Comtim vă invită să descoperiți autenticitatea culinară în cadrul Festivalului -Concurs D’ALE PORCULUI

În perioada 2-3 decembrie, Oradea devine scena celei de-a X-a ediții a Festivalului-Concurs D’ALE PORCULUI. Un eveniment de referință în peisajul gastronomic românesc, susținut cu mândrie de Comtim, brandul românesc cu o tradiție de peste jumătate de secol în producția de carne de porc.

D’ALE PORCULUI din Bihor reprezintă mai mult decât un simplu festival-concurs. Este păstrătorul tradiției gastronomice românești. În prima zi de concurs se vor întrece echipe ale comunelor din Bihor și invitatele lor din țară și din străinătate, iar a doua zi, echipe de profesioniști, în cadrul Ediției a II-a a „D’ALE PORCULUI PRO”!

Echipa orașului Nădlac din județul Arad va oferi un moment special de „zestre culinară” cu degustare de „cârnați de Nădlac” cu „boia de Nădlac” și preparați cu produse din porci crescuți în România, o campanie națională „Zestre Culinară” de conservare a patrimoniului culinar multietnic și multicultural din cadrul proiectului de diplomație culinară propus de Romana Rista – Fata care gătește cu flori, și susținut de COMTIM.

Totodată, Festivalul va găzdui şi tradiţionalul târg de produse locale „FAIN DIN BIHOR”, dar și „MASA V.I.P., dedicată gurmanzilor iubitori de produse din carne proaspătă de porc și băuturi locale.

Târg de produse tradiţionale, degustare de toroş, preparate speciale, cârnaţi, caltaboși şi demonstraţii de artă culinară, toate într-o atmosferă de sărbătoare întreținută de Aurel Tămaș.

Porcul românesc de la Comtim – atuul concurenților

Comtim va aduce autenticitatea tradiției românești în fiecare preparat, oferind carcasele necesare fiecărei echipe pentru a pregăti produsele care vor intra în competiție.

„Ne mândrim că materia primă de calitate superioară provenită de la porcii crescuți în fermele Smithfield România va fi pregatită după metode tradiționale locale, iar eu sunt ferm convins că va fi o atracție pentru toți vizitatorii, pasionați sau profesioniști.” a declarat domnul Florin Raba, Directorul Comercial Comtim.

Comtim și Smithfield România sprijină cu mândrie un festival care sărbătorește autenticitatea și pasiunea pentru arta culinară românească! Indiferent de anotimp, compania este alături de comunităţi, cu ocazia manifestărilor cultural-tradiționale prin intermediul programului propriu de responsabilitate socială „Fii unul dintre noi!”.

Prin acest program de implicare socială, Smithfield România își propune susținerea și promovarea culturii comunităților locale, prin sprijinirea unei palete bogate de obiceiuri şi festivaluri unice, legate de calendarul tradiţional sătesc și nu numai. Sărbătorirea obiceiurilor locale unice, perpetuate prin joc și cântec, sunt esența bogatei tradiții a zonei de Vest a țării, reprezentată de armonia între locuitorii din diverse culturi, fie bulgari, șvabi, maghiari sau sârbi.

Despre Smithfield România

Smithfield România este lider de piață în domeniul creșterii animalelor și cel mai mare producător de carne de porc din România. Misiunea companiei este aceea de a contribui cu succes la revitalizarea pieței cărnii de porc din România și de a oferi clienților și consumatorilor o gamă largă de produse sigure și calitative, sub brandurile Comtim și Elit. Compania crede în performanța responsabilă și alege principii etice pentru modul în care se dezvoltă: cu respect față de viitor, de angajați, de resursele naturale. Pentru o dezvoltare sustenabilă, Smithfield România își desfășoară activitatea pe baza a 7 piloni: Bunăstare animală, Mediu înconjurător, Sănătate și stare de bine, Sănătatea și securitatea angajaților, Diversitate, echitate și incluziune, Calitate și siguranță alimentară și Sprijin comunități.

Despre Comtim

Comtim este mândru să fie brandul de carne de porc al românilor, ce oferă produse de cea mai înaltă calitate, realizate din porci născuți și crescuți în România, hrăniți cu cereale românești. Carnea este procesată de români în punctele de lucru din țară și distribuite în întreaga Românie. Tradiția și calitatea autentic românească se regăsesc în fiecare produs din portofoliul Comtim. Mai multe detalii despre Comtim găsiți pe rețelele sociale.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Cinci produse, un singur ingredient de bază: carnea de porc românesc. De la grătar la cuptor, Comtim România participă la ediția din acest an...
Morliny Foods Holding Limited (Marea Britanie) a publicat primul său Raport consolidat de Sustenabilitate, care acoperă companiile din cadrul Grupului – de la producția...
Comisia Europeană a aprobat, marți, înregistrarea produsului tradițional „Cârnații din topor din Vâlcea” în Registrul Indicațiilor Geografice Protejate (IGP). Decizia conferă producătorilor din regiunea...
Industria mondială a cărnii de porc traversează o perioadă tensionată, marcată de epidemii, schimbări în obiceiurile alimentare și turbulențe comerciale internaționale. Estimată în 2025 la...
Mercado, producător integrat de carne de porc și vită pe segmentul produselor alimentare ultra fresh, din județul Alba, va participa la ediția din acest...