România a importat mai puțină carne în primul trimestru din 2021

România a importat carne şi organe comestibile în valoare de 203,97 milioane de euro, în primele trei luni din acest an, în scădere cu aproape 21% faţă de perioada similară din 2020, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), transmise la solicitarea AGERPRES.

În perioada ianuarie – martie 2020 au fost consemnate importuri de carne şi organe comestibile, în valoare de 257,11 milioane de euro.

Pe de altă parte, din exporturile de carne şi organe comestibile au fost încasate doar 55,28 milioane de euro, în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului 2020, când acestea au totalizat 52,77 milioane de euro.

Astfel, deficitul în comerţul internaţional (intra şi extracomunitar) cu carne şi organe comestibile a depăşit în primul trimestru al acestui an 148,69 milioane de euro.

Contextul în care se află țara noastră

România este deficitară de peste 25 de ani în ceea ce priveşte asigurarea consumului la carnea de porc, care ocupă prima poziţie pe lista importurilor României de produse agroalimentare.

porcCarnea de porc este cea mai consumată din România, înaintea cărnii de pasăre şi de vită, însă din producţia internă este acoperit doar 30% din consum, restul provenind din importuri, în special din schimburile intra-comunitare.

Din 31 iulie 2017, România se confruntă cu virusul pestei porcine africane, o boală care afectează dramatic efective de porcine, chiar dacă nu se transmite la om, până în prezent fiind decimate peste 700.000 de capete.

Potrivit datelor MADR, deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu aproape 66% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020, până la 755,34 milioane de euro. În primele trei luni din 2020, deficitul în acest sector a fost de 455,5 milioane de euro.

Potrivit datelor statistice, România a exportat, în perioada ianuarie – martie 2021, produse agroalimentare, în valoare de 1,74 de miliarde de euro şi a cheltuit pentru importuri de astfel de produse mai mult de 2,49 miliarde de euro.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Florin Barbu revine la conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în noul Guvern condus de Luca Niculescu. Oficialul, distins în 2024 cu Premiul...
Noile reguli europene privind denumirile produselor din carne și ale alternativelor la carne ar putea avea consecințe importante și pentru segmentul produselor hibride, care...
Producătorii români din industria alimentară și a cărnii au la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a se înscrie într-o structură europeană care...
Alimentele pe bază de plante au fost prezentate în ultimii ani drept una dintre cele mai importante transformări din industria alimentară. În centrul acestei...
Compania GEA Group anunță lansarea unui nou sistem destinat procesatorilor din industria alimentară, într-un context marcat de presiuni tot mai mari asupra costurilor și...