Kaufland România deschide primul magazin într-un oraș cu mai puțin de 20.000 de locuitori, în municipiul Moreni

spot_img

Pentru a veni cât mai aproape de clienți, Kaufland România deschide mâine primul magazin situat în Moreni, județul Dâmbovița, oraș cu aproximativ 18.000 de locuitori, și se extinde astfel în comunități urbane mici.

Prin această deschidere, Kaufland sprijină dezvoltarea economică a comunității locale și creează peste 100 de locuri de muncă în Moreni, venind, în egală măsură, în întâmpinarea celor care au nevoie să se aprovizioneze ușor și la îndemână, în apropierea casei.magazin

 

Astfel, pentru cumpărături accesibile și fără deplasări pe distanțe mari, magazinul va sta la
dispoziția clienților cu o selecție variată de produse la prețuri reduse, disponibile la raioanele de legume-fructe, vitrina cu servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare, drogherie, precum și la raionul special de pește proaspăt – o noutate pentru acest format de magazin.

De asemenea, magazinul este dotat cu 10 case de marcat standard și 6 express tip self-service, pentru a asigura un timp mai scurt petrecut la cumpărături.

Acesta are o suprafață de vânzare de peste 2.500 de metri pătrați, încadrată într-una totală de peste 5100 metri pătrați ce oferă o parcare extinsă, cu peste 220 de locuri, dintre care 9 pentru persoanele cu dizabilități, 6 pentru mame cu copii și rasteluri pentru biciclete.

 

Situat pe strada 22 Decembrie 1989, nr. 28, Moreni, noul hipermarket și își așteaptă clienții zilnic, de luni până sâmbătă între 08.00-21.00, iar duminică de la 08.00 până la 18.00.

Pentru amatorii de preparate calde și gata-făcute, noul magazin este dotat și cu un punct Grill. Totodată, în galeria comercială din cadrul magazinului clienții pot găsi farmacie, servicii de telefonie mobilă și produse proaspete de patiserie și cofetărie.

Cu ocazia deschiderii, magazinul a introdus reduceri semnificative de preț la o serie de articole proaspete, precum lactate, legume-fructe, dar și la articole nealimentare.

Magazinul oferă și un automat de reciclare tip self-service pentru trei tipuri de ambalaje – PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), iar clienții care reciclează astfel vor primi o sumă de bani sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin.

Mai mult, din grijă pentru clienți și angajați, magazinul deschis este complet sigur și respectă toate măsurile sporite de protecție și prevenție aplicate în rețeaua Kaufland:

• Toate suprafețele de contact și obiectele des utilizate de clienți și angajați
(cărucioare, case de marcat, mobilier, cântare, clanțe, butoane etc), toaletele și spațiile
comune sunt dezinfectate frecvent, de mai multe ori pe zi;
• Magazinul este dotat cu stații cu dezinfectant de mâini gratuit;
• Casele de marcat sunt dotate cu geamuri de protecție din plexiglas;
• Colegii de la casele de marcat, dar și cei de la raioanele Legume-Fructe și de la vitrina
cu servire asistată au mănuși de unică folosință, măști și, după caz, viziere;
• Pe podeaua din zonele de trafic sunt amplasate benzi care indică distanța de siguranță
de minim 2 metri;
• În anumite cazuri, pentru a evita supra-aglomerarea, acolo unde se impune, accesul
clienților în magazine se va face în grupuri restrânse de persoane;
• Toți angajații cunosc măsurile de prevenție și au la dispoziție o linie telefonică specială
pentru informare corectă și completă;

„Cu atât mai mult în acest context, suntem bucuroși că putem sprijini comunitatea din Moreni cu noi locuri de muncă, dar și cu un mediu de cumpărături complet sigur, la îndemână, în proximitatea locuințelor și mai ales ce oferă prețuri reduse și foarte accesibile”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

Acesta este al doilea magazin deschis de Kaufland în anul financiar 2020 (martie 2020 –
februarie 2021), compania continuând planurile de expansiune.

Kaufland rămâne cu maximă responsabilitate alături de clienți, angajați și parteneri, și va lua și mai departe toate măsurile necesare pentru a oferi siguranță sporită și disponibilitatea magazinelor pentru aprovizionarea populației, în orice scenariu.


DESPRE KAUFLAND ROMANIA

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 128 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața
locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.

Actualitate

EHPM cere reguli UE mai pragmatice privind ambalajele și deșeurile din industria suplimentelor

Producătorii Europeni de Produse de Sănătate (EHPM) solicită ca...

Cum a ajuns CINAR să fie cel mai apreciat producător de Döner Kebab din România aflați participând la 🫐 ROASHOW 2026

CINAR Food Production, unul dintre cei mai importanți furnizori...

Kiwi-ul verde, primul fruct proaspăt cu afirmație de sănătate autorizată de Comisia Europeană

Kiwi-ul verde a devenit primul fruct proaspăt pentru care...

Tradiție, vânat și pește: ARCA intră în competiția Ora de bun gust ☀️premiile Gustul Ales 2026

Din natură, direct în farfurie! ARCA este mai mult...

Din aceiași categorie

spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Granițele dintre nutriția sportivă și alimentele obișnuite se estompează, iar acest lucru obligă brandurile specializate să își redefinească strategiile. Dacă până recent produsele destinate...
Pe măsură ce verile europene devin tot mai fierbinți și episoadele de caniculă mai frecvente, comportamentul consumatorilor se modifică vizibil. Piața alimentară și a...
Contaminarea cu microplastice a devenit una dintre cele mai discutate probleme din industria alimentară modernă, afectând produse din toate categoriile, de la alimente procesate...
Industria alimentară și a băuturilor trece printr-o perioadă de transformare accelerată, influențată simultan de factori economici, tehnologici și sociali. De la impactul inteligenței artificiale...
Puratos și Dawn Foods au agreat semnarea unui acord prin care Puratos își propune să preia Dawn Foods, tranzacție ce va fi supusă tuturor...