Grecii au majorat prețurile la souvlaki cu 30% față de anul trecut

Preţurile medii la souvlaki au crescut mult mai rapid decât inflaţia de bază din Grecia, care potrivit Oficiului naţional de statistică a urcat la aproape 10%, cel mai ridicat nivel din ultimii 28 de ani.

Informația este furnizată de agenția de presă Reuters citată de Agerpres, care informează că proprietarii restaurantelor din Grecia urmăresc cu îngrijorare efectele dăunătoare ale inflaţiei.

În prezent o porţie de souvlaki costă, în medie, 3,30 euro la restaurantele din Atena, în creştere cu 30% comparativ cu vara anului trecut.

„Războiul din Ucraina ne-a afectat foarte mult”, spune Thanasis Golas, proprietarul celui mai vechi restaurant care vinde souvlaki în cartierul Monastiraki, de lângă Acropole. „Clienţii greci şi-au redus semnificativ comenzile”, adaugă Thanasis Golas.

Mult timp considerat drept un fel de mâncare accesibil tuturor, souvlaki a devenit între timp un produs pe care oamenii cu bugete limitate se gândesc de două ori înainte de a-l cumpăra, relatează Reuters.

„În trecut îmi cumpăram două sau trei souvlaki. Astăzi cumpăr doar unul pentru că est foarte scump şi salariile sunt mici”, spune Morina Ntotsi, care câştigă 720 de euro pe lună lucrând la salubritate.

Asociaţia proprietarilor de restaurante şi grilluri din Atena susţine că preţurile la carnea de porc au crescut cu 30% în ultimele 12 luni, în timp ce preţurile la uleiul de floarea-soarelui, care în mare parte este importat din Ucraina, au crescut cu 125%, iar facturile la electricitate au crescut cu peste 100%.

„Sper că războiul se va termina în curând”, spune Spyros Bairachtaris, a cărui familie a deţinut un restaurant în apropiere de Acropole de peste 140 de ani şi care, după dublarea facturilor la electricitate, are probleme în a păstra preţurile la porţia de souvlaki sub trei euro.

Actualitate

Zece ingrediente esențiale, o singură regiune: fragilitatea lanțurilor alimentare

Ciocolata, crema de alune, vanilia sau șofranul ajung pe...

AVI-GIIS intră în competiția „Ora de bun gust” ☀️ Premiile Gustul Ales 2026 cu două produse „Ca Altădată!”

Crearea și răspândirea rețetelor tradiționale pentru produsele din carne...

Comisia Europeană și BEUC: Danone se alătură lui Nestlé și Coca-Cola în reformularea etichetării

Comisia Europeană și BEUC anunță încheierea unui dialog de...

Plasticul nereciclat a costat România peste 5 miliarde de lei în mai puțin de cinci ani

România a plătit peste 5 miliarde de lei la...

Integrity Food Cert devine unul dintre puținii furnizori din România autorizați să livreze cursuri IFS în industria alimentară

Recunoaşterea oficială din partea IFS Academy plasează compania într-o...

Din aceiași categorie

EFSA stabilește priorități științifice pentru a ține pasul cu inovația alimentară

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) consideră că dezvoltarea...

Țările de Jos propun restricții pentru mai multe ingrediente botanice

Autoritățile olandeze au propus noi reguli pentru anumite plante...

Capcana rezultatului conform: aflați la 💠 ROASHOW 2026 ce ne spune, de fapt, un buletin de analiză

În industria alimentară, rezultatul „conform” este, firesc, rezultatul pe...

EFSA emite prima opinie pozitivă privind utilizarea CBD în alimentele din UE

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis pentru...

S-Acetyl Glutathione, evaluat favorabil de EFSA pentru utilizarea ca aliment nou în Uniunea Europeană

S-Acetyl Glutathione (SAG), propus de compania italiană Gnosis S.p.A....

EFSA confirmă siguranța sării de aspartam-acesulfam după reevaluarea îndulcitorului

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a finalizat reevaluarea...
spot_img

Alte articole

Categorii Populare

spot_imgspot_imgspot_img
Noile reguli europene privind denumirile produselor din carne și ale alternativelor la carne ar putea avea consecințe importante și pentru segmentul produselor hibride, care...
Producătorii români din industria alimentară și a cărnii au la dispoziție mai puțin de două săptămâni pentru a se înscrie într-o structură europeană care...
Cumpărăturile impulsive nu dispar, chiar dacă se transformă. Inflația, preocupările legate de sănătate, utilizarea medicamentelor GLP-1 și migrarea cumpărăturilor către mediul online îi determină...
Alimentele pe bază de plante au fost prezentate în ultimii ani drept una dintre cele mai importante transformări din industria alimentară. În centrul acestei...
Compania GEA Group anunță lansarea unui nou sistem destinat procesatorilor din industria alimentară, într-un context marcat de presiuni tot mai mari asupra costurilor și...