Lucian Teodor Rus preia temporar conducerea Direcției de Control din ANPC

spot_img

Lucian Teodor Rus a fost numit director general al Direcției Generale Control și Supraveghere Piață din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), într-un moment marcat de controverse, reorganizări anunțate și anchete penale care vizează fosta conducere. Noul șef al direcției transmite un mesaj ferm privind prioritățile mandatului și promite consolidarea încrederii publice într-o instituție aflată sub presiune politică și administrativă.

Într-un mesaj transmis mass-media, Lucian Teodor Rus a subliniat că siguranța consumatorilor reprezintă o prioritate națională și că va acționa pentru întărirea rolului ANPC în raport cu operatorii economici.

„Preluarea mandatului de director general al ANPC reprezintă pentru mine mai mult decât o responsabilitate administrativă, este un angajament ferm faţă de siguranţa şi drepturile fiecărui consumator. În această poziţie, voi acţiona cu determinare, transparenţă şi profesionalism pentru a asigura respectarea legii, corectitudinea operatorilor economici şi protecţia consumatorilor”, a declarat Rus.

Noul director general a mai precizat că instituția va avea un rol activ în relația cu cetățenii și că sancționarea abaterilor va fi una promptă.

„ANPC va fi un partener activ al cetăţenilor, iar abaterile de la lege vor fi sancţionate cu promptitudine. În acest mandat, obiectivul meu principal este să consolidăm încrederea publicului şi să demonstrăm că siguranţa consumatorului este o prioritate naţională care nu admite compromisuri”, a adăugat acesta, punctând importanța unei colaborări bazate pe „transparenţă şi respect reciproc”.

Paul Anghel, fostul Director General al Direcției de Control din ANPC este supendat temporar din această funcție.

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Între 9 și 20 iunie 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat o amplă campanie de verificări în industria de morărit și...
C.ontroale de amploare efectuate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) la finalul lunii iunie au scos la iveală probleme serioase în ceea ce...
Inițiativa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflată în prezent în consultare publică, prevede obligativitatea comercianților de a afișa adaosul comercial al produsului, exprimat...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat un amplu control în Mall Băneasa din București, în urma căruia mai multe fast-food-uri și hipermarketul...
Paul Anghel, Directorul General al ANPC – Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a confirmat prezența la ESE 2025, unde va susține prezentarea „Concluziile controalelor...