Compania franceză Alland & Robert, princiapala producătoare de gumă arabică (sau gumă de salcâm, cum mai este numită), a anunțat că intenționează să investească 11 milioane de euro în sediul său din Normandia, pentru a-și crește capacitatea cu aproximativ 9.000 de tone pe an – ducând producția anuală totală la aproape 30.000 de tone.
Un total de 8.000 m² de spații de producție vor fi adăugați fabricii sale din Saint Aubin sur Gaillon pentru a adăposti o a patra linie de producție. Se așteaptă ca extinderea să demareze anul viitor, deschiderea fiind programată pentru sfârșitul anului 2022.
Potrivit companiei, această creștere de 45% a capacității răspunde cererii globale care a „evoluat brusc” pentru ingredientul alimentar arătat.
Cererea globală în creștere
Guma arabică (aditivul alimentar E414) este utilizată de producătorii de alimente și băuturi ca agent de texturare natural, emulgator, stabilizator și fibră. Alland & Robert, este o firmă de familie, care obține exsudatul (materia primă) din țările care alcătuiesc „centura de gumă” africană, inclusiv Ciad, Sudan, Nigeria, Mali, Senegal și Etiopia.
E414 este produs prin tăierea straturilor exterioare ale ramurii de salcâm într-un proces cunoscut sub numele de „tapping”. Pentru a preveni pierderile ulterioare de umiditate în aceste clime aride, copacul emană gumă pentru a forma un nodul pe copac. Guma este recoltată de muncitori locali, înainte de a fi trimisă la fabrica Alland & Robert din nordul Franței, pentru procesare.
„Cererea globală de bunuri de larg consum este în creștere, iar guma arabică este utilizată pe scară largă în alimente și băuturi cu o expansiune rapidă a cererii”, a declarat Violaine Fauvarque, director de marketing Alland & Robert, pentru FoodNavigator.
„Acest efect este intensificat de pandemia COVID, când o parte din populația lumii trebuie să rămână acasă și nu poate merge la restaurante sau baruri. În plus, utilizarea gumei de salcâm este în continuă evoluție și noi aplicații sunt dezvoltate de către echipa noastră de cercetare & dezvoltare , aplicații care vor extinde domeniul de aplicare al gumei arabice“.
Băuturi răcoritoare, produse de patiserie, produse vegane …
Guma de salcâm este incoloră și inodoră și se știe că prelungește durata de valabilitate a produselor.
În timp ce băuturile răcoritoare rămân o categorie majoră pentru aplicațiile cu gumă de salcâm, Fauvarque a evidențiat aromele și produsele de cofetărie ca alte două zone cheie de interes.
„Acestea sunt categoriile tradiționale principale pentru guma acacia. Cu toate acestea, noi utilizări, cum ar fi îmbogățirea cu fibre în produse dietetice, în produse vegetariene, sau pentru reducerea cantității de zahăr, sunt în creștere.“
Domeniul produselor vegetale este un alt segment de creștere pentru afacere
„Echipa noastră de cercetare și dezvoltare se concentrează pe deserturi pe bază de plante, cum ar fi alternativele pentru smântână și iaurt. Guma arabică este cu siguranță parte a noilor reformulări, datorită versatilității sale și rolului pe care îl poate juca ca agent de textură și stabilizator ”, a continuat directorul de marketing al companiei.
O altă categorie în creștere o reprezintă alternativele la produsele din carne, despre care Fauvarque a spus că a „explodat” în ultimii cinci ani (și nici nu prezintă „niciun semn de încetinire”).
„Clienții noștri care lucrează la aceste formulări vizează acum consumatorii de carne, în locul vegetarienilor, pe care îi vizau acum doar câțiva ani. Ei au făcut progrese uimitoare în imitarea cărnii, și nu s-au mai concentrat „doar“ pe înlocuirea acestora cu proteine pe bază de plante.
„Acum, înlocuitorii produselor din carne arată, miros și au gust precum carnea: au fost necesare cercetări foarte puternice asupra texturizatorilor pentru a realiza acest lucru. Și guma arabică joacă un rol important: aceasta este frecvent utilizată în alternativele la carne, ca agent de retenție a apei și de coeziune, textura și îmbogățire cu fibre „.
Pandemia COVID a accelerat, de asemenea, tendința consumatorilor pentru produse sănătoase și bunăstare, în special în Europa și America de Nord, fapt care influențează cererea clienților pentru ingrediente „cu etichetă curată”.
„Tot mai mulți consumatori prioritizează sănătatea mentală și fizică, în 2020, ca o modalitate de a face față anxietății actuale și incertitudinilor care ne înconjoară.“
Creștere pe fondul unei pandemii
Președintele Frédéric Alland (stră-strănepotul cofondatorului companiei Francisque Alland) a subliniat că noua investiție va contribui la cele anterioare făcute de firmă pentru îmbunătățirea fabricii sale din Normandia.
„Această nouă investiție vine ca o completare a altor investiții de peste 3 milioane de euro, planificate pentru 2020 și 2021 pentru a îmbunătăți facilitățile noastre de producție existente.“
Alland a indicat, de asemenea, că firma a reușit să depășească primul val de COVID-19 cu succes și că este pe cale să-și mărească cifra de afaceri, comparativ cu 2019.
„Suntem fericiți că criza COVID-19 nu a încetinit realizarea proiectul nostru: pentru 2020, estimăm că cifra de afaceri ar trebui să crească cu aproximativ 8%. Ea era de 45 de milioane de euro în 2019.“
Sursa: FoodNavigator