606 milioane de euro, investițiile în dezvoltarea fermelor de producție prin PNDR 2020

spot_img

Fermierii din România au primit peste 606 milioane de euro din fondurile europene alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru dezvoltarea fermelor de producţie, transmite Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

„Beneficiarii investiţiilor din sectorul zootehnic au accesat fonduri europene în valoarea totală nerambursabilă de peste 606 milioane de euro prin submăsurile 4.1 Investiţii în exploataţii agricole; 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri şi 6.3 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Facem precizarea că, din totalul fermelor sprijinite, 4.477 reprezintă ferme mixte, vegetale şi zootehnice. Valoarea acestora este de 131,6 milioane de euro din total”, se menţionează în comunicatul AFIR transmis marţi AGERPRES.

Investițiile, pe categorii de ferme

Din totalul fermelor finanțate de AFIR, 4.386 sunt dedicate apiculturii, iar acestea au primit 83,5 milioane de euro. Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanţate prin intermediul submăsurii 6.3 – 3.764 proiecte cu o valoare de 56,4 milioane euro.

Pentru creșterea bovinelor de lapte, AFIR a încheiat 1.616 contracte de finanţare în valoare de 106,2 milioane de euro. Acestor finanţări li se adaugă şi 150 de ferme zootehnice de creştere a bovinelor pentru carne, cu o valoare de 119 milioane de euro. Cele mai multe ferme de bovine pentru carne au fost finanţate în cadrul submăsurii 4.1 – 96 de proiecte cu o valoare de peste 117 milioane euro. Pentru fermele de ovine și caprine, au fost încheiate 228 de contracte, ce au cumulat la 11 milioane de euro, în principal prin submăsura 6.1.

„Un sector deosebit de important prin faptul că are nevoie de o dezvoltare accelerată pentru a susţine cererea internă este cel al creşterii suinelor. Investiţiile finanţate de AFIR în acest sector, prin PNDR 2020, se ridică la valoarea de 56,5 milioane de euro, sumă aferentă celor 95 de ferme. Nu trebuie să neglijăm şi faptul că Agenţia a pus la dispoziţia fermierilor alte 83 de milioane de euro, contravaloarea contractelor de finanţare aferentă celor 83 de investiţii în ferme de păsări de curte”, se precizează în comunicat.

Pentru fermele mixte de animale au fost acordate peste 15 milioane de euro, către 345 de astfel de unități, prin submăsurile 4.1, 6.1 şi 6.3.

Sursa: Agerpres

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
După perioada aglomerată a Sărbătorilor Pascale, piața ouălor din România intră într-o fază de normalizare, iar datele din sector confirmă că producătorii au reușit...
Proiect adoptat în Senat: „primul venit” devine criteriu-cheie în disputele dintre ferme și locuințe. Un proiect legislativ adoptat de Senat aduce schimbări importante pentru sectorul...
Apicultura din România trece prin una dintre cele mai dure crize din ultimele decenii, afectată de schimbările climatice, de lipsa sprijinului financiar și de...
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca este partener într-un proiect cu o finanţare de 6,3 milioane de euro pentru adaptarea...
Președintele cooperativei Sodiaal Damien Lacombe trage din nou un semnal de alarmă. Cu câteva zile înainte de data aplicării noilor tarife, el face apel...