100% românesc.
Grupul DIANA este o companie românească de familie, care acționează responsabil și supraveghează strict fiecare etapă a lanțului de producție, pornind de la aprovizionarea din surse certificate și de cea mai bună calitate, până la livrarea cu flota proprie, în cele mai sigure condiții igienico-sanitare.
Unitatea de producție a Grupului DIANA este amplasată în Râmnicu Vâlcea, Vâlcea. Abatorul are o capacitate de procesare care pornește de la 60 capete/oră pentru porc, 30 capete/oră pentru vită, 50 capete/oră pentru ovine și de la 220 tone/săptămână pentru sălile de tranșare. Fabrica de mezeluri procesează 150 tone de produse și preparate din carne/săptămână, iar capacitatea de ambalare (carne tocată și carne preparată) pornește de la 210 tone/saptămână.
Produsele sunt prezente pe piața națională, în puncte de vânzare ale principalilor jucători din International Key Account, Traditional Trade, în platforme de livrare la domiciliu, dar și pe piața europeană de profil.
Datorită experienței solide în industria cărnii, dar și fluxurilor de producție aliniate constant la cele mai recente tehnologii în domeniu, compania a configurat un portfoliu solid și variat de produse, cu caracteristici diverse, pentru a răspunde preferințelor unui spectru cât mai larg de consumatori.
Sub brandul DIANA se regăsesc de la preparate apropiate de gustul bucatelor autentice româneşti, cu rețete neschimbate de peste 30 de ani, până la produse dedicate pasionaților de gusturi și combinații noi, inedite, caracteristice bucătăriei gourmet. Compania propune clienților o sortimentație care cuprinde carne și preparate din carne de porc, mânzat, vită maturată, miel, oaie, de la carne proaspătă (carcase porționate și piese tranșate), la carne preparată (cu sortimente de carne marinată, tocată, produse pentru grătar, hamburgeri, mici, cârnați proaspeți), până la produse crud uscate, specialități afumate, produse de sezon și game variate de salam, parizer, șuncă presată, crenvurști și cârnați.
Pe toate etapele de producție, de la recepția materiilor prime, a ingredientelor și până la livrarea produsului finit, se fac numeroase controale în cadrul sistemului HACCP.











