Oportunități de colaborare în apicultură: Elveția – România

Preşedintele și ministrul Economiei din Elveția vor vizita anul viitor România, context în care se vor discuta şi oportunităţile de colaborare în zona apiculturii.

Pot să vă spun că ministrul Economiei din Elveţia va vizita România anul viitor şi atunci se vor discuta şi posibilităţile de colaborare şi pe partea aceasta a apiculturii. De asemenea, sunt încântat că ieri a avut loc vizita preşedintelui României în Elveţia şi în urma dialogului urmează anul viitor atât preşedintele Elveţiei cât şi ministrul Economiei din Elveţia să efectueze o vizită în România, a precizat ambasadorul Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli, potrivit Agerpres.

Mattli a fost prezent la Târgul Naţional al Mierii ce a avut loc weekendul trecut pe Platforma Apicolă Băneasa.

Nu am cifre referitoare la câtă miere românească se consumă în Elveţia, dar mă uit să văd de unde vine această miere importată şi constat că vine de la distanţe mult prea mari. Cred că este important să fie exportată cât mai mult miere românească în partea elveţiană, a adăugat el.

Arthur Mattli a subliniat că în ultimii ani Elveţia alocă fonduri considerabile în cercetare şi inovare în domeniul hranei, fiind creată şi o reţea pentru hrană şi nutriţie „Swiss food and nutrition valley”.

Într-un top al patentelor, primul loc este ocupat în Elveţia de produsele farmaceutice, iar pe locul doi se află produsele alimentare. Cheltuim în fiecare zi 7,2 milioane de franci elveţieni în cercetare şi inovare pe partea de alimente. În ultimii ani cercetarea pe partea de hrană a devenit extrem de importantă în Elveţia. Ceea ce este interesant, este că şi România are cele mai mari cheltuieli în PIB din UE pe partea de hrană. Avem o mulţime de fermieri elveţieni care îşi au activitatea în România, iar unii sunt deja din generaţia a doua şi a treia. Particularitatea pentru aceşti fermieri elveţieni este că în România există această natură încă intactă şi produsele ecologice. În viitor, consumatorul va merge mult mai mult pe aceste produse ecologice. Este o situaţie win-win atât pentru fermieri şi producători cât şi pentru consumatori, a explicat Arthur Mattli.

Diplomatul elveţian a anunţat că anul viitor, la următorul târg al mierii, va fi prezentat un film documentar elveţian, intitulat „Mai mult decât miere”, care va ilustra presiunea asupra albinelor şi importanţa mierii.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Apicultura din România trece prin una dintre cele mai dure crize din ultimele decenii, afectată de schimbările climatice, de lipsa sprijinului financiar și de...
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca este partener într-un proiect cu o finanţare de 6,3 milioane de euro pentru adaptarea...
Consumul autohton de miere este estimat la 550 de grame pe locuitor, România situându-se la coada clasamentului european cu un consum de 3-4 ori...
Activiştii de mediu, reprezentanţii asociaţiilor apicole şi ai fermierilor mici şi mijlocii din România condamnă Ministerului Agriculturii pentru încălcarea legilor Uniunii Europene cât dar...
Țara noastră importă anual între 3.000 şi 6.000 tone de miere, adică aproape 30 - 35% din consumul intern. Declarația aparține preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de...