Prețurile la alimente și băuturi non-alcoolice în România se plasează la 34% sub media Uniunii Europene, conform celor mai recente date Eurostat.
Românii plătesc în continuare cele mai mici prețuri pentru alimente și băuturi non-alcoolice la nivelul Uniunii Europene, a concluzionat analiza privind evoluția din 2019 a prețurilor. La polul opus, danezii plătesc cele mai piperate prețuri, cu 29% peste media UE, urmată de Luxemburg și Austria, ambele cu prețuri mai mari cu 24% decât media la nivelul blocului comunitar.
Coșul de alimente include, printre altele, pâine și cereale, carne, pește, lapte, brânză, ouă, ulei, fructe și legume, precum și băuturi non-alcoolice.
Alături de România, pe lista statelor cu prețuri semnificativ sub media UE se mai află Polonia (70% din media UE), Bulgaria (78%), Lituania (82%) și Ungaria (85%).
În ceea ce privește băuturile alcoolice și tutunul, Bulgaria are cele mai mici prețuri (cu 38% sub media europeană), urmată de Polonia (36% sub medie) și România și Ungaria (ambele cu 35% sub medie).
Prețurile la restaurante și hoteluri sunt cele mai scăzute în Bulgaria (cu 55% sub media UE) și România (46% sub medie), statele cu cele mai ridicate prețuri fiind Danemarca (59% peste medie) și Suedia și Finlanda (ambele cu 33% peste medie).
Sursa: Profit.ro