Evoluția sindromului intestinului iritabil este un proces mai complex decât o simplă conexiune cu dieta, relevă cercetări recente.
Sindromul intestinului iritabil (SII) este o afecțiune comună care afectează sistemul digestiv și se caracterizează prin simptome adesea dureroase, cum ar fi crampe stomacale, balonare, diaree și constipație. Acestea tind să vină și să dispară în timp și pot dura zile, săptămâni sau luni la un moment dat.
Nu știm de ce, dar incidența SII crește dramatic la nivel mondial. Între 7% și 10% din populația planetei are SII și boala este de 1,5 ori mai răspândită la femeile mai tinere, decât la bărbați, consideră British Journal of Medical Practitioners.
Pacienților li se recomandă adesea să-și modifice dieta și li se spune, printre altele, să nu întârzie sau să sară peste mese, să nu mănânce prea repede și să evite consumul în cantități mari de alimente grase, picante sau procesate.
Mulți optează pentru o dietă cu conținut scăzut de FODMAP (oligozaharide fermentabile, dizaharide, monozaharide și polioli, adică acei carbohidrați cu lanț scurt -zaharuri- pe care intestinul subțire îi absoarbe greu), fapt care presupune evitarea alimentelor care nu sunt ușor descompuse de intestin, precum unele tipuri de fructe și legume, laptele și produsele din grâu.
Medicii recomandă adesea ca persoanele cu SII să încerce să evite glutenul pentru a vedea dacă simptomele lor se ameliorează, conform unui studiu din 2015 care a sugerat că o dietă fără gluten poate îmbunătăți simptomele SII la aproximativ jumătate dintre persoanele studiate.
Cu toate acestea, cercetări recente sugerează că evitarea anumitor tipuri de alimente are o influență mai mică decât se credea anterior.
Cercetătorii de la Universitatea de Tehnologie Chalmers și de la Universitatea Uppsala au hrănit participanții la un studiu (inclusiv 110 persoane cu SII), cu budinci de orez special preparate. Un soi era bogat în gluten, în timp ce celălalt conținea cantități mari de carbohidrați de tipul FODMAP. Cercetătorii au oferit și o budincă neutră care a servit ca placebo. Participanții la studiu au mâncat budinci de orez bogate în FODMAPS, gluten și placebo în ordine aleatorie, timp de o săptămână pe fiecare categorie.
S-a descoperit că FODMAPS-ul agravează simptomele la bolnavii de SII, dar nu în măsura în care se așteptau cercetătorii pe baza rezultatelor studiilor anterioare. Între timp, s-a constatat că glutenul nu are niciun efect negativ măsurabil asupra simptomelor percepute de subiecți.
„Rezultatele noastre sunt importante și indică faptul că factorul psihologic este probabil foarte important. S-a demonstrat anterior că SII este legat de sănătatea mintală”, a spus Per Hellström, profesor de gastroenterologie la Universitatea Uppsala, care a deținut responsabilitatea medicală pentru studiu.
„SII este o boală foarte complexă care implică mulți factori, dar rezultatele noastre indică faptul că efectele dietelor specifice nu sunt atât de mari pe cât se credea anterior”, a adăugat Elise Nordin, doctorand în Știința Alimentelor la Chalmers și autor principal al articolului științific. publicat în Jurnalul American de Nutriție Clinică.
„Există dovezi acumulate care sugerează că glutenul -per se- poate să nu provoace efecte adverse la nivel de grup în rândul subiecților cu SII”, a continuat ea. „ Pe baza rezultatelor noastre, pare inutil, în general , a se evita glutenul, dacă aveți SII.“
Mulți pacienți cu IBS exclud glutenul din dieta lor, deși rezultatele cercetărilor anterioare sunt inconsecvente, a explicat ea. O problemă este că alimentele bogate în gluten, cum ar fi pâinea, sunt adesea bogate și în FODMAPS. Prin urmare, o teorie a fost că FODMAPS din aceste alimente, nu glutenul, este cel care provoacă simptomele SII. Acest lucru arată importanța studiilor pentru separarea efectului FODMAPS, de efectul consumului de alimente cu gluten, ne-a spus profesorul.
„Studiul nostru arată că, la nivel de grup, glutenul în sine nu are niciun efect asupra simptomelor SII”, a spus ea. „Prin urmare, indică faptul că este probabil inutil să evitați glutenul pentru a evita simptomele SII. Cu toate acestea, noi recunoaștem faptul că principala sursă de gluten din dietă este adesea grâul și produsele din grâu, alimente care pot conține alte componente care ar putea cauza probleme pentru pacienții cu SII, deși dovezile în acest sens sunt în prezent foarte slabe”.
Rezultatele, a adăugat ea, ar trebui să servească la motivarea pacienților cu SII să discute cu un profesionist modalitățile de a identifica ceea ce le declanșează simptomele fără a recurge imediat la evitarea glutenului, care de obicei este asociat cu o „sursă importantă de fibre alimentare în dietă”.
„Din perspectiva tratamentului, există un acord general conform căruia este necesară o perspectivă holistică, inclusiv tratament medical, schimbarea factorilor de stil de viață și tratamente psihologice”, a spus ea. „Rezultatele noastre sunt în conformitate cu aceste linii directoare și indică faptul că SII este mai complex decât o simplă conexiune cu dieta.“






