Nestlé lansează nou lapte vegan condensat

Nestlé a anunțat lansarea unei alternative vegane la populara sa gamă Carnation. Produsul este obținut dintr-un amestec de ovăz și făină de orez. Noul produs este certificat de Vegan Society ca fiind potrivit pentru cei care urmează o dietă vegană.

Potrivit gigantului elvețian alimentar, noul lapte vegan condensat oferă, de asemenea, pasionaților de gătit o alternativă pentru a face preparate vegane, care în mod obișnuit sunt realizate cu lactate sau caramel, fără a compromite gustul, textura sau aspectul.

Directorul de marketing al companiei pentru alternativele la lapte, din Marea Britanie, Vittoria Simms, a declarat: „Noua noastră alternativă de lapte condensat vegan este în dezvoltare de 18 luni, aducând în bucătărie noul trend al produselor vegane, fără  lactate, folosit direct pentru coacerea unor produse acasă. Am văzut dorința de găti acasă și de a experimenta ingrediente noi într-adevăr în acest an, cu o creștere de 61% în martie și aprilie. ”

Ea a continuat: „Pentru vegani a fost o provocare să găsească alternative potrivite pentru a face dulciuri sau deserturi, fără a fi nevoie să facă compromisuri asupra gustului, texturii sau aspectului. Carnation Vegan are un gust foarte simplu, cu o ușoară aromă de ovăz prăjit, ceea ce îl face foarte versatil pentru o mare varietate de produse coapte. “

Alternativa de lapte condensat vegan va fi pusă în vânzare în Marea Britanie și Irlanda, în luna octombrie a acestui an.

Sursa: FoodBev

Actualitate

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de trei ani cu giganții din industria băuturilor, care vor modifica mesajele de pe ambalaje pentru...
Piața alimentelor funcționale continuă să se extindă, pe măsură ce consumatorii caută produse care oferă beneficii pentru sănătate dincolo de gust și valoarea nutritivă...
Creșterea prețurilor la ingrediente, presiunile privind sustenabilitatea și schimbarea rapidă a tendințelor de consum transformă radical industria mondială a dulciurilor. Marile companii și producătorii...
Nestlé a anunțat că va elimina complet coloranții alimentari artificiali din întregul său portofoliu global până la sfârșitul anului 2026, într-o decizie care ar...
Sistemul european de etichetare nutrițională Nutri-Score, utilizat pe scară largă în mai multe state din UE, ajunge în centrul unei dispute juridice de amploare. Grupul...