Negocieri pentru salvarea fabricii de zahăr de la Luduș

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian CHESNOIU, s-a întâlnit cu managementul companiei Tereos România, care a anunțat închiderea fabricii de zahăr de la Luduș ce funcționează de peste 60 de ani.

Întâlnirea a avut loc în contextul mandatului primit de conducerea MADR de la Guvernul României privind negocierile pentru menținerea activității fabricii de zahăr de la Luduș, continuarea activității de cultivare a sfeclei de zahăr în zonă și, implicit, păstrarea locurilor de muncă ale salariaților din fabrică.

„În cadrul întâlnirii pe care am avut-o săptămâna trecută cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr din zona Luduș, s-au desprins câteva soluții posibile pentru menținerea activității acestei unități de producție. Fie că vorbim despre preluarea fabricii de către fermierii din zonă, fie de o asociere între fermieri și investitori privați sau de o asociere în format public privat, prin oferirea de către statul român a unor garanții, munca depusă în cadrul fabricii de zahăr de la Luduș nu trebuie să se piardă, la fel investițiile și activitatea fermierilor din zonă. Consider că prin dialog deschis, cu bună credință, între toți cei implicați în acest proces, putem găsi cea mai potrivită soluție pentru continuarea activității fabricii”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu, conform comunicatului de presă emis de MADR.

Reprezentanții companiei care deține în prezent fabrica de zahăr de la Luduș din județul Mureș și-au arătat deschiderea pentru demararea oficială a negocierilor pentru vânzarea acesteia.

Au demarat negocierile pentru menținerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduș
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian CHESNOIU, a avut miercuri, 11 mai 2022, o întâlnire oficială cu managementul companiei Tereos România, la sediul MADR

Discuțiile cu toți actorii implicați vor continua pentru a stabili un calendar clar al preluării investiției de la deținătorii francezi.

Context

În contextul geo-politic actual, menținerea în activitate a fabricii de zahăr de la Luduș – SC TEREOS RO SA ar asigura susținerea cultivatorilor de sfeclă de zahăr arondați, păstrarea locurilor de muncă pentru salariații fabricii, menținerea unei concurențe pe piața internă a zahărului, precum și preîntâmpinarea unor dezechilibre în balanța comercială.

În urma anunțului de închidere a fabricii de zahăr SC Tereos RO SA, conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat discuții cu Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, cu Patronatul Zahărului și cu reprezentanții conducerii fabricii SC Tereos RO SA pe această temă. De asemenea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian CHESNOIU, a adresat o scrisoare omologului său din Franța, Julien DENORMANDIE, cu privire la identificarea soluțiilor pentru menținerea integrității fabricii de la Luduș în vederea continuării activității.

Până în anul 2021, zahărul obținut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
În agricultură, proprietatea asupra terenului nu mai este suficientă. Diferența reală o face cine îl lucrează.  Pentru mulți proprietari, arenda este o soluție firească...
Laptele, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ascunde un paradox economic tot mai vizibil: la poarta fermei se vinde la prețuri extrem...
Reprezentanții statelor membre europene s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni pentru a aproba planurile pentru un nou regulament care să combată practicile comerciale neloiale...
Întârzierea propusă pentru EUDR ar putea fi o ușurare pentru mulți dacă ar fi aprobată. Cine sunt câștigătorii și perdanții întârzierii? Întârzierea propusă pentru aplicarea...
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a pledat pentru educarea tinerei generaţii în vederea „răsădirii” dragostei de pământ şi de activitatea agricolă, informează Agerpres. El a adăugat...