În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe care orice operator își dorește să îl primească de la laborator. Dar ce se întâmplă atunci când obținerea rezultatului conform devine, în sine, obiectivul autocontrolului?
În cadrul RO.aliment SHOW 2026, care se v-a desfășura în perioada 4 – 7 octombrie, la Galați, Dr. Andrei Nicolau, Director General LABROM, propune o schimbare de perspectivă asupra relației dintre operator și laborator dar și asupra modului în care sunt privite rezultatele analizelor.
Pe data de 5 octombrie, în cadrul workshopului: SECTORUL CĂRNII (de la produsele convenționale până la ready meal, alternative și funcționale), tema: “Capcana rezultatului conform – Despre autocontrol, neconformități și de ce un rezultat neconform poate însemna că sistemul funcționează” va aborda diferența dintre un sistem de autocontrol construit pentru a confirma că lucrurile sunt în regulă și unul conceput pentru a identifica problemele atunci când acestea există, pornind de la experiența practică a laboratorului.
Un rezultat neconform este aproape întotdeauna perceput ca o veste proastă. Privit însă din perspectiva siguranței alimentului, el poate reprezenta dovada că sistemul de control și-a îndeplinit rolul: problema a fost identificată înainte ca ea să fie descoperită mai târziu, de client, de retailer, de autorități sau, în cel mai nefavorabil scenariu, de consumator.
Prezentarea va pune în discuție și limitele informației furnizate de laborator: ce ne spune cu adevărat rezultatul unei probe, cât de mult putem extrapola de la proba analizată la produs, lot sau proces și de ce un rezultat conform nu trebuie confundat automat cu absența riscului.
O atenție aparte va fi acordată efectelor pe termen lung ale unei culturi în care rezultatele nefavorabile sunt greu de acceptat. Problemele pe care nu le identificăm nu dispar, iar pierderea treptată a capacității autocontrolului de a funcționa ca sistem de avertizare poate transforma un avantaj aparent pe termen scurt într-un risc mult mai important în viitor.
„Capcana rezultatului conform” nu este, așadar, o pledoarie pentru neconformitate, ci pentru valoarea informației corecte. Pentru că obiectivul real al autocontrolului nu ar trebui să fie obținerea unui buletin de analiză conform, ci obținerea unei imagini cât mai corecte asupra siguranței produsului și a controlului procesului.
Valoarea laboratorului nu stă în numărul de rezultate conforme pe care le emite, ci în încrederea pe care o putem avea în informația pe care o furnizează.
Despre LABROM

Cu o experiență de peste 15 ani, Labrom este unul dintre cele mai puternice laboratoare din România în furnizarea de analize de siguranța alimentară la cele mai înalte standarde.
Echipa formată din experți și tehnologia de ultimă generație le permit să ofere clienților soluții precise și rapide, adaptate nevoilor fiecăruia. Cu un laborator modern și dotat cu aparatură de ultimă generație, respectă cele mai exigente cerințe de calitate și toate standardele europene în vigoare.
Despre Andrei Nicolau
Dr. Andrei Nicolau este medic veterinar și expert în domeniul laboratoarelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. Cu o carieră care se întinde pe 20 ani, Dr. Nicolau și-a dedicat întreaga sa activitate studiului și perfecționării analizei și managementului de laborator, participând la numeroase schimburi de experiență atât la nivel național cât și internațional (Italia, Franța, Spania, Slovenia, Irlanda, Olanda, Ucraina).
A lucrat în cadrul Institutului de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV) și al Autorității Naționale Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din România. Începând cu anul 2022, a preluat poziția de director general la rețeaua de laboratoare private pentru siguranța alimentelor Labrom, cu activitate în Bacău și Cluj-Napoca.
Expertiza, dedicarea și viziunea Dr. Nicolau contribuie semnificativ la promovarea și susținerea siguranței alimentelor atât la nivel național, cât și internațional.

300 de specialiști din industria alimentară își dau întâlnire la ROASHOW 2026 în perioada 4-7 OCTOMBRIE la Galați
Industria alimentară se schimbă rapid, iar în 2026 competitivitatea înseamnă mai mult decât producție: înseamnă transparență, funcționalitate, valoare, sustenabilitate și încredere pe întreg lanțul – de la materie primă până la produsul de pe raft.
💠STRUCTURA PE ZILE (prezentări tehnice & dezbateri)
- 🟠 5 octombrie 2026 – CARNE-de la produse convenționale până la ready meal, alternative și funcționale
- 🟠 6 octombrie 2026 – LAPTE & ÎNGHEȚATĂ-de la produse convenționale până la free from, alternative și funcționale
- 🟠 7 octombrie 2026 – PANIFICAȚIE, PATISERIE, ZAHARURI & SNACKS
- 🟠 7 octombrie 2026 – LEGUME-FRUCTE, BĂUTURI, ULEIURI, GRĂSIMI, CONDIMENTE
VIZITE DE DOCUMENTARE
- 🧡 6 octombrie 2026 – Artesana
- 🧡 7 octombrie 2026 – Contec Foods










