Ungaria renunţă la plafonarea preţurilor produselor alimentare, de la 1 iulie

Ungaria va renunţa, începând cu data de 1 iulie 2024, la reducerile obligatorii de preţ la anumite alimente de bază impuse marilor retaileri, pe fondul scăderii inflaţiei, a anunţat marţi Ministerul Economiei de la Budapesta, transmite Reuters.

Guvernul premierului Viktor Orban a introdus în iunie 2023 reduceri obligatorii de preţ, după ce Ungaria a înregistrat cea mai ridicată inflaţie din Uniunea Europeană.

“Inflaţia se diminuează, salariile reale înregistrează creşteri din septembrie 2023, ceea ce înseamnă venituri mai ridicate pentru familii, contribuind la precauţii mai reduse şi, prin urmare, la majorarea consumului”, a precizat Ministerul Economiei.

În ianuarie 2023, rata anuală a inflaţiei a atins nivelul de vârf de 25,7%, dar de atunci a revenit la ţinta Băncii Centrale de 2% – 4%. În mai, rata anuală a inflaţiei s-a situat la 4%.

Conform reglementărilor introduse în iunie 2023, retailerii de alimente cu vânzări anuale de peste un miliard de forinţi (2,72 milioane de dolari) erau obligaţi ofere reduceri săptămânale la 20 de produse alimentare, inclusiv carne de porc, lapte, brânză şi pâine, de cel puţin 15%, comparativ cu cel mai scăzut preţ oferit în precedentele 30 de zile.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Alegerea unui amidon funcțional potrivit, folosit pentru obținerea produselor alimentare, depinde direct de procesul tehnologic și de caracteristicile produsului finit. Nu există un amidon...
Un incident aparent banal s-a transformat într-un semnal de alarmă major pentru industria bunurilor de larg consum. Gigantul Nestlé a confirmat dispariția a nu...
Auchan România marchează două decenii de comerț sustenabil în serviciul clienților, de susținere și dezvoltare a producătorilor români și promovare a produselor românești, de...
Temele legate de siguranța alimentară și precizia nutrițională reprezintă fundamentul pe care se clădește reputația oricărui producător responsabil. Aceste analize nu sunt doar simple cifre...
Ediția aniversară a concursului „Ora de Bun Gust – premiile Gustul Ales 2025” marchează zece ani de promovare a excelenței în industria alimentară românească....