Schimbări pe harta celor mai mari producători de carne de porc

Spania este pe care să preia poziţia de lider în rândul celor mai mari producători de carne de porc din Uniunea Europeană (UE).

Această titulatură a fost deținută de mulți ani de Germania, însă din cauza epidemiei de pestă porcină africană a pierdut accesul pe piaţa chineză, astfel că producţia europeană a migrat spre Spania, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

56% din exporturile de carne de porc produsă în statele-membre UE au ajuns în China anul acesta, arată datele Comisiei Europene.

„Faptul că în ultimii ani China a fost afectată de pesta porcină africană, aceasta a dus la explozia cererii”, spune Ramon Soler Ciurana, director de export la Faccsa-Prolongo, un producător de carne de porc din Malaga, sudul Spaniei.

Anul trecut, UE a livrat Chinei 3,34 milioane de tone de produse din carne de porc, în creştere cu aproape 60% faţă de 2,31 milioane de tone în 2019 şi aproape triplu faţă de 1,28 milioane tone în 2018. Exporturile au rămas la un nivel ridicat în acest an, şi în perioada ianuarie-iulie au fost de 1,86 milioane tone, în scădere cu doar 0,1% faţă de 2020.

„În industria cărnii de porc este considerat de la sine înţeles că, indiferent cât de mult se va strădui să găsească alternative, China nu va reuşi să revină la normalitate în următorii patru ani”, a spus Soler.

Datele Comisiei Europene arată că în primul semestru al acestui an producţia de carne de porc în Spania a ajuns la 2,60 milioane de tone, în creştere cu 4,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dacă va fi confirmată această majorare, ar fi al optulea an consecutiv în care Spania înregistrează creșteri la acest capitol.

Prin contrast, producţia de carne de porc a Germaniei a scăzut cu 1,3% până la 2,52 milioane de tone în perioada ianuarie-iunie 2021, iar această ţară se îndreaptă spre a cincea scădere anuală consecutivă.

Noile norme mai stricte privind bunăstarea animalelor şi de mediu din Germania au contribuit la scăderea numărului de porci din fermele din Germania, la care se adaugă scăderea cererii interne pentru carnea de porc, care are legătură cu modificarea preferinţelor alimentare ale tinerilor consumatori. De asemenea, Germania are norme mai stricte legate de planificare care creează dificultăţi industriei în a se adapta.

„Chiar dacă fermierii germani ar vrea să investească în noi grajduri, deseori nu pot obţine aprobările necesare din partea autorităţilor locale”, spune Andre Vielstaedte, purtător de cuvânt la Toennies, cel mai mare procesator de carne din Germania.

De asemenea, în unele părţi ale Germaniei au fost introduse restricţii cu privire la utilizarea gunoiului de grajd, pe fondul îngrijorărilor cu privire la concentraţia amoniacului în aer.

Pe de altă parte, fermierii spanioli profită de cererea mare pentru un îngrăşământ natural produs din gunoiul de grajd şi apă, în contextul în care o mare parte a solurilor din Spania au nevoie de materie organică.

Toennies, investiție de 75 milioane de euro în Spania

În acest condiţii se explică de ce grupul german Toennies se numără printre firmele care au decis să investească în Spania. Compania cu sediul la Rheda-Wiedenbrück, vestul Germaniei, investeşte aproximativ 75 milioane de euro într-o fabrică de procesare a cărnii de porc din Calamocha, Spania. Facilitatea va demara operaţiunile în 2023 şi va putea procesa 2,4 milioane de animale pe an, urmând a fi create 1.000 de locuri de muncă.

„Piaţa cărnii de porc din Spania arată atractiv şi cadrul politic este pozitiv”, subliniază Andre Vielstaedte. Acesta a adăugat că Germania rămâne piaţa centrală a companiei Toennies însă pesta porcină africană este doar unul dintre factorii care o fac mai puţin atractivă pentru creşterea porcilor şi piaţa internaţională a cărnii de porc. „Avem pe de o parte povara reglementării, deoarece bunăstarea animalelor şi protejarea mediului înseamnă costuri suplimentare şi necesită noi investiţii, dar deseori fermierii din alte ţări nu se confruntă cu aceste costuri”, spune purtătorul de cuvânt de la Toennies.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Noile reguli europene privind denumirile produselor din carne și ale alternativelor la carne ar putea avea consecințe importante și pentru segmentul produselor hibride, care...
Producătorii români din industria alimentară și a cărnii au la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a se înscrie într-o structură europeană care...
Alimentele pe bază de plante au fost prezentate în ultimii ani drept una dintre cele mai importante transformări din industria alimentară. În centrul acestei...
Morliny Foods Holding Limited (Marea Britanie) a publicat primul său Raport consolidat de Sustenabilitate, care acoperă companiile din cadrul Grupului – de la producția...
Compania GEA Group anunță lansarea unui nou sistem destinat procesatorilor din industria alimentară, într-un context marcat de presiuni tot mai mari asupra costurilor și...