Povestea Cirast Food începe în 2001, din pasiunea pentru calitate și dorința de a aduce pe piața românească ingrediente de încredere pentru industria alimentară. Primele livrări de glucoză, fructoză, amidon și alte ingrediente esențiale au pus bazele unor parteneriate durabile cu producători din întreaga țară.
În timp, dorința de a crea ceva propriu a condus compania către un nou pas firesc: propria fabrică, unde tradiția se întâlnește cu tehnologia modernă. Aici se produce cu grijă o gamă variată de ingrediente și produse dedicate cofetăriilor și patiseriilor.
Fiecare produs reflectă munca echipei și angajamentul pentru calitate „made in Romania”. Cirast Food este mândră să sprijine afacerile locale și să ducă mai departe bucuria deserturilor bine făcute.
Pe 7 octombrie, Cirast Food, partener al RO.aliment SHOW 2026, își așteaptă vizitatorii la standul propriu, unde pot descoperi ce înseamnă, de fapt, un partener de încredere în industria alimentară.
Cu o experiență de peste 20 de ani în distribuția de ingrediente industriale, compania și-a construit o reputație bazată pe consecvență, profesionalism și rezultate concrete. Cifrele vorbesc de la sine: peste 20 de ani de experiență în industria alimentară, peste 10.000 de tone de produse vândute, peste 20 de produse în portofoliu și peste 100 de clienți activi. În spatele fiecărei cifre se află relații construite pas cu pas, cu producători care au revenit pentru că au găsit la Cirast Food mai mult decât un simplu furnizor.
Un portofoliu gândit pentru nevoile reale ale producătorilor
Portofoliul Cirast Food se construiește în jurul a trei direcții principale:
- Siropuri: glucoză, glucoză-fructoză, sorbitol și maltitol. Aceste ingrediente sunt utilizate ca îndulcitori și stabilizatori de textură și umiditate. Ele oferă un gust dulce cu conținut redus de calorii, îmbunătățesc textura produselor și mențin umiditatea. Aplicațiile sunt variate: cofetărie, produse de panificație, băuturi, ciocolată și produse pe bază de cacao, dulciuri fără zahăr, cosmetică și îngrijire personală, produse dietetice și pentru diabetici.
- Pudre și granulate: amidon de porumb, amidon de grâu, pesmet. Ingrediente esențiale care îmbunătățesc textura, stabilizează produsele și sporesc valoarea nutrițională.
- Arome: peste 800 de opțiuni pentru industria alimentară. O paletă extrem de bogată de substanțe care conferă gust și miros produselor alimentare, pentru ca fiecare rețetă să capete exact identitatea dorită.
La acestea se adaugă categoria Alte ingrediente, un grup divers de produse și soluții esențiale pentru fabricarea și îmbunătățirea produselor, precum și produsele personalizate, create la cerere. Pentru cei care așteaptă noutăți, brandul pregătește linia de Produse Cirast Food care v-a cuprinde: creme de patiserie, toppinguri și fondant pentru glazurare.
Soluții personalizate, de la primul contact până la livrare
Compania nu oferă doar produse standard, ci soluții adaptate fiecărei afaceri. Procesul este simplu și transparent: se identifică cerințele clientului, se furnizează mostre pentru testare, se întocmește o ofertă personalizată, iar apoi produsele sunt livrate conform specificațiilor, rapid și cu respectarea tuturor standardelor de calitate.
Această flexibilitate este susținută de un angajament față de calitate. Cirast Food deține certificările ISO 9001:2015 și ISO 22000:2018, care atestă un sistem riguros de management al calității și al siguranței alimentare. Pentru producătorii care își asumă răspunderea față de consumatorii finali, acestea sunt garanții care contează cu adevărat.
O echipă cu viziune și valori clare
În spatele succesului se află o echipă cu o experiență îndelungată în achiziții și vânzări, care asigură selectarea celor mai buni furnizori internaționali, gestionarea eficientă a stocurilor și livrarea la timp a produselor. Atenția constantă la reglementările naționale și internaționale oferă partenerilor servicii de înaltă calitate și conformitate la fiecare etapă.
Valorile companiei, colaborare, integritate, respect, atenție la detalii, schimbare și transparență, nu sunt simple cuvinte. Ele se regăsesc în fiecare relație comercială. Misiunea Cirast Food este să furnizeze ingrediente industriale de top, axându-se pe soluții personalizate și parteneriate sustenabile.
RO.aliment SHOW 2026 este ocazia perfectă de a cunoaște echipa Cirast Food, de a afla detalii despre gama de ingrediente și de a discuta despre soluții personalizate pentru afacerea dumneavoastră. Fie că sunteți producător de produse de cofetărie și patiserie, de băuturi sau de dulciuri, reprezentanții companiei vă așteaptă cu răspunsuri, idei și, bineînțeles, cu dorința de a găsi împreună ingredientul ideal pentru afacerea dumneavoastră.

Profită de oportunitate și participă la ROASHOW 2026 – ediția aniversară de 10 ani unde ai să descoperi direcțiile care modelează industria alimentară: transparență, trasabilitate, funcționalitate, sustenabilitate, reformulare, digitalizare și valoare reală la raft.
Cui îi este adresat RO.aliment SHOW?
- producători și procesatori din industria alimentară
- furnizori de ingrediente, echipamente, tehnologii, ambalaje, laborator, logistică și servicii
- specialiști din producție, calitate, R&D, achiziții, marketing și management
- companii interesate de retail, listare, diferențiere și dezvoltare de produs
- autorități, universități, cercetători și asociații profesionale
Înscrierile la ROASHOW 2026 sunt deschise!
Rezervă-ți locul astăzi și explorează noi oportunități în industria alimentară!
PREZENTARE GENERALĂ PACHETE DE PARTICIPARE PROGRAM ROASHOW 2026
PARTENERI ROASHOW 2026












