Guvernul a aprobat mai mulți bani pentru apicultori

Guvernul a adoptat Hotărârea pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 339/2020 privind aprobarea Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin prezentul act normativ se modifică valoarea totală a Programului Naţional Apicol 2020-2022, de la 152.419 mii de lei la 168.639 mii de lei, majorându-se cu circa 12%, din care contribuţia Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84.319,5 mii de lei.

Astfel, cuantumul contribuţiei Uniunii Europene la Programul Național Apicol pentru România, pentru anul apicol 2021 este de 6.081.630 de euro, iar pentru anul apicol 2022 este de 6.081.630 euro, majorându-se cu circa 12% anual.

Atât pentru anul 2021, cât şi pentru anul 2022, valoarea totală anuală a sprijinului este de 59.215 mii de lei, majorându-se cu circa 12% anual, din care 50% contribuţia Uniunii Europene şi 50% contribuţia României, respectiv 29.607 mii de lei.

Totodată, s-au modificat plafoanele următoarelor măsuri, în sensul majorării sumelor alocate, respectiv:

  • „Raţionalizarea transhumanţei” de la 37 milioane de lei la 44,6 milioane de lei,
  • „Măsuri pentru repopulare: achiziţionarea de mătci (regine) şi / sau familii de albine pentru apicultură, achiziţionarea de suplimente nutritive energo – proteice solide de către stupinele de elită şi multiplicare şi achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/ multiplicare” de la 44,4 milioane lei la 53 milioane lei.

De asemenea, la anexa nr. 2 „Normele de aplicare a Programului Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022″, s-au făcut unele completări la modul de decontare pentru măsurile:

  • Achiziţionarea de mătci şi / sau familii de albine pentru apicultură;
  • Achiziţionarea de produse proteice solide pentru familii de albine de către stupinele de elită şi multiplicare;
  • Achiziţionarea de accesorii apicole de către stupinele de elită/multiplicare.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Apicultura din România trece prin una dintre cele mai dure crize din ultimele decenii, afectată de schimbările climatice, de lipsa sprijinului financiar și de...
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca este partener într-un proiect cu o finanţare de 6,3 milioane de euro pentru adaptarea...
Consumul autohton de miere este estimat la 550 de grame pe locuitor, România situându-se la coada clasamentului european cu un consum de 3-4 ori...
Activiştii de mediu, reprezentanţii asociaţiilor apicole şi ai fermierilor mici şi mijlocii din România condamnă Ministerului Agriculturii pentru încălcarea legilor Uniunii Europene cât dar...
Țara noastră importă anual între 3.000 şi 6.000 tone de miere, adică aproape 30 - 35% din consumul intern. Declarația aparține preşedintelui Asociaţiei Crescătorilor de...