Agenția alimentară franceză pentru siguranța alimentară, ANSES, a identificat principalele utilizări ale nanomaterialelor în alimente și a numit subcategoriile cele mai afectate.
Nanomaterialele s-au integrat progresiv în procesele de producție din industria alimentară începând cu sfârșitul anilor ’90. Ele oferă proprietăți specifice la nano-scară – ca aditivi, nutrienți sau pe post de substanțe componente în ambalaje.
Cu toate acestea, utilizarea pe scară largă a nanomaterialelor – atât în produsele alimentare, cât și în produsele nealimentare – a ridicat o serie de întrebări și îngrijorări, în special în legătură cu impactul acestora asupra sănătății umane și asupra mediului, precum și cu privire la modul cel mai bun de reglementare a acestora.
În Franța, Guvernul a încercat să înțeleagă mai bine principalele utilizări ale nanomaterialelor în alimente pentru a reglementa sectorul în consecință.
Identificarea principalelor utilizări ale nanomaterialelor
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Mediului și Sănătății Muncii (ANSES) a fost solicitată să investigheze utilizarea nanomaterialelor în sectorul alimentar de către Direcția Generală pentru Alimente (DGAL) a Franței, Direcția Generală pentru Sănătate (DGS), Direcția Generală pentru Muncă (DGT), Direcția generală pentru prevenirea riscurilor (DGPR) și Direcția generală pentru concurență, consum și prevenirea fraudei (DGCCRF).
Ce este nanomaterialul fabricat?
ANSES definește termenul de „nanomaterial fabricat” ca fiind un material organic, anorganic sau compozit produs de om pentru a fi aplicat și compus integral sau parțial din particule constitutive care au cel puțin o dimensiune între 1 și 100 nanometri (nm).
ANSES a identificat trei utilizări principale ale nanomaterialelor pentru industria alimentară. Ca aditiv, pentru a îmbunătăți aspectul și gustul produsului alimentar (prin modificarea structurii, culorii ;i texturii). Exemplele includ aditivi E 341iii (fosfați tricalcici) sau E551 (silice amorfă); Ca materiale în contact cu alimentele, pentru funcțiile lor de îmbunătățire a siguranței ambalajelor, de exemplu, funcția anti-microbiană oferită de nanoargint;
Și ca ingrediente nutritive, care se pot regăsi în alimente sub formă de nanoparticule. Un exemplu ar putea include carbonatul de calciu utilizat în laptele sugarilor pentru a obține suficient calciu.
Studiu de caz: dioxidul de titan
Dioxidul de titan, ca nanomaterial, de exemplu, este utilizat în mod predominant sub formă de colorat. În mod cert, acesta a atras mai mult atenția autorităților de reglementare decât majoritatea, având în vedere problemele de sănătate și securitate care înconjoară ingestia sa.
În sectorul alimentar european, dioxidul de titan este cunoscut sub denumirea de E171. Este un colorant fără nicio valoare nutritivă (E 171) și care este predominant folosit în dulciuri, gumă de mestecat, panificație și sosuri, pentru a crea un efect vizual de alb, opac sau intens. De asemenea, este utilizat în cremele solare, deoarece reflectă lumina UV. Cu toate acestea, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) a ONU a clasificat dioxidul de titan drept posibil cancerigen uman.
În urma unei anchete efectuate de ANSES, anul trecut agenția alimentară franceză a decis că nu există suficiente dovezi care să garanteze siguranța utilizării acestui ingredient.
„ANSES subliniază, în opinia sa, că evaluarea riscurilor legate de utilizarea acestui aditiv suferă încă de lipsa de date pe care ar fi trebuit să le furnizeze marketerii și producătorii acestui aditiv”, au menționat reprezentanții ministerelor economiei și mediului din Franța, la acel moment.
Drept urmare, Franța a suspendat utilizarea aditivului pentru un an calendaristic, începând cu 1 ianuarie 2020.
Nanomaterialele din „majoritatea” categoriilor de produse alimentare
Combinând datele din literatura științifică, ANSES a identificat șapte substanțe – utilizate fie ca aditivi alimentari, fie ca ingrediente – pentru care consideră că prezența nanoparticulelor este dovedită.
Acestea includ dioxidul de titan, carbonatul de calciu, oxizii de fier și hidroxizii, silicații de calciu, fosfații tricalcici, silice amorfe sintetice și compuși organici și compoziți.
Agenția alimentară a făcut același lucru pentru acei aditivi sau ingrediente bănuite de a conține nanoparticule – dintre care a numărat 30. Acestea includ aluminiu, argint, aur, magneziu, fosfați, citrat de amoniu feric, sodiu, potasiu și săruri de calciu ale acizilor grași.
Apoi, ANSES a comparat aceste substanțe cu bazele de date alimentare naționale Observatorul alimentar (Oqali) și Baza de date globală a produselor noi (GNPD) de la Mintel.
În mod alarmant, s-a constatat că aproape 900 de produse alimentare din aceste baze de date conțin cel puțin un aditiv sau ingredient care se încadrează în categoria „prezența nanoparticulelor este dovedită”. ANSES a subliniat că sondajul a fost efectuat înainte de suspendarea E 171.
În subcategoriile alimentare „cele mai afectate” s-a constatat că sunt laptele pentru copii (25,6%), produsele de cofetărie (15,6%), cerealele pentru micul dejun (14,8%), batoanele de cereale (12,9%) și produsele de patiserie și deserturile congelate (10,9%).
Pașii următori
Înainte ca agenția alimentară să-și prezinte evaluarea privind utilizarea nanomaterialelor în alimente, va studia riscurile pentru sănătate pe care aceste substanțe le-ar putea reprezenta pentru consumatori.
Între timp, ANSES solicită consumatorilor să „limiteze expunerea, evitând utilizarea inutilă la nanomaterialele din alimente prin consumul de produse sigure, lipsite de nanomateriale și echivalente din punct de vedere al funcției și al efectelor lor nutritive.”
Sursa: FoodNavigator
